Primul ministru Pedro Passos Coelho (la dreapta) şi vice premierul Paulo Portas (la stânga), în Parlament, în 12 iulie.

Comedia partidelor

Criza politică pe care tocmai a traversat-o ţara nu a ameliorat situaţia economică. Dar, în plus, iresponsabilitatea marilor partide a exclus şi mai mult cetăţenii din dezbaterea referitoare la viitorul lor, deplânge Jornal de Negócios.

Publicat pe 25 iulie 2013 la 11:43
Primul ministru Pedro Passos Coelho (la dreapta) şi vice premierul Paulo Portas (la stânga), în Parlament, în 12 iulie.

Se aude şi se pare că este totul bine din nou. De fapt, este totul rău din nou. Poate caricaturistul italian Altan a făcut sinteza perfectă când a desenat doi porci cu cravată comentând situaţia. Unul spune: “Această criză va dura ani de zile”. Celălalt răspunde: “În sfârşit puţină stabilitate”.

Scufundându-ne de ani de zile, nu mai suntem în criză, suntem “în situaţie”. Şi este totul rău din nou pentru că criza politică din această ciudată lună iulie se suprapune urgenţei în care trăim. Este uşor dezesperant să vezi analiştii interni şi externi ai partidelor cum studiază cine-câştigă-cine pierde în ultimele săptămâni, de parcă am vorbi de altceva în afară de ameninţarea unei a doua salvări.

[[Comedia interesează mai mult decât tragedia. Nu există moralism în aceste cuvinte, doar mirare]]. Până la urmă, lumea pare mai interesată să ştie numele copilului Middleton decât să înţeleagă falimentul unui oraş, unde jumătate din iluminatul electric nu funcţionează, două treimi din ambulanţe nu circulă, sunt 80 de mii de clădiri goale, 40 de mii în pericol de colaps, unde pensionarii riscă să-şi piardă pensiile. Acest oraş nu se găseşte la capătul lumii, este Detroit, a trăit vremuri de glorie şi se găseşte în Statele Unite, care are chiar şi buget şi politică federală.

“Angajamentul de salvare naţională” era destinat eşecului, atât din cauza atitudinii nefaste a partidelor cât şi a liderilor lor. Această inerţie militantă este cea care impresionează. Există un fel de ancronism intelectual în partide, care vorbesc de o ţară care nu pare să fie a noastră ci mai degrabă a lor, evocă datoria de parcă ea nu ar exista şi banii de parcă am avea. Incompetenţa dreptei este absurdă; negarea stângii este arogantă – inclusiv apropo de creditori, cu care trebuie să negociem mai degrabă decât să-i criticăm. Potrivit sondajelor, portughezii nu vor alegeri, vor un guvern. Decalajul între partide şi populaţie pare în creştere. Veşti proaste pentru democraţie.

Newsletter în limba română

Miturile circulă în ultima vreme

“Troica va acorda mai mult timp, restul sunt doar vorbe goale”. Este adevărat fără îndoială, dar nu atât de mult cât am dori. Flexibilizarea ţintelor de deficit din 2014 la 4,5% sau 5% nu ne pune la adăpost de austeritate şi agravează datoria publică, care atinge un scandalos 127% din PIB. Coaliţia care s-a spart din cauza austerităţii va aproba oare mai multe tăieri?
“Situaţia politică este neschimbată”. Nu este adevărat. Liderii au fost zguduiţi, secretarul general al PS, José Seguro, este marele perdant, preşedintele Republicii, Cavaco e Silva, are dreptate când spune că timpul îi va da dreptate, premierul Passos Coelho pare să fie de acord. Până la urmă, Paulo Portas (partener al coaliţiei) a trebuit să-şi înghită mândria dar a câştigat putere.
“Un al doilea plan de salvare este inevitabil, oricare ar fi numele care i se dă”. Asta a fost scris aici de mii de ori: Portugalia are nevoie de sprijin după 2015, pentru că este puţin probabil ca pieţele să ne finanţeze cu dobânzi suportabile. O datorie publică de 127% nu se plăteşte într-o economie care nu creşte. [[Dar un program preventiv nu este (chiar nu este!) acelaşi lucru ca un al doilea plan de salvare]], care este ameninţarea cea mai puternică.
“Pieţele s-au calmat deja”. O să vedem. Doar când Portugalia va face o nouă emisiune a datoriei vom putea măsura impactul final al acestei crize politice. Deoarece doar atunci investitorii care au “bani cu adevărat” iau decizii, pe piaţa primară.

O mişcare ca la şah

“Creşterea vine”. Să vă audă Dumnezeu! Asta promite “noul guvern”, condus de CDS. Duoul Portas/Pires de Lima va trebui să înveţe să înoate în ape tulburi pentru a reuşi asta.
“Această situaţie este fără ieşire”. Nici asta nu este adevărat. Soluţiile au fost mereu rezultatul unui amestec de măsuri în Portugalia precum şi în Europa. Lipseşte Europa, care totuşi avansează.

Ţara este împărţită între austeritate şi creştere, chiar şi între economiştii săi. Dar austeritatea este sigură, chiar dacă se poate doza, nu şi creşterea. În acest timp, vom asista la noi tăieri în Buget, nu trebuie să punem sub semnul întrebării evaluările troicii (a şaptea ţinea doar de un fir de păr), avem nevoie de timp – şi să nu vedem partidele exilându-se pe o planetă imaginară unde nu trăiesc oameni ci doar imagini.
În şah, cuvântul zugzwang desemnează o situaţie în care echilibrul existent între doi jucători este rupt de mişcarea următoare, în detrimentul celui care joacă: cel care joacă pierde sau se regăseşte într-o situaţie mai rea decât cea a adversarului său. Zugzwang este un cuvânt german. Partidele sunt portugheze, preferă să joace. Preferă să piardă totul. Chiar dacă faptul că pierd nu este decât o poveste între ele în care nu suntem incluşi. Din care suntem chiar excluşi.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect