Anticorupţie: Noi instrumente în serviciul societăţii civile

13 august 2018 – VoxEurop

Prezentată de curând în Parlamentul European, platforma Digiwhist se bazează pe transparenţa datelor. Instrumentele platformei permit accesarea galaxiei contractelor publice europene şi aflarea punctelor în care se află corupţia.

Chiar dacă statele Uniunii Europene sunt la modul general mai puţin corupte comparativ cu media ţărilor din lume, administraţiile publice nu sunt întotdeuna modele de transparenţă şi integritate. De fapt, conform unui studiu realizat de Rand Corporation, corupţia care afectează licitaţiile pentru acordarea contractelor publice generează anual costuri de 5,3 miliarde de euro pentru statele membre.

Printre altele, corupţia se manifestă prin excluderea deliberată a unor companii din licitaţii, cu scopul lăsării unei singure firme în competiţie, ori prin introducerea unor termene cu durată scurtă pentru participarea la licitaţii. “Corupţia reprezintă o gaură neagră în inima economiei europene”, a afirmat Carl Dolan, directorul Transparency International Europe, în cursul prezentării, în Parlamentul European, a unor proiecte europene care au rolul de a facilita dezvăluirea actelor de corupţie. Carl Dolan a adăugat că, “dacă firmele îşi dau seama că procedurile de atribuire a contractelor sunt trucate, pot renunţa să mai participe, iar cei care au de pierdut din cauza faptului că aceste licitaţii nu sunt competitive sunt cetăţenii”.

Carl Dolan a adăugat că, “în ultimii 20 de ani, a fost construit ‘sistemul hardware’ al luptei anticorupţie”, referindu-se la instrumentele juridice, iar “acum este momentul investiţiilor în capital uman, începând cu societatea civilă. Cu toate acestea, societatea civilă este supusă unor noi şi din ce în ce mai puternice presiuni şi restricţii în întreaga Europă. În acelaşi timp, trebuie să îi susţinem şi să îi protejăm pe informatori. Cei care, din interior, denunţă neregulile companiilor şi entităţilor publice trebuie să beneficieze de protecţie juridică şi de stimulente pentru a dezvălui ceea ce ştiu. Avem nevoie şi de instrumente care să ne permită urmărirea fluxurilor de bani, cunoaşterea celor care deţin cu adevărat controlul asupra companiilor care participă la licitaţiile pentru contracte şi sunt necesare norme care să constrângă guvernele să colecteze şi să transmită datele despre licitaţii”.

Facilitarea sarcinilor celor care intenţionează să verifice îndeaproape licitaţiile este realizată de Digiwhist, un proiect european care vizează colectarea, organizarea şi punerea la dispoziţie în mod mai facil şi clar a informaţiilor despre licitaţii publice din 35 de ţări europene (cele 28 de state membre UE, plus Norvegia, Elveţia, Islanda, Serbia, Georgia, Armenia şi instituţiile europene). Membrii Digiwhist – un consorţiu format din şase institute de cercetare europene – şi-au prezentat proiectul, gândit în cadrul Programului Horizon 2020, cu ocazia unei conferinţe organizate în sediul Parlamentului European, la Bruxelles. Obiectivul Digiwhist este dublu: pe de o parte, vrea să le furnizeze eurodeputaţilor, jurnaliştilor şi membrilor societăţii civile instrumente care să permită urmărirea parcursului finanţărilor publice folosind uriaşa cantitate de date pe care administraţiile publice le fac disponibile (aşa-numitele megadate – Big Data); pe de altă parte, şi administraţiile publice vor putea utiliza Digiwhist pentru îmbunătăţirea funcţionării şi pentru intensificarea acţiunilor de combatere a corupţiei.

Cu această ocazie, eurodeputatul ecologist Benedek Jávor (Stânga Europeană Unită / Stânga Ecologistă Nordică, Gue/Ngl, Ungaria) a amintit că, “în fiecare an, 120 de miliarde de euro ajung în acte de corupţie la nivelul UE. Este ceva mai puţin decât bugetul Uniunii Europene”. “Digiwhist va permite identificarea vulnerabilităţilor din legislaţiile naţionale, aplicabilitatea acestora în cazurile de corupţie şi, indirect, va ajuta guvernele şi Comisia Europeană să îmbunătăţească legile şi sistemele de control. Până la urmă, este vorba de creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice din Europa”, explică el.

EuroPAM şi Open Tender, instrumentele create prin Digiwhist, “oferă o privire de ansamblu asupra masivei ‘acaparări a statului’ (‘state capture’) – supunerea de către interesele private a intereselor publice protejate de stat –, nu doar în ţări cunoscute că sunt în mod tradiţional corupte, ci şi în cadrul instituţiilor europene”, a declarat eurodeputata Ana Gomes (Grupul Socialiştilor şi Democraţilor, S&D, Portogalia), adăugând că “nici măcar în cazurile în care actele de corupţie sunt foarte clare autorităţile naţionale nu fac nimic. În structurile europene se admite că există probleme ori cazuri singulare, dar la nivel naţional nu se face absolut nimic – nici măcar la nivel judiciar. Registrele companiilor sunt publice, chiar şi cele ale licitaţiilor. Problema este că registrele şi procedurile sunt formulate destul de neclar. La aceasta se adaugă faptul că firmele şi guvernele invocă norme privind sfera privată pentru a nu dezvălui informaţii precum codurile fiscale şi adresele beneficiarilor contractelor. Acestea nu ar trebui să intre sub incidenţa normelor privind datele private. Suntem pregătiţi să luptăm pe acest punct, deoarece protecţia datelor personale nu poate fi invocată în mod sistematic”.

“Corupţia are un preţ: este diferenţa dintre preţul de piaţă al unui produs – autostrăzi, bunuri de consum, orice altceva – şi preţul plătit în mod real”, afirmă eurodeputata independentă Monica Macovei (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, CRE, România): “Iar acest preţ este plătit de cetăţeni. De aceea, jurnaliştii, societatea civilă şi autorităţile locale trebuie să utilizeze instrumente precum EuroPAM şi Open Tender. În multe ţări, nu există voinţa de a fi utilizate, iar acesta este unul dintre motivele pentru care vrem să fie creat un Parchet european”, adaugă Monica Macovei.

Însă a dispune de informaţii precise, de încredere şi uşor accesibile despre contractele publice nu este un lucru nici garantat, nici uşor. Aşa cum explică sociologul britanic Ella McPherson, şi ea membră a proiectului Digiwhist, “între un stat şi altul există o extraordinară diversitate de practici: cele 17 milioane de contracte semnate în perioada 2009–2017, monitorizate de noi, reprezintă între 3 şi 9 la sută din PIB-ul anual din statele respective, în timp ce estimările indică faptul că valoarea contractelor publice constituie între 12 şi 13 la sută din PIB-ul anual, în medie, al statelor membre UE”. De aceea, adaugă Ella McPherson, “milităm pentru transparenţa datelor (open data) –punerea la dispoziţia publicului a tuturor datelor deţinute de administraţiile publice – şi vrem ca guvernele să ne ofere date de cea mai bună calitate, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ”. “Nu este un lucru imposibil”, completează Gavin Hayman, directorul Parteneriatului pentru Contracte Transparente (Open Contracting Partnership), un alt partener în Digiwhist: “Organizaţiile nonguvernamentale au capacitatea de a face acest lucru. Este vorba de copierea contractelor şi de transmiterea acestora. Transparenţa datelor (open data) poate aduce schimbări sistematice revoluţionare”.  

Disponibilitatea datelor abundente, de încredere şi accesibile este fundamentală şi pentru jurnaliştii specializaţi care desfăşoară investigaţii bazându-se pe informaţiile de acest tip, a subliniat, în final, Frederich Lindenberg, de la Proiectul relatărilor despre infracţionalitate şi corupţie (Organised Crime and Corruption Reporting Project, Occrp), o agenţie de jurnalism pentru investigaţie pe tema criminalităţii organizate şi corupţiei în Europa: “Cu toate acestea, este într-adevăr dificil să obţinem informaţii despre contracte publice. Chiar suntem nevoiţi să ne creăm singuri propriile baze de date. De aceea, proiecte precum Digiwhist ne permit să reducem distanţa între cei care, la fel ca noi, anchetează modul de utilizare a fondurilor publice şi autorităţi, care ar putea beneficia de pe urma investigaţiilor noastre în combaterea corupţiei. În fond, metodologia noastră este simplă: follow the money, urmăreşte parcursul banilor. Dar, în acest sens, este necesar să ştim ale cui sunt fondurile, adică să avem la dispoziţie registre actualizate şi uniforme despre, spre exemplu, cine deţine o anumită companie. Putem obţine uşor aceste informaţii din Federaţia Rusă, cine o şti de ce în Europa este practic imposibil!”, precizează Frederich Lindenberg.

“În cazul corupţiei din domeniul contractelor publice pot fi numeroase surprize şi nu întotdeauna ţările cele mai respectabile sunt şi cele mai credibile: compania care a plătit cele mai multe amenzi pentru bani oferiţi ca mită este suedeză”, explică Alina Mungiu-Pippidi, de la Institutul Hertie pentru Studii Politice, cu sediul la Berlin (Hertie School of Governance), membru al consorţiului Digiwhist. În opinia expertei anticorupţie, “accesul la datele despre contracte este fundamental”. “În calitatea de cercetători care colaborează cu jurnaliştii şi cu reprezentanţii societăţii civile, suntem pregătiţi să oferim ajutor persoanelor interesate, prin formare şi cursuri de susţinere pentru orientarea în marea de date disponibile (sau nu). În acelaşi timp, este necesară o politică europeană reală în domeniul acestor contracte, deoarece acţiunile ex post, după ce s-a produs actul de corupţie, sunt tardive”, explică experta.

Translated by Mihai Draghici

This article is published in association with Parlamentului European.

Acest material publicistic a fost produs în cadrul proiectului Parlamentul Drepturilor, cofinanţat de Uniunea Europeană. Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa îşi asumă responsabilitatea pentru conţinut, fără a reflecta în niciun fel poziţia Uniunii Europene.

Factual or translation error? Tell us.