Mateo Renzi este carismatic, energic şi vrea să schimbe Italia, pe care să o propulseze, din nou, la masa marilor decizii din Europa. După ani întregi de scandaluri, corupţie şi mizerie morală, Matteo Renzi vrea să vină cu un aer proaspăt. O demonstrează discursul spumos pe care l-a ţinut la începutul lunii iulie în plenul Parlamentului European.
Timp de şase luni, Italia va deţine presedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi Renzi s-a folosit de ocazia ivită. În condiţiile în care instituţiile europene sunt în plin proces de tranziţie, Renzi a vorbit ca un candidat la şefia Uniunii.
[video:4791877]De ce a fost important discursul lui Renzi? La nivelul Uniunii am avut parte până acum de două curente: cel al austerităţii, impus de gândirea nemţească şi cel al euroscepticilor. Niciun alt politician nu a mai spus-o mai clar decât Renzi:
“Avem un Pact de Stabilitate şi de Creştere Economică. Avem stabilitate, dar nu şi creştere. […] Dacă Europa şi-ar face un selfie, atunci ar arăta precum o mătuşică bătrână şi plictisită.”
Renzi şi-a fixat, însă, o ţintă mult prea mare: vrea să fie un anti-Merkel. Şi vede preşedinţia Consiliului Uniunii Europene ca pe o oportunitate de a schimba curentul austerităţii. De multă vreme partidele politice din Italia au pus şomajul şi recesiunea pe seama consolidării fiscale impusă de Uniunea Europeană prin vocea germanilor.
Citiţi articolul în întregime în Adevărul!
Contrapunct
Proasta tactică a lui Renzi
Dacă dăm crezare publicaţiei Linkiesta, se pare că “Germania nu ar fi disponibilă să acorde o mai mare flexibilitate celei deja implicite în reforma Pactului de stabilitate”. Site-ul italian consideră într-adevăr că
strategia actuală a guvernului italian dă credit raportului între conducători şi subevaluează importanţa muncii sherpa [funcţionarii care pregătesc dosarele pentru politicieni]. Această abordare poate să meargă în Italia, unde clasa conducătoare a eşuat şi şi-a pierdut credibilitatea. Dar în ţări care au avut succes, precum Germania, tehnocraţia este respectată şi este iluzoriu să credem că un conducător politic poate să o evite. La fel, este iluzoriu să credem că un acord verbal cu dna Merkel poate să fie suficient.
Riscul, cu o astfel de atitudine, mai notează Linkiesta, este ca partenerii săi să împingă Italia să pună în practică aceleaşi reforme structurale pe care le adoptase Germania la începutul anilor 2000 în schimbul unei flexibilizări a criteriilor de convergenţă la moneda unică.