Alegeți o limbă
Când un ungur foloseşte cuvântul "csehszlovák"(cehslovac, N.T.), oricine înţelege că ţinta giumbuşlucului este rudimentară şi nu funcţionează cum trebuie, fie că vine vorba despre vreun produs sau despre vreo activitate. Acest epitet dispreţuitor, care a intrat în argou şi care mai este încă folosit până în ziua de astăzi, a rămas moştenire din epoca socialistă a Cehoslovaciei, atunci când fosta mea patrie era considerată de maghiari un stat ruşinos, incapabil de a produce altceva decât bunuri şi servicii disfuncţionale - de la autoturisme care nu ţineau la drum, corturi prin care trecea apa, servicii sărăcăcioase oferite turiştilor, până la însuşi un sistem statal deficient.
Şi de fapt ungurii chiar aveau dreptate (deşi nici ei nu ar avea motive să se mândrească cu ţara lor în ultimul timp). Cehoslovacia a fost, practic de-a lungul întregii ei existenţe, un stat ineficient, nedemocratic, şi ruşinos. Chiar şi cei 20 de ani buni de după 1918 [vremea Primii Republici Cehoslovace] nu ajută cu nimic la îmbunătăţirea acestei reputaţii. Deci, de ce ar trebui să-mi pară rău de dezbinarea ei de acum 20 de ani?
Ei bine, nu aş avea niciun regret dacă această scindare nu ar fi fost însoţită de o micşorare a spaţiului democratic, spaţiu care reuşise să ajungă la un grad de deschidere destul de promiţător în primii doi ani post-1989, anul Revoluţiei de Catifea.
“Interesul”, obstacol în calea democraţiei
De îndată ce au fost constituite cele două mici state, naşii lor s-au transformat în politicieni cu tendinţe dictatoriale, iar scopul declarat a devenit nu democraţia, ci ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de "interes", ceh sau slovac. Nimeni nu ştie ce include exact acest termen, dar politicienii îl folosesc adeseori pentru a înăbuşi ceea ce ar trebui să fie obiectivul natural al construcţiei statale, şi anume democraţia.
Dacă Cehoslovacia ar fi supravieţuit, nimeni nu s-ar fi putut ascunde în spatele expresiei "interes cehoslovac", fiindcă toată lumea ştie că nu există aşa ceva. Astfel, în dezbaterea în jurul naturii democratice a statului, naţionaliştii ar fi fost daţi clar în vileag ca fiind cei care consideră democraţia drept o stavilă. Astăzi, în special în Republica Cehă, această distincţie este uneori foarte greu de făcut.
Un stat naţional bazat pe un principiu etnic - iar cele două ţări ale noastre sunt deopotrivă bazate pe acest principiu, deşi Constituţia cehă încearcă, cel puţin de formă, să-l atenueze - pleacă la drumul către democraţie cu un handicap mult mai mare decât decât statele care îşi fondează naţiunea pe cetăţenie, indiferent de originea etnică. Sunt profund convins că, dacă Cehoslovacia ar fi dăinuit pe principiul unei singure naţiuni politice - deşi formată din naţionalităţi diferite -, ea ar fi mai democratică decât ale noastre două state mici de astăzi.
Încă o şansă pentru a fi mai buni
Dar era probabil imposibil. Cehoslovacia a fost, practic pentru cea mai mare parte a existenţei sale, o dictatură, iar credinţa în viitorul său democratic şi federal era prea slabă după 1989. Deci faptul că limba maghiară a păstrat expresia "csehül áll", derivată din cuvântul "český" (ceh), desemnând situaţii ruşinoase, este într-un fel întemeiat.
Cred, şi nu doar pentru că intrăm într-un an nou, că mica noastră lume de după destrămarea Cehoslovaciei mai are încă o şansă de a deveni mai bună. Deşi Republica Cehă şi Slovacia nu au început bine drumul acum douăzeci de ani, astăzi poate că naşii celor două ţări au dispărut în sfârşit în negurile uitării.
