Ajutorul e binevenit, ideile chiar mai mult

În ciuda nopţilor interminabile, negocierilor maraton, du-te vino-urilor amendamentelor legislative, cursei după tranşa de ajutoare [internaţionale de 31,5 miliarde de euro] şi reducerilor care par fără de sfârşit, adevărul este că Yannis Stournaras, ministrul de Finanţe, are cea mai uşoară misiune din acest guvern. Sarcina miniştrilor dintr-un stat falimentar este anevoioasă, deciziile pe care sunt obligaţi să le ia sunt dureroase, dar cel puţin, în mediul unde Stournaras îşi desfăşoară activitatea, conjunctura este cunoscută dinainte.

Un faliment rămâne totuşi un faliment, ca şi imposibilitatea de a împrumuta altundeva. În schimb, greutăţile întâmpinate de către ceilalţi miniştri şi vice-miniştri, precum şi de conducerea Administraţiei publice, în afara ministerului Finanţelor, sunt cu mult mai mari.

Austeritate şi reforme

Datoria acestora nu se limitează la gestionarea realităţii actuale, ci implică crearea unei noi realităţi. Supravieţuirea provizorie a ţării în lumea dezvoltată depinde de capacitatea acestor oameni de a asigura condiţiile pentru crearea de noi bogăţii. Toate acestea în mediul creat de falimentul băncii Lehman Brothers şi închiderea căilor de finanţare, care au condus economia grecească în recesiune, de la sfârşitul anului 2008.

Este deci vorba despre o sarcină mai grea şi mai complicată decât reducerile de cheltuieli şi majorările de impozite. Ceea ce se vede şi din mişcările de contestare, întoarse mai degrabă împotriva austerităţii decât a reformelor.

Mulţi vor spune că este imposibil de a reconstrui statul elen şi de a crea acel cadru ideal pentru dezvoltare dacă ministrul de Finanţe continuă să taie nemilos din bugete.

Şi totuşi experienţa arată că problema nu este întotdeauna de natură economică. Grecia are cea mai mare rată din lumea dezvoltată de medici per pacient şi de profesori per elev. Or, chiar şi înainte de criză, nivelul serviciilor învăţământului şi sănătăţii oferite cetăţenilor era atât de scăzut încât îi împingea pe cei care-şi puteau permite către sectorul privat. Dar, cheltuielile sociale în Grecia de dinainte de criză se încadrau în media europeană, iar impactul lor asupra reducerii sărăciei era diferit de cel avut în Europa de Vest.

Lipsă de coordonare

De altfel, Johannes Hahn, comisarul european pentru Politică Regională, a explicat duminica trecută că ţara nu şi-a atins obiectivele în utilizarea fondurilor UE, din cauza slăbiciunii administraţiei publice şi lipsei de coordonare între servicii.

În anchetele internaţionale asupra competitivităţii, investitorii nu menţionează atât obstacolele fiscale cât complexitatea legislaţiei. Chiar şi astăzi, după atât de multe facilităţi puse la dispoziţie, precum "ghişeul unic" şi procedurile accelerate, unul dintre prietenii mei a încercat să creeze o societate în sectorul sănătăţii în insulele Ciclade. El a trebuit să facă de trei ori înconjurul Mării Egee, să alerge din serviciu în serviciu timp de două luni, şi până la urmă a lăsat totul baltă.

Despre acest eşec se vorbeşte puţin, atât în guvern cât şi în opoziţie. Tăcerea lor arată că cel mai mare deficit al nostru la ora actuală, domnule Stournaras, nu este cel public, ci lipsa de propuneri pentru ziua de după.

Context

Doi ani suplimentari, dar nu şi bani proaspeţi

Pe 12 noiembrie, Eurogrupul a acordat “o prelungire de doi ani pentru Grecia”, anunţă To Ethnos. Miniştrii de Finanţe din zona euro au acceptat să aştepte până în 2016 în loc de 2014 pentru reechilibrarea bugetului grec, care ar trebui ulterior să permită scăderea datoriei la 120% din PIB până cel târziu în 2022, în loc de 2020.

Dar, în urma unei diferenţe între estimările partenerilor europeni ai Atenei şi Fondul Monetar Internaţional, vărsarea unei noi tranşe de ajutor de 31,5 miliarde de euro pe care grecii o aşteptau după votarea unui nou plan de austeritate şi a unui buget riguros pentru 2013, a fost amânată. FMI-ul consideră că în lipsa unor măsuri suplimentare, Grecia nu va reuşi să-şi reducă atât de repede deficitul şi că salvarea ei va costa deci mai mult decât este prevăzut.

To Ethnos speră totuşi într-o

recunoaştere generală a sacrificiilor făcute de poporul grec de către partenerii Greciei şi creditorii ei. […] Şi cu siguranţă plata cât mai rapidă a celor 31,5 miliarde de euro.