Alegeți o limbă
Mariano Rajoy a răspuns ieri [15 iulie] cu un NU hotărât la cererea de demisie făcută de opoziţie cu 24 de ore înainte. Dar nu a făcut-o în plenul Parlamentului, nici în cadrul unei explicaţii detaliate a cazului Bárcenas, ci rapid, într-o conferinţă de presă cu premierul polonez şi cu o declaraţie pregătită înainte. Primul ministru ştie foarte bine că nu asta se aştepta de la el, şi că astfel există în continuare necesitatea clară de a da explicaţii în Parlament.
Asta s-a întâmplat în aceeaşi zi în care fostul trezorier al PP (Partidul Popular, conservator) a confirmat în faţa judecătorului [Juan] Ruz schimbarea strategiei sale. De la negarea faptului că ar fi fost autorul actelor contabile publicate de acest ziar în 31 ianuarie, Bárcenas a trecut nu doar la recunoaşterea lor, ci şi la a le prezenta drept o reflectare a unui sistem consolidat de bonusuri şi de mişcări intense ale banilor negri în sediul central al PP.
Dintre beneficiarii acestor prime îl exclude pe José María Aznar, dar îi inculpă pe Rajoy şi María Dolores de Cospedal [secretarul general al Partidului Popular], cărora le atribuie sume concrete, chiar dacă, în acelaşi timp, spune că nu a păstrat chitanţele de rigoare. E adevărat că a adus un document despre livrarea a 200 000 de euro în 2007 celui care atunci era preşedinte al PP în Toledo, în schimbul unui aşa-zis contract de curăţenie, când Cospedal era preşedinta PP în Castilla-La Mancha. Aceasta neagă acuzaţia şi consideră că restul afirmaţiilor lui Bárcenas sunt o suită de “calomnii şi minciuni”.
Un avantaj provizoriu
Justiţia trebuie să-şi continue cu rigoare investigaţiile. Dar explicaţiile de care au nevoie cetăţenii depăşesc acest context juridic. Necunoscutele se multiplică după declaraţia judiciară a lui Bárcenas şi trădează mai mult ca oricând complicitatea cu fostul trezorier al PP şi gravele suspiciuni referitoare la un sistem de venituri şi plăţi neregulate în partid.
A argumenta că nu există o înţelegere secretă cu Bárcenas pentru că este închis nu este doar un mod de a simplifica, ci şi un argument periculos în gura conducătorilor politici, pentru că sugerează că Puterea Executivă poate să decidă cine intră în închisoare şi cine nu.
[[Rajoy se agaţă de valoarea stabilităţii politice]] şi dă de înţeles că este garanţia programului de reforme pus în practică de guvernul său. Este un răspuns care încearcă să ducă dezbaterea pe terenul clasic al discuţiei între guvern şi opoziţie; dar nu se face în Parlament, loc natural de întâlnire între majoritate şi minorităţi, precum şi sediu al suveranităţii. Rajoy face bine că nu discută în public cu fostul trezorier şi nici cu cei din anturajul său, dar pentru ca situaţia să fie acceptabilă pentru cetăţeni, trebuie să se supună procedurilor parlamentare de anchetă, aşa cum se petrec lucrurile şi în ţările din jurul nostru.
Problema se pune în continuare în aceiaşi termeni ca şi înainte de conferinţa de presă de ieri, şi singurul avantaj provizoriu pe care poate conta Rajoy este lipsa de acord a opoziţiei asupra strategiei de urmat. Șeful guvernului încearcă să se agaţe de ideea de rezistenţă, de a câştiga săptămâni sau luni de viaţă politică amânând problemele. Este o metodă inutilă având în vedere gravitatea suspiciunilor pe care le au cetăţenii.
Contrapunct
Un “şantaj” care ameninţă o ţară în criză
“Rajoy nu cedează şantajului lui Bárcenas şi al complicilor săi”, titrează ABC. Cotidianul conservator denunţă o campanie pentru a-l da jos pe premier, orchestrată cu complicitatea anumitor ziare, printre care El Mundo, alt cotidian conservator.
ABC aminteşte că directorul El Mundo, Pedro J. Ramírez, l-a întâlnit pe Luis Bárcenas şi l-a ajutat să-şi găsească un nou avocat.
Dar mai departe de această polemică, remarcă editorialistul ABC Ignacio Camacho,
problema pentru naţiune, este că asediul din jurul lui Rajoy compromite stabilitatea instituţională într-un moment critic. În aceste condiţii, este imposibil să se guverneze. Dacă ar cădea cabientul, ar exista un cutremur cu implicaţii geopolitice. În timp ce Europa sângerează din cauza slăbiciunii sale structurale, Spania este singura ţară din sudul Uniunii al cărui guvern dispune de o majoritate absolută. Consecinţele unei convulsii care ar putea face să explodeze legislatura ar semăna mult cu un dezastru.
