Alegeți o limbă
Reales după manevre abile, preşedintele Comisiei trebuie acum să demonstreze că poate face dovadă de viziune pentru a servi Uniunea. Coeziune internă, extindere şi politică de vecinătate trebuie să fie axele acţiunii sale, spune analistul politic José Ignacio Torreblanca.
Albastru la origine, verde cu timpul şi roşu în funcţie de ocazie, Barroso, pe atât de viclean cât de cameleon, a reşit să se facă reales ca preşedinte al Comisiei Europene, cu o majoritate care-l pune la adăpost de tratate. Fraza "partidul meu Europa" rezumă filozofia care l-a dus la victorie : suptul de la mai multe vaci. Pentru a parafraza celebra frază a lui Neil Armstrong, când a păşit pe Lună, este un pas mare pentru Barroso. Dar cum ne putem asigura că nu va fi un pas mic pentru Europa ?
La fel de simplu cât şi de dramatic, ne vom aminti poate de următorii cinci ani ca ultima şansă pe care o avusese Europa de a juca un rol important la nivel mondial. Criza economică a subliniat faptul că atât în exterior cât în interior, Europa este neterminată. Desigur, este un ordin deschis de libertate şi va fi întotdeauna un proiect neterminat, şi este bine să fie astfel. Dar totuşi observând Europa, Europa actuală, se văd fisuri, fâşii, proiecte rămase în suspens şi riscuri importante, dar şi oportunităţi.
Unele sarcini, ca a se măsura cu China, cu Rusia, sau a deveni un adevărat actor mondial, sunt peste capacitatea noastră actuală. Dar alte provocări sunt la îndemână. Cu alte cuvinte, dacă UE nu poate nici măcar avea grijă de Europa, acolo unde capacităţile ei politice şi economice sunt mai mult decât suficiente pentru a exercita o conducere decisivă, cu ce drept va pretinde la o conducere la nivel mondial ?
Atunci când sărbătorim a douăzecea aniversare a căderii Zidului din Berlin, ştim că secolul douăzeci şi unu va fi multipolar. Dar nu ştim dacă va exista un pol european. După cum subliniază summit-ul G-20, care are loc într-o săptămână la Pittsburgh, dacă europenii sunt numeroşi în instituţiile mondiale, Europa este în schimb puţin prezentă. Până când va fi astfel ?
"A completa Europa" nu înseamnă a negocia noi tratate, sau a se îndrepta spre o uniune federală. Este vorba de a lua în serios propriile noastre principii şi angajamente (inclusiv cele de extindere), de a căuta modalităţi de a pune capăt diviziunilor interne şi de a restabili conducerea noastră, cel puţin în sfera europeană. Ar trebui să se acţioneze în trei părţi.
În primul rând, există încă în sânul Uniunii membri de clasa întâi şi de a doua, ceea ce generează diviziuni interne şi creează o extremă slăbiciune. Este deci esenţial de a dezvolta o strategie care să asigure stabilitatea şi prosperitatea noilor membri şi să ajungă la o convergenţă reală între membrii noi şi vechi. Acest lucru ar însemna a reduce, pe cât posibil, perioadele de tranziţie rămase, a căuta metode de a extinde uniunea monetară şi beneficiile acesteia asupra noilor membri şi a profita de următoarea revizuire a bugetului UE pentru a maximiza impactul politicilor structurale.
În al doilea rând, această neterminare a Europei este mai evidentă în Balcanii de Vest unde UE, în ciuda angajamentelor sale de aderare, o întârzie în mod constant, creând astfel un cerc vicios greu de spart : confruntaţi cu lipsa de perspective europene credibile, ţările candidate îşi încetinesc reformele; iar ritmul lent al reformelor fac UE din ce în ce mai puţin predispusă spre extindere. Planul iniţial, care consta în admiterea Croaţiei şi aşteptarea ca Turcia să abandoneze ca pentru apoi a ridica puntea, s-ar putea întoarce împotriva UE şi afecta puternic imaginea ei, mai ales în cazul în care Islanda ar adera depăşind pe toată lumea.
De aceea, nu ar trebui accelerate artificial aderările, din moment ce multe ţări nu sunt pregătite, nici nu a mai spera în secret că totul va evolua lent în această regiune pentru a evita de a-şi îndeplini promisiunile; dar trebuie lăsată la o parte birocraţia, sprijinite reformele în aceste ţări şi restabilită credibilitatea Europei luând în serios perspectivele de extindere.
În al treilea rând, în imediata apropiere a Europei, care se întinde de la Belarus în Caucaz (am pus deoparte în mod deliberat Mediterana), în ciuda nenumăratelor probleme, modelul reprezentat de către Uniunea Europeană rămâne foarte atractiv, chiar dacă mulţi se îndoiesc că nivelul nostru de bunăstare, libertate şi securitate este într-adevăr la îndemâna lor. Concret, nu trebuie numai să fie aduşi în Europa, ci şi a se asigura în moduri cu adevărat eficiente că Europa ajunge până acolo şi satisface cu adevărat aspiraţiile lor.
Cu toate acestea, viziunea strategică, coniderând că a investi acolo înseamnă a investi în securitatea şi prosperitatea noastră (precum şi reafirmarea valorilor noastre democratice) rămâne puţin răspândită în UE şi nu se vede destul în politicile noastre faţă de aceste ţări.
Domnuler preşedinte Barroso, dacă partidul dvs. este Europa, terminaţi-o !
