Kohl şi Mitterand ar face oare mai bine?

Oare conducătorilor europeni le lipseşte un anume leadership, un simţ al conducerii pentru a face faţă crizei? Potrivit unui cronicar de la De Volkskrant, ceea ce îi frânează este mai degrabă diviziunea politică a epocii noastre şi opinia publică.

Publicat pe 10 octombrie 2011 la 14:45

În ultimul timp auzim adeseori acest tip de încurajare în culisele puterilor din ţările occidentale: "Never waste a good crisis" [O bună criză nu trebuie irosită niciodată, frază pronunţată de Hillary Clinton în faţa Parlamentului European, în 2009, nota traducătorului]. Dar aceasta cere o anume combativitate politică iar unul dintre aspectele care se află în inima crizei actuale este întocmai faptul că această combativitate lipseşte. Citim în consecinţă editoriale ca cel din ultimul număr al The Economist: "Criza datoriei durează deja de 18 luni şi conducătorii zonei euro nu au strălucit decât prin incompetenţa lor".

Această judecată dispreţuitoare este după părerea mea un pic prea lejeră. Evident, conducătorii europeni nu au marcat puncte. Însă întrebarea este dacă aceasta s-a întâmplat din cauza propriilor lor lipsuri sau mai degrabă din cauza atmosferei politice în care sunt presupuşi să acţioneze, şi care este mai refractară şi oferă mai puţină margine de manevră decât în urmă cu câteva decenii. Angela Merkel are oare mai puţine calităţi decât Helmut Schmidt sau Helmut Kohl? Nicolas Sarkozy are mai puţin curaj decât François Mitterand sau Jacques Chirac?

Performanţele foştilor şefi de stat sunt adeseori romanţate

Nu e nicio îndoială: Obama, ca şi "Merkozy", au făcut erori. Şi poate că Sarkozy nu are dimensiunea unui Mitterand, că Merkel nu are nicio greutate pe lângă Kohl şi că Obama nu are ingeniozitatea unui Bill Clinton. Dar performaţele foştilor şefi de stat sunt adeseori romanţate. În plus, limitele politice de acţiune au devenit parcă peste tot mai strâmte.

Acest aspect se explică printr-un motiv esenţial: fragmentarea şi micşorarea puterii statului. Politologul Alfred van Staden a comparat în 2008 libertatea de mişcare a unui şef de guvern astăzi cu cea a unui automobilist prins într-o aglomeraţie de maşini: "Este stăpânul propriului său volan şi reuşeşte uneori să se strecoare, însă ritmul circulaţiei este în mare parte determinat de comportamentul altor conducători aflaţi pe stradă şi de regulile de circulaţie". Chiar şi Statele Unite sunt blocate în circulaţie, chiar dacă mulţi republicani cred că trăiesc în continuare într-o epocă în care, ca American, poţi să-ţi continui drumul fără să te opreşti.

Newsletter în limba română

O a doua forţă se află şi ea la originea încetinirii: diviziunea politică s-a generalizat. În nenumărate ţări, coaliţiile încearcă într-un mod penibil să exercite puterea iar societatea este foarte polarizată. Într-un asemenea climat politic succesele sunt uitate rapid. Este suficient să constaţi vicisitudinile politice pe care le cunoaşte Sarkozy. Preşedintele Franţei a primit pe ici-colo elogii pentru intervenţia sa curajoasă în timpul formării unui front împotriva regimului lui Muammar Gaddafi. Dar nu a obţinut practic niciun beneficiu în propria-i ţară.

Un şef al CE dintr-o ţară notată AAA

Concluzia pe care o putem trage nu este din păcate prea încurajatoare, mai ales pentru Europa: dezintegrarea politică nu poate dispare ca prin farmec. Poate că de fapt nici nu ar trebui să ne punem speranţa în conducători politici mai buni, ci într-o opinie publică mai adultă. Căci aici se află principalul obstacol: euroscepticismul, chiar înţeles, generează o neîncredere generală faţă de orice formă de putere. Însă fără o putere şi fără acceptarea acesteia, exersată de un partener pe care noi l-am ales, sunt condamnaţi să ne înghesuim cu toţii în aglomeraţie.

Răspunsul federalist clasic este acordarea de mai multă putere celor de la Bruxelles. Însă, în ultimele luni, punctul de vedere interguvernamental a reapărut la suprafaţă. Concret, este vorba de a atribui un rol principal executivului de la Berlin, cu sprijin de la Paris. O altă lecţie pe care trebuie să o învăţăm din degringolada actuală, este că dacă Europa federală vrea să joace în viitor din nou un rol mai important, ar fi util ca această Comisie Europeană să fie condusă de o persoană provenind dintr-o ţară notată AAA decât de reprezentantul unei ţări care trebuie ajutată serios.

Irlanda

Frica de un alt referendum UE

Dorinţa cancelarului german Angela Merkel de a face schimbări în Tratatul de la Lisabona pentru a obţine controlul asupra crizei datoriei publice din zona euro ar putea avea consecinţe serioase în Irlanda. După cum scrie Irish Times, iniţiativa lui Merkel ar putea “să necesite un referendum în Irlanda”. Potrivit constituţiei irlandeze, orice schimbări în tratatele Uniunii Europene trebuie să fie supuse electoratului. Pentru cotidianul din Dublin aceasta “presupune că creeze dificultăţi politice pentru premierul Enda Kenny, care a spus clar, de curând, că nu vrea să redeschidă pactul”. Primul ministru este fără îndoială dornic să evite o repetare a referendumului din 2008, respins de electoratul irlandez, aprobat abia în 2009, după ce UE a presat guvernul să organizeze un al doilea vot. Este departe de a fi clar, totuşi, ce schimbări vrea cancelarul Merkel să implementeze tratatului. Oficialii se aşteaptă ca “acestea să aibă ca scop facilitarea pentru autorităţile europene de a-şi impune voinţa în politicilor economice ale ţărilor care au încălcat frecvent regulile bugetare ale UE”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect