Integrarea în UE a ţărilor din Balcanii de Vest: De ce Italia ar trebui să asume un rol de coordonare

19 iunie 2018 – Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa (Trento)

După formularea noii strategii a Uniunii Europene privind extinderea şi după summitul de la Sofia la care au participat liderii UE şi cei ai ţărilor din Balcanii de Vest, o analiză asupra rolului Italiei în procesul de integrare

În ultimii ani, Italia a confirmat în mod repetat susţinerea totală, la nivel politic şi diplomatic, pentru procesul de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest. Unul dintre principalele rezultate ale Preşedinţiei italiene a Consiliului UE, în 2014, a fost lansarea Strategiei macroregionale pentru regiunea adriatico-ionică (Eusair). Mai recent, summitul de la Trieste, al Procesului Berlin  (iulie 2017), a reprezentat culminarea eforturilor Italiei pentru relansarea procesului de integrare a ţărilor din Balcanii de Vest.

În Italia, în mod tradiţional, extinderea UE în zona Balcanilor se bucură de o susţinere politică diversificată, la nivel local, naţional şi european. În mod fundamental, Italia susţine procesul condus de Comisia Europeană şi aduce în atenţie propriile obiective politice în această regiune în timpul reuniunilor multinaţionale, la nivel politic şi militar.

Totuşi, începând din anul 2011, pe fondul crizei economice care a avut ca efect diminuarea resurselor publice de care dispune, Italia a pierdut influenţa politică acumulată în trecut, iar angajamentele în această regiune au devenit mai mult de tip declarativ decât substanţial. În momentul de faţă, spre exemplu, dintre cele 20 de ţări considerate priorităţi ale Agenţiei italiene pentru cooperare internaţională (AICS) în perioada 2015-2017, doar Albania şi Bosnia-Herţegovina beneficiază de fonduri italiene pentru dezvoltare socială (APS).

Aşa cum subliniază  analiştii italieni Andrea Frontini şi Davide Denti, Italia trebuie să asume angajamentul europenizării Balcanilor de Vest, pentru apărarea intereselor naţionale, mai ales în contextul în care politicile comune în cazul extinderii sunt afectate de un proces de re-naţionalizare din partea statelor membre. Să luăm ca exemplu aşa-numita diplomaţie culturală: în timp ce toate puterile globale şi regionale fac investiţii în domeniul media (Deutsche Welle, BBC, agenţia rusă Sputnik, presa scrisă, radiol şi televiziunea publică din Turcia, agenţia Anadolu, N1 pentru CNN şi Al Jazeera), Italia trebuie să remedieze decizia de închidere a filialelor Rai în ultimii zece ani.

Există multe raţiuni strategice pentru care Italia ar trebui să fie protagonista aşa-numitei  "europenizări” a Balcanilor de Vest, începând cu o consolidată prezenţă economică, atât în termeni de investiţii, cât şi la nivel de schimburi comerciale (Italia este al doilea partener după Germania). De altfel, după cum se ştie, în Italia trăiesc comunităţi consistente de imigranţi din Balcani, iar numărul italienilor care se mută în această regiune este în creştere, în special în Albania.

În contextul în care prevalenţa intereselor naţionale ale statelor membre riscă să pună în pericol procesul de integrare – se poate vedea ca exemplu abordarea lipsită de principii a Austriei în privinţa gestionării afluxului de imigranţi pe ruta balcanică – Italia ar fi lăudată pentru decizia de a implementa în mod coerent agenda comunitară.

Cu toate acestea, Italia nu îşi exercită influenţa de tip politic cu suficientă convingere. Uneori, instabilitatea politică este cea care diminuează eficienţa influenţei italiene, aşa cum se întâmplă în cazul actualei preşedinţii  a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OCSE), care, în lipsa unui guvern în funcţie, se bazează doar pe acţiunile corpului diplomatic.

Însă, urmărind activarea Strategiei macroregionale pentru regiunea adriatico-ionică (Eusair), se concretizează şi problema unui angajament concret inadecvat. În raportul care evaluează implementarea strategiilor macroregionale de către guvernele naţionale implicate, Parlamentul European ia act cu preocupare de "lipsa unor corelaţii eficiente între resursele disponibile, politicile guvernamentale şi atribuţiile Eusair, care împiedică atingerea în totalitate a obiectivelor”.

