O analiză semnată de Octavian Manea și Simona Solomon, în Revista 22. Pentru cei doi analiști, ”în momente seismice, Europa a dat lideri pregătiți pentru misiuni istorice – Winston Churchill în interbelic sau Karol Wojtyła în anii ‘80. Oare ce va prefera acum?”
Radosław Sikorski, antreprenorul strategic
Radosław Sikorski este de departe unul dintre cei mai experimentați lideri europeni ai momentului. Absolvent de Oxford, este un euroatlantist pur sânge. În public vorbește rareori limba eurocrată. Sikorski este un rebel, iese din tipare, ia cu asalt constrângerile, zguduie structurile încremenite în logici anacronice. Nișa sa este mai degrabă antreprenoriatul strategic. Altfel, o dimensiune crucială pentru fișa postului de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate. Experiență are din plin: doi ani ca ministru al Apărării și șapte în fruntea diplomației poloneze. (...) Alături de Carl Bildt, este unul dintre arhitecții intelectuali ai Parteneriatului Estic. (...) Sikorski înțelege că viitorul securității europene depinde de resetarea relațiilor cu Berlinul și Parisul și că fără sprijinul motorului germano-francez nu se poate face nimic.
Fie că vorbim de Grupul de la Weimar, de Grupul de la Vișegrad sau de Antanta Cordială, Sikorski plasează Varșovia în mai toate ecuațiile cu influență continentală. Este momentul în care transmite Berlinului: "mă tem de puterea germană mult mai puțin decât mă tem de neimplicarea Germaniei. Sunteți națiunea indispensabilă a Europei". Iar la Paris, îmbrățișa conceptul francez de "L’Europe puissance". Acum vorbește de o "eurozonă" a apărării.
Federica Mogherini, generația "sfârșitului istoriei"
Federica Mogherini, din mai toate punctele de vedere contrastul perfect, este o anti-Sikorski. Conciliantă, evită tabuurile și temele care polarizează, are un discurs superficial, aflat în marginea platitudinilor și clișeelor obișnuite diplomației europene. Într-o lume ideală, lipsa de experiență pe cele mai importante dosare ale momentului ar fi un criteriu decisiv pentru a mai rămâne câțiva ani pe tușă pentru rodaj profesional.
În cele din urmă, este șefa diplomației italiene abia din februarie, portofoliu preluat după câteva luni în postura de președinte al delegației italiene la Adunarea Parlamentara a NATO. (...) Intr-un moment când prezența americană în Europa era considerată imperativă, un garant simbolic al stabilității, Mogherini este tranșantă: "Nu avem nevoie atât de mult de simboluri precum tancuri sau arme nucleare tactice. Nu ar trebui să ne concentrăm atât de mult pe simboluri". Mogherini aproape că pledează pentru un mariaj deschis, în care putem flirta și cu alții. Iar pentru septembrie ar prefera ca agenda summitului NATO să nu fie "umbrită de criza din Ucraina" spunea Mogherini în inima Washingtonului (la Brookings Institution), în mai 2014.
Textul integral pe site-ul Revista 22.