În ultima vreme le vedem un pic pe toate străzile germane : două feţe surâzătoare şi mult mai mari decât în realitate. Bărbatul are un aer binevoitor şi călduros, iar femeia pare foarte uşor amuzată. Priviţi, par ei a ne spune, o să ne fie bine iar noi ne simţim bine să reprezentăm clasa medie. Am putea foarte bine să vă vindem cafea decofeinizată sau orice altceva care ar putea fi sinonim cu bucuria de a trăi şi moderaţia, cu încrederea şi confortul. Orice profan îşi poate da seama că este vorba de un afiş electoral. Şi ar părea de asemenea absurd ca acesta să se întâmple într-o ţară aflată în criză. Oricine s-ar interesa de alegerile germane îşi va aminti de această frază prusiană veche de mai bine de un secol, pronunţată de un ministru, în urma pierderii unei bătălii : "Calmul este prima datorie a unui cetăţean". Între – timp, acesta a devenit cu precădere prima datorie a clasei politice. Calmul de după bătălie, dinaintea bătăliei sau din timpul bătăliei?

Don't worry, be happy?

Şocul crizei economice mondiale a fost absorbit, rezultat fără nici un fel de îndoială, de abilitatea guvernanţilor. Dar autorii acestei realizări vor să trezească în noi impresia că o expertiză discretă ar fi suficientă în final pentru a putea surmonta orice tip de criză. Pretinsul duel electoral dintre cei doi potenţiali candidaţi (creştin -democrata Angela Merkel şi social -democratul Frank-Walter Steinmeier) se desfăşoară după reguli precise, ca într-o piesă de teatru. Dar dacă pe scenă domneşte controlul, în spatele cortinei domneşte teama. Teama de a ieşi din rol, de a spune ceva nepotrivit, teama de imprevizibil. Această teamă ar putea avea drept imn naţional "Dont Worry, be happy".

In mod privat, un ministru a afirmat că : nu trebuie să ne plâgem de absenţa patosului, de inerţia mişcării politice. După al doilea război mondial Germania şi-a stabilit foarte bine elementele de control reciproc, de obligaţie a consensului. Federalismul, sindicatele şi asociaţiile, toate au contribuit ca totul să se desfăşoare foarte lent. Este ceea ce îşi doresc germanii, afirmă ministrul. Marea inflaţie din 1923, dezastrul Republicii de la Weimar, cele două războaie mondiale, toate acestea vă pot îngheţa până şi măduva oaselor. Cel mai bine este să reflectezi cu maturitate la tot. Şi fără sentimente, vă rog frumos.

Nici patos, nici virtuozitate

Marea Coaliţie este fără îndoială încarnarea tuturor acestor virtuţii. Dar ea, din nefericire şi-a făcut probele : deoarece, după intevenţia primei salvări din toamna trecută, problema tratării pacientului nu mai este o afacere de consens, ci de convingere. În interiorul marilor partide sunt favorizate dezvoltarea competenţelor punctuale într-un domeniu şi capacitatea de a se retrage cât mai mult în carapace. La cei mai înalţi responsabili nu mai întâlnim nici virtuozitate, nici umor, nici prezenţă de spirit, nici convingeri pasionale, nici concesii (exigenţe) pretinse de individualitate. În pretinsele dezbateri politice se încearcă împăcarea caprei cu varza (lovituri dure pentru toţi, statul social care garantează totul, o urmă de ecologie, lipsa compromisurilor în ceea ce priveşte creşterea convenţională, un pic de luptă provocată mai degrabă de inadvertenţe). Pe măsura letargiei electorilor, pentru că în nici un caz aceştia nu trebuie să ştie că acest scrutin ar putea duce la "o schimbare de direcţie". Aviz pe care, şi nu fără motiv, nu îl împărtăşim.

Pe când o discuţie despre creştere?

Pentru cei care vor vota astăzi, inflaţia istorică din anii 20, haosul Republicii de la Weimar şi epoca nazistă sunt informaţii ieşite din cărţile de istorie. Injusţia brutală în ceea ce priveşte distribuirea confortului şi a securităţii, sărăcirea unor regiuni întregi ale lumii şi în sfârşit abandonul celor mai săraci germani şi lăsarea lor în apatie : iată adevăratele informaţii care neliniştesc. O nelinişte alimentată de teama că micile ameliorări permanente şi încăpăţânarea de a urma calea deja aleasă nu sunt răspunsul la problemele existente. În timp ce uzina Opel este salvată, nu doar Opel este în joc, ci şi nenumărate alte intreprinderi mici şi mijlocii. Este cert. Dar un sentiment de jenă rămâne : maşinile, reprezintă ele viitorul?

Pe când o discuţie importantă asupra creşterii economice şi a ecologiei, asupra definirii muncii, asupra implicării societăţii? Când dacă nu acum, imediat? O dezbatere care să aibă loc acolo unde ea trebuie să de desfăşoare, în Parlament şi în ceea ce numim marile partide? Nu avem destulă experienţă ! Marele Adenhauer ne-a prevenit la sfârşitul anilor 50. Astăzi, sloganul este acelaşi însă este pus pe muzică. Or, este vremea de a pune la încercare experienţa acumulată. Marile finanţe se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Calotele glaciare continuă să se dezgheţe. Iar în acest timp, politica iese în scenă cu acte administrative de interes general.

Este în natura percepţiei umane să ne temem mai mult de hoţii de buzunare decât de găurile din stratul de ozon. Pentru aceasta şi pentru ceea ce riscă a ni se întâmpla poimâine, nu dispunem de nici un organism, iar ştiinţa şi conştiinţa colectivă care ar trebui să se transforme în acte, ne pot ajuta. Asta e ceea ce numim politică.