În sfera publică din Italia, există puţine dezbateri pe tema procesului extinderii UE, care rămâne un subiect al specialiştilor în politică externă. Chiar dacă summitul de la Trieste a fost considerat un succes diplomatic, nu se poate spune că a avut vizibilitate în presa naţională ori un impact semnificativ asupra opiniei publice.

În timp ce relaţiile transnaţionale între Italia şi Balcani în realitate se intensifică, sondajele de opinie din ultimii ani evidenţiază o schimbare preocupantă de atitudine în privinţa acestei regiuni. În contextul amplificării euroscepticismului în Italia, datele Eurobarometrului arată prevalenţa opiniilor ostile  faţă de extinderea în continuare a Uniunii Europene: potrivit rezultatelor din toamna anului 2017, 45% dintre italieni se opun extinderii, în timp ce 40% se declară favorabili (chiar dacă numărul celor care se opun este în scădere comparativ cu anul precedent).

În noul context politic, Italia riscă să piardă fereastra de oportunitate deschisă în anul 2017 de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care, în discursul privind "Starea Uniunii", evidenţia necesitatea oferirii unor perspective "credibile" pentru integrarea europeană a regiunii (poziţie confirmată în februarie 2018 prin publicarea noii strategii a Comisiei Europene, care indică anul 2025 ca fiind termenul următor pentru eventuala aderare a noilor state membre).

În contextul în care personalităţi politice de rang înalt, precum preşedintele Franţei, Emmanuel Macron,  care, imediat după ce Comisia Europeană a adoptat atitudinea deschisă, a exprimat dubii privind extinderea în continuare a Uniunii Europene, punând în discuţie rezultatele obţinute prin eforturile Procesului Berlin, Italia trebuie să clarifice că europenizarea Balcanilor de Vest reprezintă un interes naţional strategic, din raţiuni politice, economice şi de securitate; de asemenea, trebuie să demonstreze că este angajată ferm să susţină regiunea în acest proces.

Liderii politici italieni ar trebui să înceapă să gândească în termenii unei Uniuni Europene cu 33 de state membre şi să simuleze scenarii în care Italia va trebui să construiască alianţe regionale, pentru a obţine influenţă în cadrul instituţiilor europene şi a apăra interesele regiunii adriatice-ionice în domenii precum protecţia mediului înconjurător, a biodiversităţii, stimulării conexiunilor şi turismului, aşa cum prevede strategia Eusair.

Trebuie menţionat că, în mod circular, acest scenariu optimist se poate concretiza doar în măsura în care ţările din Balcanii de Vest vor reuşi să devină state membre UE prin îndeplinirea procesului de transformare. Prin urmare, Italia nu trebuie să propună accelerarea artificială a integrării, ci trebuie să asume angajamentul concret şi coerent de a susţine parcursul acestor ţări pentru democratizare şi stabilizare.

În acest sens, Italia are posibilitatea de a implica un spectru larg de grupuri de interese, fiind incluse entităţi economice (preponderent Întreprinderi Mici şi Mijlocii – IMM), actori sociali şi culturali (ONG-uri, muzee, universităţi, ecc.), toate fiind subiecte care beneficiază în mare parte de resurse comunitare, dar şi actori instituţionali precum magistraturi şi prefecturi, care de aproape trei decenii sunt implicate direct în chestiuni de securitate comună.

Această gamă de subiecte poate furniza o susţinere eficientă pentru Balcanii de Vest, datorită cunoaşterii directe, experienţei practice şi intereselor concrete, şi poate contrabalansa în mod eficient răspândirea în rândul opiniei publice a poziţiilor ideologice ostile procesului de integrare europeană a regiunii, proces iniţiat în urmă cu 20 de ani.

This article is published in association with Parlamentului European.

Acest material publicistic a fost produs în cadrul proiectului Parlamentul Drepturilor, cofinanţat de Uniunea Europeană. Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa îşi asumă responsabilitatea pentru conţinut, fără a reflecta în niciun fel poziţia Uniunii Europene.

Factual or translation error? Tell us.