"Justiţia este aceeaşi pentru toţi". Această frază tronează pe pereţii tuturor sălilor de audienţă din tribunalele italiene.

Ţara în care adevărul nu este niciodată clar

Cazul Amanda Knox scoate la lumina zilei o parte din defectele multiple ale justiţiei italiene : cu aceasta, nimic nu este niciodată scris în piatră, afirmă scriitorul Tobias Jones, în The Guardian.

Publicat pe 6 octombrie 2011 la 15:55
"Justiţia este aceeaşi pentru toţi". Această frază tronează pe pereţii tuturor sălilor de audienţă din tribunalele italiene.

Amanda Knox şi Raffaele Sollecito, condamnaţi pentru uciderea lui Meredith Kercherîn 2007, au câştigat în apel. Dar, dacă mulţi sunt cei care au contestat primul verdict, vor fi la fel de numeroşi cei care vor fi îndoielnici faţă de al doilea. Justiţia italiană are multe defecte. Şi mai ales nu ajunge niciodată la certitudini absolute. În general, este întotdeauna posibil de a face apel şi de a merge apoi în faţa curţii de casaţie. Cu alte cuvinte, în opinia publică, scorul este de unu la unu.

Şi întotdeauna a fost astfel aşa. Nici una dintre afacerile penale majore nu a dat ţării sentimentul că, în sfârşit, a fost făcută dreptate: asasinarea poetului şi regizorului Pier Paolo Pasolini (1975), accidentul de avion din Ustica (1980, 81 de morţi), atentatul din gara din Bologna (1980, 85 de morţi), atentatul din Piazza Fontana (1969, 17 morţi), crimele comise de Monstrul din Florenţa (1968 - 1985, 16 morţi), asasinarea comisarului de poliţie Luigi Calabresi (1972), "Caso Cogne" (un copil de trei ani ucis în casa lui în 2002)... niciuna nu a fost rezolvată în mod convingător şi satisfăcător. În schimb, ţara pare a fi împărţită între innocentisti şi colpevolisti (partizani ai nevinovăţiei sau a vinovăţiei inculpatului) iar dezbaterile intense se desfăşoară pe perioade de ani de zile.

"Foxy Knoxy", la baza a unsprezece cărţi şi un film

Aspectul "Foxy Knoxy", adică faptul că Knox era atractivă şi că ar fi dus o viaţă libertină, nu este suficient pentru a explica interesul mass-media faţă de procesul său. Şi nici natura cosmopolită a crimei, faptul că victima era străină, ca şi presupusul ei asasin. Aspectul atractiv, dacă se poate utiliza un astfel de termen în acest caz, este faptul că atât argumentele acuzării cât şi cele ale apărării erau îndoielnice. Italia este împărţită în două. Cu alte cuvinte, cazul era ideal pentru circul mass-media, pentru dezbatere şi deconstrucţie. La ultima numărătoare, era la baza a unsprezece cărţi şi un film.

Dietrologia (literal, "studiul a ceea ce se ascunde în spate", teoria conspiraţiei) este o distracţie naţională, tocmai pentru că verdictele tribunalelor nu sunt convingătoare. Astfel, orice ziarist, orice judecător, orice stâlp de cârciumă se simte îndreptăţit să-şi aducă propria lui teorie. Rezultat: oricine are o imaginaţie cât de cât activă încearcă să explice adevărul din spatele misterului, adevăr care în cele din urmă, în mod inevitabil, se găseşte şi mai adânc îngropat sub mai multe straturi de explicaţii frenetice. Mass-media joacă un rol esenţial în alimentarea aceste frenezii : nicăieri altundeva "cronache nere" (faptele diverse sângeroase) nu ocupă atâta spaţiu cât în ştirile de seară. Există întotdeauna o afacere în curs.

Newsletter în limba română

Justiţia italiană are o problemă de meritocraţie

Între 2005 şi 2010, cele şapte canale naţionale de televiziune au difuzat, doar în jurnalele televizate de seară, 941 de reportaje despre uciderea lui Meredith Kercher în Perugia, 759 despre asasinatul lui Garlasco [2007], 538 asupra celui al micului Tommaso Onofri [2006] şi 508 despre cazul Cogne. Nu este rar, după-amiaza, ca emisiunile de dezbateri să vorbească timp de ore şi ore în şir, în lung şi lat de aceste cazuri, alternând intervenţii de experţi şi reportaje scurte la faţa locului. Şi cum aceste cazuri merg adeseori din proces în proces, toate aceste poveşti fără sfârşit permit de-a pururea conjecturile şi continuarea spectacolului. Aşa cum a scris recent un ziarist în La Repubblica, aceste afaceri sunt atât de urmărite deoarece "sperie şi liniştesc în acelaşi timp. Trec pe lângă noi, dar lovesc pe alţii. E ca şi cum ne-am apropia de marginea unei prăpăstii, şi apoi ne-am da înapoi în ultimul moment. Este ameţitor. Ne strânge inima. Dar suntem de asemenea uşuraţi. Este o plăcere subtilă".

Dar şi motive mai pragmatice explică lipsa de eficienţă a justiţiei italiene. Printre care o problemă de meritocraţie: într-o ţară în care poziţiile sunt mai degrabă dictate de nepotism decât de competenţe, este probabil inevitabil ca orice anchetă să aibă lacune - lacune pe care orice avocat cât de cât competent le poate identifica. Procesele echitabile sunt adeseori imposibile deoarece nu există juriu (cel puţin nu în sensul care îl dăm acestui cuvânt), iar secretul instrucţiei este un concept ignorat: detaliile cele mai crocante sunt dezvăluite presei cu mult înainte de deschiderea procesului. Justiţia italiană, fără îndoială, are mare nevoie de a fi reformată. Problema este că omul care caută cu cea mai mare disperare să reformeze sistemul judiciar este acelaşi care caută cel mai mult să scape de el.

Din Italia

Un sistem juridic cu lipsuri, dar respectabil

În Italia, decizia Curţii de Apel din Perugia, care a contrazis-o pe cea dată de Tribunal în 2009, a relansat dezbaterea asupra justiţiei italiene şi asupra funcţionării sale. "Chiar dacă regulile au fost respectate şi decizia a fost ireproşabilă, pentru justiţia italiană nu este în niciun caz vorba despre o victorie", scrie în La Stampa celebrul avocat Carlo Federico Grosso, care apără decizia Curţii de Apel. Pe aceeaşi lungime de undă, Riccardo Arena, un specialist al închisorilor, vorbeşte înIl Post despre "eşecul unui proces penal", reproşând celor două părţi de a-l fi lăsat să lâncezească timp de 4 ani, timp în care suspecţii au stat în arest preventiv.

Tot în La Stampa, juristul Vladimiro Zagrebelski apără sistemul juridic italian, care se bazează pe motivarea sentinţelor şi pe prezumţia de nevinovăţie, în raport cu modelul anglo-saxon, considerat ca fiind cu mult mai sumar: "Un sistem care are un preţ. El produce inevitabil cazuri în care un delict rămâne nepedepsit", dar reduce la maximul cazurile în care un inocent poate fi condamnat. Aspectul deplorabil al procesului de la Perugia rezidă mai ales în puternica presiune mediatică: "Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat în mai multe ocazii faptul că cererile externe şi 'judecăţile emise de presă' pot influenţa decizia judecătorilor, şi mai ales pe cea a juraţilor, şi prejudicia echitatea procesului. Ceea ce s-a întâmplat în jurul acestui proces (caz frecvent în Italia) este la ani-lumină distanţă de climatul juridic cerut".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect