Președintele ceh Václav Klaus la Castelul Hradcany din Praga, 13 iulie, 2010.

Cine va urma la Castelul din Praga?

În această lună, cehii îşi aleg pentru prima dată preşedintele prin sufragiu universal. Într-o ţară cu figuri istorice puternice, importanţa reală a funcţiei a depăşit-o de multe ori pe cea conferită de către Constituţie, cu riscul de a slăbi statul, reaminteşte Respekt.

Publicat pe 11 ianuarie 2013 la 16:02
Președintele ceh Václav Klaus la Castelul Hradcany din Praga, 13 iulie, 2010.

În introducere, să facem un mic test. De care lider politic din timpul Primei republici vă amintiţi? Şi din epoca întunecată a comunismului, sau din cea de la începutul anilor 1990? Pe primele locuri se află aproape întotdeauna Masaryk, Beneš, Gottwald, Husák şi Havel. Cu alte cuvinte, presedinţi. Şi aceasta, în ciuda faptului că sistemul politic cehoslovac, şi mai târziu ceh, nu este de tip prezidenţial (chiar dacă în privinţa asta comuniştii au complicat puţin lucrurile).

Rolul pe care şefii noştri de stat l-au jucat de-a lungul ultimilor 100 de ani a fost cu mult mai mare decât cel la care ar fi avut dreptul în temeiul Constituţiei. Acest lucru ar trebui să fie luat în considerare, înainte de toate, de toţi cei care atribuie o importanţă marginală alegerilor prezidenţiale.

Prima jumătate a secolului XX ne oferă multe lecţii edificatoare. Cehoslovacia se dorea a fi Republica lui Masaryk [preşedinte între 1918 şi 1935] sau a lui Beneš [1935-1948]. Dar, în final, ea nu a aparţinut nimănui. Masaryk şi Beneš au fost, din multe puncte de vedere, oameni excepţionali, dar statura lor impozantă a dat statului o imagine care nu corespundea realităţii. Şi acest lucru a împiedicat crearea unor instituţii viabile, atât de necesare, care ar fi putut să dainuiască mai mult decât fondatorii lor. Pierzându-l pe Masaryk, Republica a slăbit, brusc, ca şi când şi-ar fi pierdut cârma. Edvard Beneš a preluat-o într-un moment când nu mai putea avea cu adevărat vreo influenţă asupra destinului ţării sale.

Pârghii ale puterii comuniste

În ceea ce priveşte a doua jumătate a secolului XX, este interesant să studiem situaţia începând cu anii 1990, pentru că preşedinţii comunişti au fost întotdeauna doar pârghii ale puterii comuniste, şi nu reprezentanţi ai poporului. Să reamintim, totuşi, că pentru Klement Gottwald [1948-1953] a fost mult mai important să fie preşedinte decât prim-ministru. El era perfect conştient de faptul că publicul îl venerează, sau chiar îl idolatrizează pe şeful statului.

Newsletter în limba română

După 1989, ne-am apropiat din nou de un sistem semi-prezidenţial. Václav Havel [1989-2003] s-a bucurat de o popularitate şi o putere atât de mari, încât aproape nimic, la început, nu a scăpat influenţei lui. Din fericire, situaţia s-a reechilibrat destul de repede. Şi când, la începutul anilor 1990, Havel a încercat, în detrimentul Parlamentului, să joace un rol mai important, tentativele lui au fost, pe bună dreptate, respinse categoric. Şansa lui Havel a fost Václav Klaus [2003-2013]. Un lider politic cu care nu s-a înţeles bine, şi cu care a trebuit să se războiască pentru a păstra puterea.

Slăbiciune şi vanitate

Fără tragere de inimă, Havel şi-a acceptat repede înfrângerea, deoarece în Republica Cehă guvernul, şi nu preşedintele, este cel care guvernează. El s-a retras şi a ocupat locul care îi era consacrat. Din punct de vedere al tradiţiei constituţionale, a fost un lucru bun. Dar, şi mai important, el a încercat să desacralizeze statutul de preşedinte. A fost primul şef de stat ceh care a dorit să pună capăt tradiţiei monarhice. Cea mai bună dovadă este monumentalul documentar Občan Havel (Cetăţeanul Havel), în care el a permis realizatorilor sa înregistreze acele momente de slăbiciune şi de vanitate pe care, de obicei, nu le acceptăm nici noi-înşine, şi cu atât mai puţin dorim să le arătăm publicului.

