Știri Investiţii angoleze în Portugalia (2/2)
Ministrul Afacerilor Externe angolez, Georges Chikoty, şi omologul său portughez, Paulo Portas, în timpul unei vizite oficiale în Luanda, în februarie 2013

Bunele investiţii ale “lobbyului angolez”

A doua parte a anchetei Mediapart despre secretele achiziţiilor angoleze în Lisabona. În care descoperim că legăturile strânse dintre politicienii portughezi de toate culorile şi fosta colonie nu sunt străine de ”auto-cenzura” mass-media şi justiţiei portugheze, chiar şi a UE, în privinţa provenienţei capitalurilor, uneori îndoielnice.

Publicat pe 20 noiembrie 2013 la 12:40
Ministrul Afacerilor Externe angolez, Georges Chikoty, şi omologul său portughez, Paulo Portas, în timpul unei vizite oficiale în Luanda, în februarie 2013

Pe lângă Isabel Dos Santos, mai sunt şi alţi "antreprenori" angolezi care-şi fac cumpărăturile în Portugalia, precum generalul "Kopelipa", un ministru influent în Luanda, care a băgat bani în vinurile şi băncile vechii metropole. De fiecare dată, principiul este acelaşi: aceşti bărbaţi şi femei, profitând de relaţiile privilegiate cu preşedintele, au făcut avere în condiţii dubioase în Angola şi acum achiziţionează active portugheze importante, pe fondul crizei galopante de la Lisabona.

"Portugalia are un rol strategic pentru puterea din Angola: permite elitei economice şi politice să-şi asigure o cale de ieşire în caz de schimbare de regim, cu o parte din averile lor stocate în Portugalia. Dar este de asemenea o ţară care le serveşte drept ‚spălătorie’ pentru capitalurile angoleze îndoielnice", explică Jorge Costa, din Blocul de stânga (opoziţie), care este pe cale să publice o carte, la începutul anului viitor, despre "proprietarii angolezi din Portugalia".

Un raport, publicat în 2011 de către ONG-ul Global Witness, face un bilanţ al conturilor - deosebit de opace - ale industriei petroliere din Angola. Acesta stabileşte, de exemplu, că există o diferenţă de nu mai puţin de 87 de milioane de barili de aur negru, din producţia totală în anul 2008, între registrele Ministerului Petrolului şi Ministerului de Finanţe... Un exemplu, printre multe altele, ale defectelor instituţionale care pot favoriza deturnarea fondurilor publice.

O dezbatere tabu

În ciuda amplorii operaţiunilor, dezbaterea nu prea înflăcărează scena portugheză. Afacerea "scuzelor diplomatice" ale lui Rui Machete nu a avut mare ecou şi interesatul a reuşit să scape de demisie. "Toţi liderii politici portughezi, la putere sau în opoziţie, au întreţinut legături cu forţele angoleze, pe de o parte sau cealaltă a conflictului", precizează Pedro Rosa Mendes.

Newsletter în limba română

La originea obedienţei marxist-leniniste, Mişcarea Populară pentru Eliberarea Angolei (MPLA) a aderat la Internaţionala Socialistă în 2003. Prin urmare, întreţine legături strânse cu comuniştii şi socialiştii, dar şi cu social-democraţii (dreapta) portughezi, astăzi la putere. "MPLA a ştiut întotdeauna să se adapteze contextului de-a lungul generaţiilor şi să schimbe alianţele, urmând evoluţiile geopolitice", continuă Pedro Rosa Mendes.

Potrivit celor afirmate de Jorge Costa, [[de la întoarcerea democraţiei în Portugalia, în 1974, 26 de miniştri şi secretari de stat portughezi au ocupat sau continuă să ocupe poziţii în întreprinderi angoleze]], după ce au trecut printr-un minister public. Actualul prim-ministru, Pedro Passos Coelho, şi-a petrecut o parte din copilărie în Angola. Presa portugheză speculează de asemenea cu privire la existenţa unui "lobby angolez" în sânul guvernului, constituit din mai mulţi miniştri care au trăit în Luanda, în copilărie.

O altă explicaţie pentru slaba intensitate a acestei dezbateri aproape tabu: mass-media portugheză a început să fie răscumpărată de antreprenori, şi tinde, dintr-o dată, să evacueze subiectul. Este cazul pentru Alvaro Sobrinho, om de afaceri din Luanda foarte în vogă la Lisabona, care a preluat prin intermediul societăţii sale holding, Newshold, active de prestigiu în sectorul media, aflat în criză. Acesta a achiziţionat astfel 100% din săptămânalul Sol şi din cotidianul i, ca şi acţiuni din grupuri care publică alte titluri, precum săptămânalele Visão şi Expresso.

Trebuie pusă, de asemenea, la socoteală "auto-cenzura", potrivit expresiei Lisei Rimli, a unei părţi a lumii economice, mai ales a IMM-urilor portugheze, îngrijorate de pierderea pieţelor de export în cazul în care dezbaterea despre fondurile angoleze se înteţeşte. Pe scurt: gravitatea crizei oferă o scuză ideală pentru a nu căuta de prea aproape cum miros banii.

[[Cei care se aventurează totuşi să critice în public această cascadă de investiţii riscă să fie acuzaţi de "rasism"]] sau de "neocolonialism" de către Luanda. "Sunt anti-colonialist din convingere", are grijă să precizeze Daniel Oliveira, un jurnalist de la Expresso, în introducerea unui text în care denunţă tăcerea care însoţeşte investiţiile angoleze în ţară.

Mutismul Europei

Şi dacă jena domneşte în Lisabona, mai sunt şi alte instituţii remarcabile prin absenţa lor. În acest dosar, Europa rămâne tăcută. Marcolino Moco, un fost prim-ministru angolez (1992-1996), devenit unul dintre cei mai aprigi adversari ai lui Dos Santos, şi-a pus recent întrebări în privinţa tăcerii Uniunii Europene: "Pentru a-şi proteja interesele sale economice cu Angola, Europa închide ochii la toate aceste malversaţii".

Pentru eurodeputatul socialist Ana Gomes, Europa ar fi chiar complice în această operaţiune: "Austeritatea şi programele de privatizare cerute Lisabonei de Europa au avut drept efect agravarea dependenţei Portugaliei de Angola. Nu numai că Europa nu zice nimic, ci chiar împinge şi mai mult în această direcţie!"

În orice caz, nu se poate aştepta vreo reacţie din partea Comisiei Europene înainte de alegerile de anul viitor. Preşedintele ei, din 2004 încoace, José Manuel Barroso, a fost unul dintre primii miniştri portughezi cei mai apropiaţi de regimul lui Dos Santos. În 2003, el a fost în Luanda cu zece dintre miniştrii săi. În calitate de preşedinte al Comisiei, a făcut o vizită de două zile în Angola, în aprilie 2012, pentru a consolida cooperarea dintre UE şi Luanda.

Barroso a fost chiar un oaspete de cinste la căsătoria, în 2003, a unei alte fiice a preşedintelui angolez, Tchizé Dos Santos. Aceasta, mai discretă decât sora ei vitregă Isabel, tocmai a cumpărat, de altfel, 30% dintr-o firmă portugheză de ambalare de fructe.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect