Alegeți o limbă
David Cameron, primul ministru al Marii Britanii, îşi pierde cumpătul şi recurge la sperietori de ciori populiste. Un spectacol jalnic. Ceea ce l-a făcut să-şi piardă cumpătul este faptul că UKIP, Partidul Independenţei Marii Britanii, un partid anti-imigraţie şi eurosceptic, va obţine probabil rezultate bune în alegerile europene din mai. Şi argumentele lui sunt legate de imigraţie, în special cea a altor cetăţeni ai UE în Marea Britanie.
Primul ministru a anunţat săptămâna aceasta punerea în aplicare a unor noi reguli care vor îngreuna accesul la ajutoare sociale pentru imigranţii veniţi în Marea Britanie din alte părţi ale UE. El a susţinut că restricţiile sunt comparabile cu cele aplicate în alte ţări ale UE, şi că sunt conforme normelor UE.
Dacă aceste reguli primesc undă verde de la Comisia Europeană, foarte bine. Dar ceea ce nu trece de controlul bunului simţ sau al bunului gust este retorica şi dezinformarea cu care Cameron şi-a însoţit anunţul.
Într-un articol din Financial Times - un ziar care nu are reputaţia de a se teme de nuanţări - Cameron a menţionat că, începând din 1 ianuarie, cetăţenii din România şi Bulgaria "vor avea acelaşi drepturi de a munci în Marea Britanie ca şi ceilalţi cetăţeni ai UE". Şi apoi a continuat spunând: "ştiu că mulţi oameni sunt profund îngrijoraţi de posibilele consecinţe asupra ţării noastre. Împărtăşesc aceste îngrijorări".
Odinioară, când primii miniştri aveau mai puţină înclinare către populismul emotiv, sau aveau mai mult curaj moral, ei ar fi abordat aceste îngrijorări - le-ar fi confruntat chiar - , dar Cameron doar împărtăşeşte.
Erori de interpretare
În primul rând, reprezentarea pe care o are despre respectivele îngrijorări este greşită. Cameron confundă dinadins îngrijorarea asupra drepturilor românilor şi bulgarilor de a cere prestaţii sociale, cu dreptul lor de a munci.
Este o distincţie importantă, de subliniat în aceste vremuri de retorică periculoasă asupra "turismului social". Cifrele disponibile sugerează (şi guvernul britanic nu s-a grăbit să producă dovezi contradictorii) că [[migranţii din alte părţi ale UE sunt net contributori la sistemul de impozitare şi social al Marii Britanii]].
Dar, dezbărate de insinuările despre cererile de ajutoare sociale, obiecţiile lui Cameron faţă de lucrătorii migranţi se apropie periculos de "locurile de muncă britanice pentru muncitorii britanici" - faimoasa lozincă mai mult tributară şovinismului decât realităţii economice.
Adevărul este că Marea Britanie are nevoie de imigraţie. Fără imigraţie, economia va fi la ananghie, în special - aşa cum Cameron recunoaşte el-însuşi - dacă forţa de muncă nativă nu are calificare. Dar doar să afirme, cum a făcut, că guvernul este pe cale (tardiv) să investească în formarea profesională nu-i dă dreptul să condamne toţi migranţii actuali.
Nevoia liberei circulaţii
Dându-şi poate seama că argumentarea sa duce lipsă de substanţă intelectuală, Cameron pledează pentru o revizuire a normelor UE privind libera circulaţie, care, potrivit spuselor sale, a devenit "cauza unor vaste mişcări de populaţie".
Diferenţa vine dintr-un discurs recent al lui Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, care a îndemnat cetăţenii să păstreze un simţ al proporţiei, şi a subliniat că [[sunt de două ori mai mulţi britanici pe coasta Spaniei decât polonezi care lucrează în Londra]].
Acesta a apărat libera circulaţie a persoanelor şi a cerut liderilor să lupte împotriva prejudiciilor, "cu fapte, cu înţelegere, cu convingere". Spre meritul său, László Andor, comisarul european pentru Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, se străduieşte să facă acest lucru. Mai mulţi comisari ar trebui să-i urmeze exemplul.
Din păcate, totuşi, acestea nu sunt calităţi de care dă dovadă şi Cameron. În schimb, el s-a angajat într-o competiţie pe care nu o poate câştiga - discursul său, oricât de sperietor ar fi, nu-l va putea niciodată depăşi pe cel al UKIP, sau al extremei-drepte, şi mai puţin digerabile, şi nici măcar pe cel al anumitor organe mass-media britanice.
Dacă David Cameron vrea cu adevărat să vorbească despre reformarea UE, atunci ar trebui să lepede tacticile "sperietoare". Partidul politic pe care îl conduce a fost cândva un campion al libertăţilor UE; aceste libertăţi sunt încă valoroase şi merită apărate.
