Amurgul partidelor

Realegerea lui Giorgio Napolitano şi demisia grupului conducător al Partidului Democrat reprezintă punctul culminant al crizei sistemului politic italian. Pentru a mai salva ceva, trebuie să trecem imediat la reforme, începând cu legislaţia electorală.

Publicat pe 22 aprilie 2013 la 15:48

Republica noastră se află astăzi la o răscruce de drumuri. Reiese clar din recenta criză a democraţiei parlamentare. O criză care urmează şi reflectă invariabil altă criză, cea a partidelor, în a lor incapacitate de a integra opinii diverse, atât în sânul lor cât şi faţă de celelalte formaţiuni. În Germania, republica de la Weimar se izbise în 1933 de acest obstacol insurmontabil, iar consecinţele au fost, după cum, ştim tragice.

În Italia anului 2013 asistăm la o nouă versiune a povestirii de neguvernabilitate a Parlamentului şi a disfuncţionalităţii metodelor sale democratice, anume a acordurilor şi compromisurilor între partide, precum şi a deciziilor luate de majoritate. Criza, care mocnea deja de când partidele nu reuşiseră să formeze un guvern după scrutinul din februarie, a izbucnit cu adevărat cu prilejul alegerii preşedintelui republicii.

Pentru simplul motiv că, în timpul acestei alegeri, partidele sunt obligate să gereze direct jocul politic. Ele nu pot să tărăgăneze lucrurile, nici să se bazeze pe o autoritate externă, ca şi în cazul formării guvernului, care, potrivit Constituţiei, este pilotată de către preşedinte.

Un compromis greu de găsit

Partidele nu au reuşit să se înţeleagă, să ajungă la compromisuri şi să ia decizii majoritare. Ele au eşuat din diverse motive. În primul rând, cele specifice istoriei recente a ţării noastre, care iese din douăzeci de ani de domnie berlusconiană, în care practicile oligarhice şi corupţia au fost în floare, ceea ce a alimentat neîncrederea în politică. Apoi, fiindcă noile mijloace de comunicare au creat o relaţie directă între, pe de o parte opiniile cetăţenilor, şi pe de cealaltă parte liderii şi instituţiile. Acest fenomen creează impresia că ar fi posibil de a reduce rolul partidelor, de a avea o democraţie parlamentară directă, fără intermediul partidelor.

Newsletter în limba română

Din toate aceste motive, partidele sunt din ce în ce mai slăbite. Asistăm la o erodare a legitimităţii, dar şi a structurilor şi a guvernării, a credibilităţii şi a autorităţii. O erodare confirmată de imposibilitatea de a forma un guvern, şi care este amplificată de eşecul pactului încheiat de Partidul Democrat (PD) şi de Poporul Libertăţii (PdL) pentru a înscăuna la preşedinţia republicii un candidat comun.

Acest acord insolit dovedeşte că toţi cei care l-au pus la cale şi l-au apărat nu au înţeles cu adevărat Italia în care trăiesc, cea care s-a exprimat recent la urne. Ei nu au înţeles criza democraţiei parlamentare şi astfel se poartă ca înainte, când birourile partidelor luau decizii şi parlamentarii ascultau cuminţi. Ei nu au înţeles şi au comis o greşeală foarte gravă.

Un meci politic

Şi astăzi, ei şi-au pus toate speranţele în cârca lui Giorgio Napolitano. Realegerea preşedintelui în exerciţiu confirmă incapacitatea Parlamentului de a ieşi din fundătura în care se află, şi de a gera democraţia fără a trebui să apeleze la autoritatea prezidenţială. Astfel, în fapte, este pe cale să aibă loc o metamorfoză a funcţiei prezidenţiale. Avem probabil nevoie să reflectăm asupra instituţiilor noastre, din cauza fragmentării inexorabile a partidelor şi a democraţiei on-line, care trebuie acum puse la socoteală.

Astăzi meciul politic se joacă în direct, între Parlament şi Web. Aceasta este consecinţa indisciplinei, toanelor, nerespectării angajamentelor şi incapacităţii de a duce la capăt negocieri. Numai partidele conduse de câte o personalitate forte pot da dovadă de disciplină şi de unitate. Astfel, paradoxal, PdL şi Mişcarea 5 Stele (M5S) sunt mai disciplinate şi mai unite decât PD. Acesta este, dintre toate partidele politice, cel în care liderii politici se impun cel mai greu, şi deci aşadar partidul cel mai instabil.

PD este într-un fel o oglindă a crizei democraţiei parlamentare. Nu prea se ştie cum se poate traversa această fază de lipsă de autoritate. Iată de ce este acum mai important decât niciodată să înţelegem semnificaţia acestui moment critic şi de a acţiona consecvent, şi anume de a iniţia imediat o reformă electorală. Această lege electorală este obstacolul de care s-a poticnit Parlamentul şi cel de care se va împiedica fiecare viitor deputat, tocmai fiindcă favorizează divizările.

Dar chiar şi în cazul în care ar fi pusă în aplicare o reformă electorală, este evident că această punere în aplicare nu va fi fi posibilă decât cu instaurarea implicită a unui sistem prezidenţial. Ar fi util ca cel care are responsabilitatea instituţiilor noastre să fie conştient de gravitatea şi de caracterul excepţional al acestui moment din istoria noastră, să fie capabil să-şi înfăţişeze o reprezentare corectă a situaţiei extrem de delicate prin care trecem.

Reacții

Falimentul partidelor, eșecul lui Grillo

Potrivit Linkiesta, prima realegere a unui președinte în 67 de ani de existență a Republicii este "un al nu știu câtelea pas al unei clase politice inadecvate de acum înainte, incapabile să ducă la bun sfârșit cele mai simple îndatoriri atribuite de către Constituție". După ce a eșuat în a se confrunta responsabil cu criza financiară din noiembrie 2011, și s-a trezit practic obligată de a-i da frâiele puterii lui Mario Monti și guvernului său de tehnocrați,

incapabili să interpreteze cererile de reînnoire exprimate peste tot în țară, Partidul Democrat și Poporul Libertății tocmai au dat faliment - de data aceasta din cauza lui Beppe Grillo. Nu este deci o întâmplare faptul că prăbușirea tenorilor politicii este însoțită de ascensiunea incredibilă a Mișcării 5 Stele, acompaniată de milioane de voturi de protest, voturi care trec dincolo de diferențele tradiționale.
Stefano Folli, în Il Sole 24 Ore, nu are aceeași opinie. Potrivit acestuia, “Beppe Grillo a ajuns să piardă o luptă politică simplă, care, cu câteva ore înainte, părea a fi deja câștigată". "Grillo își fixase un obiectiv strategic constând în destabilizarea inițială a Partidului Democrat, urmat de distrugerea întregului eșichier politic". Pentru a-și atinge scopul, el a contat pe candidatura juristului Stefano Rodotà, pentru a atrage o parte din electoratul de stânga. Acum, subliniază Folli, Grillo se teme, de fapt, ca
realegerea lui Giorgio Napolitano să nu se termine printr-o lovitură mortală dată unui sistem aflat deja în descompunere [...], de faptul că o președinție puternică ar putea aduce înapoi pe drumul rațiunii partidele, obținând din partea acestora realizarea reformelor pe care până în prezent le-au refuzat cu fermitate.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect