Decizia de a condamna fostul prim-ministru Iulia Timoşenko la şapte ani de închisoare, în 11 octombrie, a fost larg comentată şi raportată de către presa europeană. Aceasta este probabil prima dată, de la aşa-numita "Revoluţie Portocalie" încoace, când evenimentele politicii interne ale Ucrainei, o ţară de 45 milioane de oameni, apar pe primele pagini ale ziarelor internaţionale.

Guvernele UE şi SUA au adoptat o poziţie fermă faţă de această hotărâre de justiţie, în schimb reacţia societăţii ucrainene rămâne restrânsă. Este inutil de a arunca toată vina pe preşedintele Viktor Ianukovici, la putere de un an şi jumătate. Şi totuşi trebuie recunoscut că ceea ce se întâmplă în prezent în această ţară este rezultatul previzibil şi logic al evoluţiei Ucrainei de douăzeci de ani încoace.

Sistemul judiciar, cu norme care datează din perioada sovietică

Faptul că sistemul judiciar ucrainean este în continuare condus de norme care datează din perioada sovietică dovedeşte încă o dată amploarea reformelor care trebuie să fie întreprinse de această ţară. Publicul european nu şi-a dat seama de complexitatea situaţiei interne în Ucraina decât după pronunţarea hotărârii, dar cetăţenii Ucrainei nu au fost surprinşi de această decizie. Ei sunt într-adevăr obişnuiţi să lupte împotriva unui sistem birocratic şi să fie atenţi, indiferent de cine guvernează ţara.

Deoarece în cele din urmă speranţele pe care ucrainenii le aveau în partidele ajunse la putere în urma "Revoluţiei Portocalii" (2004) nu s-au concretizat, societatea a devenit apatică. De două ori la rând, alegerile (în 2006 şi 2007) au asigurat o majoritate "Partidelor Portocalii" în Parlament, dar certurile constante şi reformele ratate au subminat în definitiv orice încredere în ele.

La urma urmei, exemplul Ucrainei arată cât de inutilă şi de irealistă este tentativa de a construi democraţia şi statul de drept într-o ţară care nu are o astfel de experienţă, deşi Ucraina a încercat întotdeauna să înveţe şi să se deschidă. Fără îndoială, vina este în primul rând a ucrainenilor, dar nu trebuie ignorată nici partea de responsabilitate care o pot reprezenta forţele străine în evoluţia unei ţări.

Responsabilitatea forţelor străine în geopolitica unei ţări

Fără contribuţia remarcabilă a diferitelor organizaţii internaţionale în punerea în aplicare a reformelor din ţările din Europa Centrală şi de Est, unele dintre ele probabil tot nu ar fi membre ale UE. Această situaţie nu este nouă: după al doilea război mondial, vechile ţări europene nu s-ar fi putut descurca nici ele fără ajutor din afară şi fără angajamentul lor în construcţia europeană.

Alegerea de a integra Europa a fost deja luată de către Kiev în mijlocul anilor 1990. O alegere pe care toţi preşedinţii Ucrainei au susţinut-o. Europa la rândul ei încearcă de douăzeci de ani să întârzie progresul ţării spre integrare, considerând Ucraina drept o zonă gri sau un cordon sanitar [faţă de Rusia]. Extinderea spre Est a fost urmată de construirea unui nou zid în faţa Ucrainei.

Şi abia acum sunt pe cale să evolueze semnificativ relaţiile dintre UE şi Ucraina: acordul de asociere ale cărui aspecte tehnice au fost încheiate pe 20 octombrie şi prin care ar putea fi creată o zonă de piaţă liberă înainte de sfârşitul anului, ar împiedica Ucraina de a reveni în fundătura post-sovietică.

Iulia, un pion decisiv în luarea unei decizii pro/contra adeziunii la UE

În faţa condamnării Iuliei Timoşenko, Ucraina şi UE trebuie să aleagă: să amâne, sau chiar să abandoneze negocierile, sau să impună sancţiuni care ar izola şi mai mult Ucraina. În acest sens, Bruxelles va continua politica de amânare pe care a condus-o până acum. Iar pentru a trece de această situaţie critică, ambele părţi trebuie să continue să caute un dialog direct şi să ajungă la anumite compromisuri.

Aici au un rol de jucat unele noi ţări membre, precum Estonia, care înţelege mai bine realităţile din spaţiul post-sovietic şi procesul dificil de tranziţie. Tallinn sprijină de mult timp aderarea Ucrainei la UE. Iar implantarea Centrului Parteneriatului Oriental, unde Estonia împărtăşeşte experienţa ei cu funcţionarii ţărilor partenere, este un semn încurajator. Toţi aceşti paşi mici, care se vor înmulţi în viitor, se numără printre cele mai eficiente mijloace de a apropia Ucraina de ceilalţi membri ai Uniunii. Încercările de a izola Ucraina vor da rezultatul opus.