Martin McGuinness - de la IRA la preşedinţie

Martin McGuinness, candidatul partidului Sinn Fein la preşedinţia Irlandei, a făcut un drum lung de pe vreamea când misiunea sa era de a convinge radicalii din Armata republicană irlandeză ( IRA) asupra faptului că organizaţia nu va lăsa niciodată armele din mână şi nu va opri niciodată "lupta înarmată".

În primele zile ale procesului de pace, misiunea lui a fost liniştirea acelor militanţi care aveau dubii privind acţiunile lui Gerry Adams şi ale altor "porumbei" republicani care înaintau prea repede în schiţarea ortodoxiei republicane. "Poziţia noastră este clară şi nu se va schimba niciodată, niciodată", a insistat el bătăios la o conferinţă a Sinn Fein-ului în 1986. "Războiul împotriva dominaţiei britanice trebuie să continue până la obţinerea libertăţii".

Dar de atunci IRA şi-a pus armele deoparte şi a părăsit scena. McGuinness, care continuă să-şi urmărească obiectivul de unitate irlandeză, dar prin mijloace pur politice, a afirmat de curând că, dacă va fi ales pentru a-i succeda preşedintei actuale Mary McAleese, el ar fi gata să se întâlnească şi cu Regina.

Londra, Dublin şi Washington ştiu cu cine au de-a face

Guvernele de la Londra, Dublin şi Washington nu-şi fac nicio iluzie despre cariera sa ca şi comandant IRA: ştiu că în timpul acesteia el trebuie să fi aprobat sute de atacuri înarmate şi cu bombe. Unioniştii ştiu şi ei acest lucru, şi totuşi, acceptându-l ca şi candidat au votat în favoarea guvernului de coaliţie pe care îl conduce împreună cu reprezentanţii lor politici.

Drumul care l-a condus pe McGuiness de la lider de gherilă la candidat la preşedinţie a fost lung şi întortocheat, şi mulţi oameni au murit de-a lungul timpului. El s-a alăturat rândurilor IRA în oraşul său natal, Londonderry, cu mult timp înainte ca paraşutiştii să ucidă 13 de oameni în acelaşi oraş, în acea Bloody Sunday (Duminica sângeroasă) din 1972. În ciuda vârstei sale fragede, a devenit rapid o figură importantă a IRA, membru al unui grup care, mai târziu în acel an, a participat la o reuniune ultra-secretă cu un ministru de cabinet în Chelsea.

În câţiva ani, forţele de securitate se instalaseră în ceea ce IRA va numi "războiul cel îndelungat". Această strategie se baza pe teoria potrivit căreia violenţa continuă i-ar forţa pe britanici să-şi schimbe poziţiile privind ocupaţia, ceea ce ar conduce la o retragere din Irlanda de Nord. Cu toate acestea, conducerea Adams-McGuinness este cea care s-a repoziţionat, după ce a tras concluzia că retragerea nu era privită ca fiind o opţiune de către republicani. Ei au dezvoltat treptat ideea alternativă a unei căi politice.

Un excelent politician dar şi bun comandant IRA

Una dintre surprizele cu privire la această desfăşurare a fost că domnul McGuinness s-a dovedit a fi un politician la fel de formidabil pe cât era de bun în calitate de comandant al IRA. El a devenit negociatorul-şef al Sinn Fein-ului, şi a petrecut o mulţime de ore alături de domnul Adams în consfătuiri secrete cu Tony Blair. El a acceptat o poziţie în administraţia din Belfast, provocând polemică în rândul Unioniştilor atunci când a devenit ministru al educaţiei. Dar, deşi la rândul său a părăsit şcoala foarte rapid, a dat dovadă de foarte bune calităţi de administrator.

O altă surpriză a fost atunci când a început să-şi mânuiască farmecul, câştigând de partea lui mulţi dintre foştii lui oponenţi - printre care cel mai faimos fiind reverendul Ian Paisley[fost şef al unioniştilor protestanţi din Irlanda de Nord], care i-a devenit unul dintre apropiaţi. Domnul McGuinness a ajuns la o etapă importantă din viaţa sa acum doi ani când, într-un moment electrizant, a denunţat grupurile republicane răzleţe violente ca fiind "trădători". Un alt moment important a venit atunci când el şi Sinn Fein-ul au cerut naţionaliştilor să se alăture forţelor de poliţie. Scopul lui de unitate irlandeză este încă prezent dar armele au dispărut.

Unii disidenţi republicani sunt nemulţumiţi de această situaţie, dar ei sunt cu mult depăşiţi numeric de cei care sprijină acest nou pragmatism. Dovada o constituie creşterea numărului de voturi pentru Sinn Fein, care este pe cale să devina cel mai mare partid din Irlanda de Nord, acolo unde forţa naţionalistă este acum dominantă.

La sudul frontierei are mai puţin succes, dar anul acesta el a devenit cel de al patrulea cel mai mare partid. Iar candidatura lui McGuinness îi va aduce şi mai mult prestigiu. Chiar dacă, potrivit previziunilor, acesta din urmă are puţine şanse de a fi ales, un rezultat respectabil va reprezenta încă un pas în lungul lui drum spre putere.

Context

Alegeri interesante

“Martin McGuiness 1, Preşedintele Poporului”, titreazăAn Phoblacht, portavocea oficială a partidului naţionalist irlandez Sinn Féin. Potrivit corespondentului la Belfast al The Observer, intrarea fostului şef al IRA în ring pentru rolul principal a făcut din aceste alegeri “cel mai fascinant concurs într-o generaţie”. Totuşi, “în timpul celor patru săptămâni de campanie el va fi urmărit de trecutul său relaţionat cu IRA şi mai ales de afirmaţia sa că ar fi părăsit organizaţia paramilitară Provisionals încă din 1974”, o declaraţie contestată de un fost şef al Garda Síochána [poliţia irlandeză] care a spus “că el crede că McGuiness a rămas în consiliul armatei IRA până la restabilirea păcii din 1990”.

Într-o listă de şapte candidaţi, principalii candidaţi îi includ pe Michael D. Higgins de la Partidul Laburist, un fost ministru popular; pe fostul europarlamentar şi câştigător al concursului Eurovision, Dana, apelând la un vot catolic tradiţionalist, şi pe senatorul David Norris. Homosexual declarat şi urmaş al lui Joyce, Norris se retrăsese din cursă în august după ce s-a aflat că scrisese autorităţilor israeliene cerând clemenţă pentru un iubit care fusese condamnat pentru violarea unui minor. El rămâne totuşi cel mai popular candidat însondajele de opinie, cu 21% în cel mai recent, Higgins având 18% iar McGuiness, 16%.