Spre deosebire de Havel, Klaus a avut dezavantajul de a nu fi confruntat cu un adversar la fel de puternic. Şi nimeni nu a încercat vreodată să îi impună limitele stabilite de Constituţie. El este cel care a decis numirile şi plecările din guvern. S-a folosit de dreptul de veto împotriva a numeroase legi. A acţionat împotriva independenţei sistemului judiciar. A influenţat foarte mult politica externă cehă şi a executat manevre pentru demiterea unor guverne.

Aici se opreşte lecţia de istorie. Alegerea următorului preşedintelui ne va spune dacă vrem un preşedinte care să se poziţioneze deasupra sistemului sau să fie un element constitutiv al acestuia. Istoria ne învaţă că trebuie să alegem o persoană care să respecte separarea puterilor, care să ştie ce loc trebuie să ocupe în cadrul sistemului constituţional, şi care să nu dea impresia conaţionalilor săi de a fi un salvator sau un fel de autocrat sacru pe scena politică.

Recordul lui Zeman

Cât de mult ne-am dori, Miloš Zeman [favorit în sondaje şi fost prim-ministru] nu îndeplineşte niciunul din aceste criterii. Sub guvernul său [1998-2002] corupţia sistemică era şi mai mare decât la ora actuală. El a încercat să limiteze concurenţa democratică şi a fost oprit de către Curtea Constituţională. Pe vremea lui, am avut cele mai proaste relaţii cu vecinii noştri din cauza aroganţei sale fără reţineri, care i-a ofensat pe germani, austrieci şi slovaci. Sub conducerea sa, cehii au fost consideraţi partenerii cei mai problematici şi de neîncredere din NATO. Şi UE a menţionat, în rapoartele de evaluare [dinaintea aderării ţării în 2004], că în Republica Cehă existau practici incompatibile cu democraţia.

La prima alegere prezidenţială prin sufragiu universal direct sunt multe candidaturi interesante. Fără îndoială că sunt chiar prea multe, într-un fel. Dar numai doi candidaţi îndeplinesc criteriile de mai sus: Zuzana Roithová şi Karel Schwarzenberg.

Fiecare alegător are candidatul lui preferat. Dar ar fi mare păcat dacă nu am profita de această ocazie unică ce ni se oferă pentru a orienta politica cehă pe o cale mai bună.

Campanie electorală

Fenomenul Schwarzenberg

Ce-ar fi dacă Schwarzenberg, Karel Schwarzenberg, ar fi "calul negru", cel pe care nimeni nu-l considera favorit dar care are toate atuurile pentru a câştiga la urma urmelor? Lidové noviny pune această întrebare, constatând că ministrul Afacerilor Externe a beneficiat în ultimele zile de campanie de un sprijin imens. Cotidianul aminteşte că Schwarzenberg este

singurul din cei nouă candidaţi care este familiarizat cu Castelul din Praga, unde a ocupat funcţia de cancelar al fostului preşedinte Václav Havel, după revoluţia din 1989. Este singurul care a ştiut să pună pe roate o campanie electorală şi să obţină aplauzele unei pieţe pline din Praga [în timpul unui miting].
Schwarzenberg are sprijinul majorităţii ziarelor şi al unor personalităţi mediatice influente. "El are capacitatea de a apăra interesele republicii cu transparenţă şi demnitate. El oferă cehilor o minunată poveste personală, legată de Cehoslovacia şi Republica Cehă", explică astfel economistul Jan Švejnar, care s-a retras din scrutinul prezidenţial.
În timp ce poziţia lui Karel Schwarzenberg este cea mai puternică din Praga, vocile din restul ţării se îndreaptă mai degrabă spre favoritul Miloš Zeman, notează Lidové noviny. Cât despre fostul prim-ministru Jan Fischer, criticat la sfârşitul campaniei pentru adeziunea sa la Partidul Comunist, până în 1989, pare să piardă teren şi nu mai este deloc sigur de a fi prezent şi în turul doi.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect