Teatrul Naţional din Budapesta.

Budapesta, câmp de ruine cultural

Guvernarea Fidesz a distrus scena culturală cândva înfloritoare a Ungariei, înlocuind dezbaterile creative şi pe cele politice cu valorile naţionalismte promovate de guvern. Strigătul de alarmă lansat de o jurnalistă care astăzi nu mai poate să lucreze în Ungaria, o ţară în care nu mai vrea să trăiască.

Publicat pe 29 martie 2013 la 15:50
vi4kin  | Teatrul Naţional din Budapesta.

Cine îşi schimbă ţara îşi schimbă şi sufletul, se spune în Ungaria. Cu toate acestea, în ultimii doi ani şi jumătate, cinci sute de mii de maghiari s-au expatriat în lumea întreagă, adică dublu faţă de numărul celor care au fost siliţi să fugă în Occident după înăbuşirea revoluţiei ungare din 1956. E foarte mult pentru o ţară cu numai zece milioane de locuitori.
M-am hotărât, la rândul meu, să nu mai tolerez această situaţie. Şi am destule motive să procedez aşa: banii, perspectivele de viitor, dar înainte de toate senzaţia că mă sufoc în Ungaria de azi.
Aparţin unei generaţii care a fost suficient de tânără după 1990 încât să simtă ceva: atmosfera din anii copilăriei şi ai şcolii se schimbase. Dacă ai avut la un moment dat în viaţă ocazia să spui ce crezi, să te exprimi liber, nu te mai poţi schimba, chiar dacă viaţa n-a fost niciodată roz sau uşoară în Ungaria – o ţară care nu are doar o istorie de cincizeci de ani.
În jurul anului 2000, cultura alternativă a cunoscut o perioadă de înflorire în Ungaria. La Budapesta găseai o cinematecă la fiecare colţ de stradă, cam în fiecare lună rula în cinematografe un nou film maghiar, un nou val de cineaşti lucra neîntrerupt. Seara, prietenii se întâlneau în aer liber – în piaţa Ferenc Liszt, în dreptul străzii Andrássy –, într-o cafenea de pe strada Nagymezö (Broadway-ul budapestan, unde se concentrează teatrele oraşului) sau în romkocsma [literal “crâşmele din ruine”, localuri amplasate în vechi case de raport şi în fabrici dezafectate din centrul Budapestei] şi povesteau ce mai văzuseră şi citiseră în ultima vreme. Posturile de televiziune difuzau emisiuni culturale, iar la talk-showuri se discuta echilibrat despre politică.
Ştiai că reprezinţi ceva, credeai în ceva: în tine însuţi, într-un viitor. Viena şi Berlinul erau, probabil, oraşe mai îngrijite şi mai prospere, dar Budapesta începea să le ajungă din urmă. E drept că lucrurile evoluau mai încet; proiectele urbanistice, modernizarea infrastructurii – totul era întârziat. Dar asta avea farmec pe atunci, pentru că direcţia era bună: Budapesta promitea să devină o metropolă multicoloră, vie, prosperă, tolerantă – pe scurt, o metropolă ca toate celelalte.
De doi, trei ani totul s-a evaporat: nu mai există speranţă, şarm, iluzii. De atunci, politica partidului Fidesz a devenit omniprezentă în vieţile oamenilor. Această politică a frânat tot ce era inovator, liber, alternativ şi critic. A lăsat să moară scena de teatru alternativ, care n-a mai primit nici o finanţare în ultimii trei ani. Au trecut trei ani de când nu se mai produc filme în Ungaria şi un an de când nu se mai ţine “Săptămâna filmului maghiar” – căci ce filme ar putea fi prezentate acolo?
Teatrele de stat sunt conduse de ciracii lui Viktor Orbán, care iau deciziile şi stabilesc ce trebuie să înţelegem prin “cultură”. Amatorii extremişti au devenit lideri.

Proiectele de prestigiu au înlocuit politicile culturale

Cultura nu e, poate, decât un aspect izolat; dar eu sunt jurnalist cultural, iar încercările prin care trece cultura acum m-au afectat profund. Postul naţional de televiziune nu mai are redacţie culturală. Mii de jurnalişti de televiziune au ajuns în stradă, întrucât emisiunile culturale au fost suprimate; în talk-showurile politice nu mai are trecere decât linia partidului, iar ştirile au devenit propagandă: căci există un singur adevăr.
În Ungaria, totul trebuie să poarte o amprentă naţionalistă: gândirea, teatrul, arta, chiar şi respiraţia, aş spune. În numele noii ordini, autorităţile distrug tot ce apucă: de exemplu, şcolile şi universităţile. În pofida promisiunilor electorale, Fidesz vrea să impună taxe de studii; cei care studiază fără taxe trebuie să se angajeze prin contract că nu vor părăsi ţara timp de trei până la şase ani. Dacă studenţii protestează, poliţia intră peste ei în casă.
Citesc presa o dată pe săptămână şi descopăr cele mai incredibile lucruri: planuri de construcţie pe “Malul Roman”, singurul segment al Dunării care a rămas natural la Budapesta şi care e mărginit de plopi pe ambele părţi. Acolo vor să edifice un baraj care va proteja vilele de week-end ale bogaţilor – construite ilegal –, nu însă şi cartierul de blocuri, inundat în fiecare an. Primarul general susţine proiectul. Primarii susţin proiecte şi în alte părţi: în oraşe mici şi la ţară, ei se folosesc de banii publici ca să afalteze drumurile până la uşa propriului garaj.

Revizuirea Constituţiei arată în ce direcţie bate vântul

Ultima revizuire a Constituţiei, adoptată de Parlament săptămâna trecută, arată în ce direcţie bate vântul. Numeroase articole, respinse cândva pe motiv că erau neconstituţionale, au reapărut în legea fundamentală a ţării: de exemplu, penalizarea persoanelor fără adăpost sau reglementările privind felul în care pot fi criticate persoanele publice. În plus, Curtea Constituţională nu mai e abilitată să controleze Constituţia sau nu o poate controla decât în mod parţial.
Tăcerea e întotdeauna în favoarea puterii, a opresorilor, nu a oprimaţilor. În Ungaria, acest fenomen se simte la fiecare colţ de stradă: feţe deprimate în mijloacele de transport în comun, magazine şi restaurante pustii. Totul e pedepsit şi sancţionat, căci trebuie să domnească ordinea, iar trezoreria publică se umple; între timp, există mai mulţi agenţi de parcare decât maşini. Romii pot fi numiţi în public animale, iar un jurnalist care scrie astfel despre ei nu trebuie să ceară scuze nimănui, întrucât mulţi maghiari aşa-zicând “emancipaţi” se bucură să le citească articolele.
Înainte de a mă hotărî să emigrez, am avut senzaţia că ţara e în derivă şi că nimeni nu mişcă un deget ca să pună capăt acestui proces. Potrivit ultimelor sondaje, situaţia va continua să se degradeze. 40% dintre cetăţeni ar vota în continuare cu liderul egoman Orbán şi cu partidul său, deşi ştiu că regele e gol. Dar într-o ţară în care mulţi sunt goi, nu ai ce să-i reproşezi unui prim-ministru – mai ales dacă situaţia actuală îţi oferă avantaje. Sau când eşti strâns cu uşa pentru că ţi-e teamă că îţi vei pierde locul de muncă – şi deci mijloacele de subzistenţă – dacă îndrăzneşti să deschizi gura.
Cine îşi schimbă ţara îşi schimbă şi sufletul, spune proverbul. Dar eu sunt şi voi rămâne unguroaică.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect