Puritanii şi moraliştii deplâng uneori consumerismul, cultura bonusului, societatea de achiziţie, şi filozofia lui trăieşte acum – plăteşte mai târziu, precum şi a "cupidităţii". Dar acestea, ca de altfel multe alte păcate şi vicii, sunt considerate de acum prin prisma ordinei morale a capitalismului. Multe din ceea ce pe vremuri erau considerate drept defecte umane au fost transformate în virtuţii economice. Lăcomia a devenit ambiţie, invidia reapare ca o manifestare a unui spirit competitiv sănătos, lăcomia este doar o dorinţă naturală de a vrea mai mult iar pofta este expresia necesară a celei mai profunde realităţi umane. Tentaţia nu mai este de mult un impuls la care să poţi rezista : este de datoria noastră să-i cedăm, în numele celui mai exaltant scop, "încrederea consumatorilor".

Când ceea ce erau considerate într-o vreme primitivă drept atribute negative devin în mod miraculos virtuţii strălucitoare, e uşor să ne autoconvingem că este vorba de natura umană. Acesta ne dă permisiunea, cum a şi fost de altfel cazul, să fim nestăpâniţi, indulgenţi cu noi înşine şi lacomi. Moralitatea creşterii economice şi a extinderii au invadat psihicul, sanctuar interior unde se dau bătălii care fac din noi fiinţe umane demne de a avea acest nume. Iar această moralitate este prezentată astăzi drept incarnarea însăşi a a umanităţii noastre. Succesul societăţii industriale depinde de această tristă viziune a "realităţii". "Nu putem schimba natura umană" este primul articol al credoului capitalismului, o recunoaştere tristă a faptului că fiinţele umane sunt "esenţialmente" egoiste şi iremediabil "decăzute".

Dorinţă morbidă pentru irealizabil

Dacă primul articol al capitalismului se referă la inalterabilitatea naturii umane, al doilea se traduce prin restructurarea continuă, dominaţia şi jaful neâncetat al restului lumii naturale. Natura ea însăşi s-a arătat de nenumărarte ori de o flexibilitate infinită, aptă de a fi utilizată şi fasonată conform scopurilor fixate de către umanitate. Continente întregi au fost subjugate, păduri tăiate, cursurile de apă deturnate, pământul eviscerat, mările golite de peşti. Dar natura umană, a rămas triumfătoare, invincibilă.Convingerea că lumea naturală nu cere decât să fie exploatată şi că natura umană nu se poate schimbă, a provocat schimbări care au determinat în mod direct, crize globale multiple, schimbari climatica, a dus la creşterea inegalităţilor, şi la apariţia unui fenomen mai puţin remarcat, dar probabil mult mai semnificativ, dorinţa perversă şi morbidă de a obţine inaccesibilul. Se recunoaşte acum faptul că perturbarea biosferei, dependenţa de progres, efectele cumulate ale acţiunii umane, au condus direct la încălzirea globală a planetei. Dar – şi e de înţeles – există o reticenţă uriaşă de a recunoaşte că natura noastră umană inalterabilă joacă un rol în cerearea acestei stări melancolice.

Schimbarea viziunii holistice a lumii

Această ecuaţie nu poate fi modificată selectiv, din moment ce ea corespunde unei viziuni holistice a a lumii. Pentru a răspune ameninţărilor reprezentate de globalizarem este necesară o inversare a acestei ideologii : ceea ce ne trebuie, este exact opusul acestui fatalism cinic, pentru că această atitudine este la originea imobilismului nostru iar sentimentul de neputinţă ne împiedică să reacţionăm cu eficacitate la criza actuală.

Cea mai urgentă misiune este acum aceea de a ne adresa acestei ficţiuni asupra naturii umane percepută drept singurul punct fix în zvârcolirea permanentă a febrei schimbării şi creşterii. Natura umană nu are nimic de a face cu portretul descris de către profeţii care încearcă să-şi autojustifice prin ea propria ideologie economică. Este ceva să îi obligi pe oamenii de a se comporta de o anumită manieră, este cu totul altceva să pretinzi că rezultatul acestui comportament corespunde naturii umane.

Motivaţii pentru justificarea planetei

Dacă nici un spaţiu public nu este prevăzut pentru alte atribute umanem această tristă percepţie se va termina prin a sufoca capacitatea noastră de a fi generoşi, altruişti, binevoitori. Noi ştim că că aceste lucruri există, numai că ele sunt îndepărtate, restricţionate, interzise pentru totdeauna. Lipsa de scrupule, egocentrismul, individualismul, sunt trăsăturile de caracter recompensate, virtuţiile umane sunt condamate pentru a nu fi praticate decât la un nivel foarte insignifiant.

Lume industrială, fiinţe industriale?

Probabil că există pentru bogaţi şi alte căi de a deveni prosperi, iar pentru săraci şi alte căi de a ieşi din sărăcia pe care aceştia o cunosc. Dar acestea sunt blocate de imobilismul convigerii că disciplinele economiei de piaţă – această alianţă între capacitatea de a distruge natura şi inviolabilitatea naturii noastre umane, rămâne singura cale care conduce la realizarea visurilor noastre cele mai puternice şi la evitarea producerii celor mai negre coşmaruri.

Este de pe acum admis faptul că jefuirea naturii trebuie să înceteze. Dar atâta vreme cât noi nu ne atacăm la sursa acestor distrugeri, şansele noastre de supravieţuire vor continua să se reducă de la o zi la alta. Unele întrebări radicale se ridică şi în particular aceea de a şti de ce a devenit atât de dificil să facem diferenţa dintre natură şi industrializare şi dintre industrializare şi propria noastră natură?