Monstrul este o cutie pătrată de carton plastifiat, cu o fotografie a unui glorios apus de soare. Se numeşte "vin în kit", şi permite fabricarea de vin cu cinci pungi conţinând diverse drăcovenii precum liofilizat de struguri concentrat, bentonită, bisulfită şi sorbat de potasiu, plus lianţi neidentificaţi. Trebuie 28 zile de elaborare, iar procesul este complex, necesită timp şi controale precise de temperatură şi umiditate. Cine reuşeşte, bagă în pivniţă 30 de sticle din nectarul lui Bacchus pentru 40 de euro, plus cheltuieli poştale. Pachetul conţine de asemenea, "etichete elegante" care certifică faptul că sticlele conţin vin "Barolo". Barolo făcut praf, totuşi. Un nume atât de depărtat de original încât se poate "degusta" până şi barolo alb.

Ministrul agriculturii Luca Zaia l-a clasificat pe bună dreptate în "galeria ororilor", "capcane" declarate conforme normelor europene care uzează răbdarea consumatorilor italieni. "La Coldiretti" (puternică federaţie a întreprinderilor agricole) a improvizat un micro-muzeu al "monştrilor" într-un hotel de cinci stele de la Bruxelles: brânză fără lapte, produse biologice contaminate cu OMG (organisme modificate genetic), pui apatrizi, oranjadă fără portocale. "Lucruri care sosesc fără să ne dăm seama pe mesele familiilor – susţine preşedintele organizaţiei agricole, Sergio Marini. Marea distribuţie face afaceri jucându-se cu ambiguitatea informaţiilor."

În curtea Europei, unde jucătorii sunt din ce în ce mai numeroşi, tendinţa actuală – de a trece interesele naţionale înaintea celor europene – nu pare a-şi mai cunoaşte limitele. Vinul fără vin ? În Germania şi în alte ţări nordice se storc de ani de zile mere, zmeură şi coacăze. Intern îl numesc "vin" şi aceste ţări s-au luptat pentru a continua producţia şi chiar pentru a-l exporta. Italia s-a opus, dar a trebuit să se resemneze confruntată cu votul majoritar care, asupra multor probleme agricole, s-a împărţit în blocuri: 14 (ţările din Europa de Est si Scandinavia) contra 13 (Mediterană şi împrejurimile sale). Rămâne speranţa ca oamenii să citească etichetele şi să nu se lase induşi în eroare. Coldiretti şi ministrul nu par a fi convinşi.

În Consiliul de la Bruxelles lobby-urile cele mai puternice câştigă : Germania, Scandinavia, Franţa. Aproape niciodată Italia, care are o agricultură mai bună prin calitate, tradiţie şi preţ. Berlin îşi apără cu înverşunare marile cirezi şi pămînturi agricole. La noi cultivatorii dispun de suprafeţe reduse, iar cultura drepturilor omului în Europa este o ştiinţă tânără, care nu a fost încă liberată de blestemul anilor '80 când guvernul a negociat proasta afacere a cotelor de lapte în schimbul ajutorului siderurgiei. Am văzut rezultatul. Marini vrea să ne luptăm corp la corp cu Bruxelles, ca să ne ferim de capcane. De exemplu, cele legate de eliminarea unor standarde minime pentru fructe şi legume, cu riscul vânzării de deşeuri produse la preţuri incontrolabile. Sau a genului de autorizare ca cea intrată în vigoare din ianuarie, care permite adăugarea de până la 10% de cazeină în brânză. Foarte bine. Dar asta nu trebuie să ne facă să uităm ceea ce a făcut Europa pentru economia noastră verde, începând cu protecţia denominaţiilor controlate. Din iulie, va apare şi eticheta "de origine controlată" pentru uleiul de măsline de calitate. Pentru producători este un triumf. Uniunea Europeană, ca orice condomeniu, poate arăta când o faţă când alta a medaliei.