Alegeți o limbă
La ce mai foloseşte arta? Care mai sunt de fapt scopurile artei contemporane? Primul număr al revistei Magazine des Arts (editat de Laffont Presse) încearcă să răspundă în două articole de fond, documentate şi extrem de interesante. Nu pentru că citează o mulţime de artişti contemporani, că apare pe hârtie reciclată sau că are puţină publicitate - deci îmi permite să citesc mai mult şi să am o lectură de calitate - ci pentru că reuşeşte să răspundă la aceste întrebări transversal. Să iasă din artă şi să intre în Europa, în politică, în economie:
Treziţi-vă, pentru prima oară de la originile sale, această oglindă a societăţii care este arta nu mai reflectă nimic. Nici mituri, nici idealuri, nici realităţi cotidiene, nici plăceri, nici tristeţe, nici măcar monştri. Nimic. Ci doar un neant destrugător, la rândul său. Şi care duce la ruină. 'Frumuseţea va salva lumea", sriga în 'Idiotul' prinţul Mişkin. În acest caz, totul este pierdut. (Les milliards du néant, de Gerald Messadié).
Ştiu, sună bine, şi nu căutaţi: nu au încă un site internet, caz rar într-o lume numerică în care de obicei se procedează invers. Deci, pentru delectarea mea, şi a voastră, citiţi:
Hegelsimţise încă de la începutul secolului al XIX-lea că natura artei este în schimbare: 'Arta, sau cel puţin destinaţia sa supremă, este pentru noi ceva care ţine de trecut', scria el în 1835 în Estetica. Nu-şi imaginase totuşi că destinaţia pe care o evoca ar fi ca arta să ajungă să se autodistrugă cu vehemenţa unui taliban spânzurând televizoarele de copaci.
Newsletter în limba română
Curentul actual al contra-culturii este, într-adevăr, revelator pentru o realitate faţă de care cea a lui Ben Laden împotriva Occidentului ar fi doar o râcă provincială. Ghicim că de fapt dorinţa secretă a artiştilor de astăzi este să dea foc la toate muzeele...Ură de ce? De cultura occidentală, de Homer, de catedrale, de Dante, de Shakespeare, de Bach, de Rembrandt, de Beethoven, de cuvintele 'cultură' şi 'artă'. Iconoclaştii din Bizanţ care distrugeau statuile greceşti cu ciocanele, barbarii care le-au dat cailor lor să bea din fântânile Vaticanului nu au fost niciodată purtaţi de o asemenea furie ca cea a moştenitorilor lor actuali, care zic că 'întruchipează' tinereţea revoluţionară.
Tineri? revoluţionari? Căutăm inutil ardoarea care poartă de obicei o asemenea categorie. Poate că e o greşeală de transcriere: involuţionar. Ca 'Urinoarul' lui Duchamp, ca 'Mickey' al lui Warhol sau câinii lui Nara încercând să atragă publicul spre limita zero a sensibilităţii.
În noiembrie trecut, Muzeul de Artă Modernă din Paris proiecta filmele lui Ryan Trecartin şi Lizzie Fitch. Gesticulaţii de isterici. Trebuie să ne aşteptăm fără îndoială la o seară cu Lady Gaga în sălile egiptene din Louvre. Şi poate ca şi Christo să împacheteze Parthenonul(ca să acopere datoria grecească).
Ar fi nevoie de multă indiferenţă pentru a nu vedea că anti-arta este pe cale să înlocuiască progresiv tot ceea ce numeam până acum 'artă'...
În fine, revenind la ale noastre probleme geopolitice, răspunsul meu la întrebarea "la ce foloseşte arta?" este simplu: foloseşte creaţiei. Pe mine m-a inspirat azi în metrou, citind articolul cu pricina, pentru a demara şi a scrie, în sfârşit, imensul articol despre capriciile politicii de vecinătate şi ale partenariatului orriental în Moldova. Deci nu este totul pierdut...
