Alegeți o limbă
Intervievat în urmă cu câteva seri într-o populară emisiune televizată, premierul italian în exerciţiu Mario Monti a recunoscut că nu ştie să utilizeze Twitter, nu ştie ce sunt cele “Cincizeci de umbre” - traducerea în limba română, la Editura Trei, a cărţii lui E.L James “Fifty Shades of Grey”, a evitat întrebarea privind uniunile civile, a ignorat festivalul de muzică de la San Remo. În acelaşi moment, fostul comic şi fondator al Mişcării 5 Stele Beppe Grillo agita mulţimea în localitatea Marghera, în apropiere de Veneţia.
Oameni obişnuiţi, care îi expuneau probleme şi preocupări ale traiului de zi cu zi: locuri de muncă, situaţia creşelor şi grădiniţelor, problemele mamelor, dificultăţile micilor întreprinzători. Îmbrăcaţi cu haine groase şi purtând căciuli, numeroşi oameni erau acolo, în frig, după-amiază şi seara, pentru a-l asculta pe Beppe Grillo şi a vorbi cu el pe scenă.
Însă nu s-a scris nimic de acest fel în ziare. Un fapt preocupant, chiar grav. Ceva se întâmplă în Italia. Dacă este bine sau este greşit se poate discuta, dar subiectul lipseşte. Este vorba de un fenomen mai mult decât interesant. În sondajele de opinie, Mişcarea 5 Stele este creditată cu cel puţin 17% din intenţiile de vot, o cifră pe care, în Italia, au depăşit-o doar puţine partide: creştin-democraţii, Partidul Comunist, Partidul Democrat, Forza Italia şi ulterior formaţiunea Poporul Libertăţii [PdL, partidul lui Silvio Berlusconi]. Pentru Beppe Grillo, acum aceasta este o cifră pe care o poate atinge.
O politică de stil vechi
“Vom deschide Parlamentul ca pe o conservă de peşte”, a strigat Grillo. Iar mulţimea din Piaţă se inflamează. “A trecut vremea reprezentării, nu mai credem în acest principiu. Vom arunca în aer locurile din Parlament. Dacă nu acum, se va întâmpla peste un an. Este doar o chestiune de timp. Dar o putem face chiar şi acum”, a insistat Beppe Grillo. “Populişti? Da, suntem populişti, faceţi-i să audă acest lucru”, a adăugat el, iar mulţimea a scandat “populişti”.
Turneul electoral “tsunami” este axat pe un tip de politică pe care noi am cataloga-o de stil vechi, dar este cea pe care a practicat-o şi un anume Barack Obama – care ştie să folosească Twitter foarte bine şi care a auzit în mod sigur de cele “Cincizeci de umbre”, dacă nu cumva deja a citit şi cartea. Pentru că, este evident, dacă nu mergi în mijlocul mulţimii nu exişti, nu poţi fi credibil. În Statele Unite, după cum am scris deja, acest lucru ar fi de neconceput.
În cursul evenimentelor electorale, Beppe Grillo se adresează frecvent jurnaliştilor străini veniţi să îl urmărească. Din toată lumea. Din Danemarca şi chiar Canada. Pentru că jurnalismul este relatare, descriere, mai mult decât analize şi interpretări. Dacă un străin ar citi acum ziare precum La Repubblica şi Corriere della Sera, nu ar reuşi să afle nimic despre ce se întâmplă în actuala campanie electorală. Nu ar reuşi să îşi facă vreo idee despre modul de gândire şi despre starea de spirit a italienilor, despre dubla preocupare din ţară. Preocuparea celor care vor pune ştampila de vot pe Mişcarea 5 Stele şi cea a celor care, doar la acest gând, încep să tremure.
De ce are un comic atât de mult succes
Instituţiile media care se autodefinesc drept influente îl tratează pe Beppe Grillo ca pe un mic dictator. Mişcarea 5 Stele ajunge în paginile ziarelor doar dacă cineva se ridică împotriva liderului acesteia. Este ca şi cum toţi aceşti oameni, acei italieni care, deşi este frig, umplu pieţele în zilele de lucru, ar fi cetăţeni de categoria a doua, care nu ar avea nimic în creiere.
Presa ar putea măcar să se întrebe de ce un comic are atât de mult succes. În plus, există şi obligaţia de a informa; categoric, astfel de evenimente nu pot fi ignorate. Dacă nu pentru altceva, cel puţin din respect pentru principiile şi pasiunea care i-au făcut pe jurnalişti să aleagă această meserie.
Nu este adevărat, cum par să sugereze ziarele, că în Italia se discută dacă [liderul Partidului Democrat - PD], Pier Luigi Bersani, ar trebui sau nu să îl abandoneze pe Nichi Vendola, [liderul coaliţiei SEL – Stânga, Ecologie, Libertate, o condiţie cerută de Mario Monti în schimbul acordării susţinerii]. În rest, este suficient să acorzi puţină atenţie sondajelor de opinie. Un sondaj publicat pe 6 februarie creditează coaliţia de centru-stânga cu 34,3% (PD, având 29,6%), iar coaliţia lui Mario Monti are 11,5%: în realitate, Monti şi aliaţii lui riscă să nu depăşească pragul de 10%. Împreună, cele două blocuri ar avea aproximativ 45%.
Scenarii fantastice
Aceeaşi cifră pe care o obţinem dacă facem suma între scorul forţelor de centru-dreapta – 28,7% (Partidul Poporul Libertăţii având 19%) – şi 17,5%, cota lui Beppe Grillo (creditat la Camera Deputaţilor cu 18%). Astfel, dacă vrem să ne limităm la cifre, în prezent, potrivit Institutului de sondare SWG, tandemul ipotetic şi imposibil Grillo-Berlusconi (creditat cu 46,2%) se bucură de un consens mai larg în Italia decât cel Bersani-Monti (creditat cu 45,8%), singurul de care vorbeşte presa.
Deci, pentru a fi clar, dacă în mod ipotetic Beppe Grillo şi Silvio Berlusconi vor încerca să formeze o alianţă, ar fi dificil ca preşedintele să nu îi ofere unuia dintre ei sarcina de a forma viitorul guvern.
Cifre care stârnesc temeri şi scenarii fantastice. Dar acestea sunt cifrele reale. Şi nu este vorba doar de cifre. Ci şi de creiere, suflete, oameni, familii. Acesta este tabloul. Există două Italii. Una pe care, pe scurt, o putem numi pro-europeană, dacă vreţi responsabilă, credibilă, care însă este implicată în dispute şi zăboveşte în scandaluri şi discuţii inutile. Alta care este greu de definit. Pentru că Beppe Grillo şi Silvio Berlusconi nu sunt identici, chiar dacă au anumite lucruri în comun.
Analizaţi situaţia! Într-o cameră, italienii care vor vota cu Bersani sau Monti sunt egali cu cei care vor vota cu Grillo sau Berlusconi. Aceasta este realitatea. Să luăm act. Ceva se întâmplă în Italia. Ceva puternic şi intens. Scrieţi pe Twitter. Ar fi bine ca măcar liderii politici să poată îndrepta lucrurile.
