Alegeți o limbă
Pare să se procedeze cu puterea politică ca şi cu un cont bancar de mai multe milioane de euro: nu se vorbeşte despre el. Îl ai, şi asta-i tot. Timp de decenii, Germania a jucat acest joc - puternică, dar ea niciodată nu-şi menţionează puterea. Şi toate guvernele germane sunt maestre desăvârşite în arta de a se face mici din punct de vedere politic. Dar s-a terminat. Astăzi, influenţa germană se exprimă pe deplin.
Este ceea ce am putut vedea la Bruxelles, în aceste săptămâni dramatice. Germania vrea să scurteze lesa grecilor?, este întrebat reprezentantul unei ţări mici din UE. El a respirat adânc, apoi a răspuns: "Cancelarul este o femeie foarte puternică", fără să spună mai mult. În opinia unui diplomat italian, Dna Merkel este puternică nu numai pentru că reprezintă cea mai mare ţară din UE, dar "şi pentru că este cel mai serios dintre şefii de guvern. Şi celorlalţi le este frică de ea". Şi Romano Prodi ar fi declarat că în Europa "doamna ia deciziile iar preşedintele francez dă apoi o conferinţă de presă pentru a le explica".
Salvarea monedei euro s-ar putea baza în întregime pe Germania, deoarece este singura economie care pare suficient de puternică pentru a susţine celelalte ţări. Din vara anului 2009, de când restul zonei euro se scufundă din ce în ce mai adânc în criză, puterea economică a Germaniei s-a amplificat: PIB-ul ei a crescut cu aproape 7%, exporturile ei cu peste 25%.
Hegemonia Germaniei, cu rădăcini greceşti
Dar această hegemonie, Germania o exercită împotriva voinţei sale. Ea nu este pregătită să joace acest rol şi de altfel nu l-a dorit niciodată. A fabrica maşini şi utilaje de calitate, aceasta este o parte a imaginii pe care Germania o are despre sine-însăşi. Dar în ceea ce priveşte posibilitatea de a juca un prim rol pe scena internaţională? Salvarea monedei euro cere de la Germania nu numai mult mai mult decât vrea să dea. Ci probabil chiar mai mult decât poate.
Termenul de "hegemonie" vine din grecescul "hegemon", care înseamnă "conducător". Chiar şi astăzi, oamenii mai în vârstă sunt trecuţi de un fior când aud de supremaţia Germaniei. Istoria a făcut astfel încât Germania a forţat unificarea Europei, fără a deţine ulterior primul loc. Apoi, după reunificare, Germania suverană şi-a ascuns puterea ei în uniunea monetară. Introducerea monedei euro s-a făcut conform dorinţelor ei. Dar ea a renunţat la poziţiile importante. Aceasta era mai curând treaba francezilor.
Mult timp, Franţa a jucat rolul de primă putere politică în timp ce Germania se demarca din punct de vedere economic. Dar acum Franţa ar putea fi şi ea, la rândul ei, o problemă în zona euro.
Potrivit sondajelor, două treimi dintre germani nu simt niciun efect direct al crizei monedei euro, iar în Franţa este exact invers. Şi nu este surprinzător. Ţara duce lipsă de locuri de muncă. Din 2000, numai în sectorul industrial au fost desfiinţate o jumătate de milion de locuri de muncă, iar şomajul se apropie astăzi de 10%.
Cuplul franco-german, doar o ficţiune?
Acea regulă veche, potrivit căreia, fără Franţa, Germania nu poate mare lucru în UE, este poate încă valabilă astăzi. Dar condiţiile în care operează cei doi parteneri au evoluat. Şi francezii au o nevoie disperată de germani, mai mult decât invers. Vechiul cuplu franco-german nu ar mai fi decât o "ficţiune de politeţe", consideră cu maliţiozitate Financial Times.
Germania joacă rolul de facto primul rol în Europa. Dar nu se devine un bun lider impunându-ţi poziţia după negocieri lungi şi dificile. Un lider bun acţionează rapid - atunci când celălalt are nevoie de ajutor, şi nu atunci când situaţia devine periculoasă pentru el însuşi. Un lider bun are o idee clară de ceea ce trebuie vrea pentru viitor.
De altfel, Germania este ea în măsură să facă ceea ce trebuie - dar nu vrea - să facă? Republica Federală a devenit atât de puternică pe plan extern pe cât pare de slabă, fiindcă paralizată, intern. În timp ce, la Bruxelles, lupta este în toi pentru viitorul monedei euro, Germania este împotmolită în luptele intestine între Bundestag şi Bundesrat, între coaliţie şi opoziţie, între guvern şi parlament.
CSU-FDS, ecuaţia de care depindem toţi
Am simţit-o pe pielea noastră în dezbaterea privind extinderea Fondului European de Stabilitate Financiară, care a ocupat Germania timp de 15 zile.
În timp ce CSU (partidul creştin-democraţilor) face în mod regulat crize de isterie pentru a compensa pierderea sa de influenţă, FDP (Partidul Liberal Democrat), celălalt partener de coaliţie, dă din mâini şi din picioare ca pur şi simplu să nu dispară.
În mod normal, opinia publică şi opoziţia sunt adversarii cei mai periculoşi ai unui guvern; în Germania de astăzi, cel mai mare duşman al coaliţiei este coaliţia însăşi. Sistemul Republicii Federale, care, istoric, a fost definit pentru a se auto-mărgini, pentru a controla şi înlănţui puterea, agasează acum întregul continent: paralizia germană este insuportabilă pentru Europa, care trebuie să aştepte deciziile Bundestag-ului, FDP-ului sau CSU-ului - sau vreun cutare vot regional. În interior, se cere guvernului să găsească un compromis între eficacitate şi democraţie; să lase să participe şi parlamentul, care ţine să aibă cuvântul lui de spus. În afară, la summiturile europene, guvernul federal pare să fie legat de mâini şi de picioare.
Şi alte ţări au o curte constituţională, un sistem federal sau un sistem de reprezentare proporţională care urcă la putere guverne de coaliţie. Dar niciunul nu le are pe toate trei dintr-o dată, şi puţini sunt cei de care depind atât de multe lucruri.
Şi nu numai meticulozitatea germană îi irită pe europeni. Ci de asemenea ideea că germanii utilizează această meticulozitate numai în propriul lor avantaj. Care este legătura cu democraţia greacă? Cât timp vor mai accepta grecii să fi ales lideri care nu au nici capacitatea nici dreptul de a mai lua decizii? Cum poate Europa să fie populară dacă democraţia este în stand-by? În aceste vremuri de criză, toate aceste întrebări sunt trecute cu vederea. Iar, de altfel, hegemonia înseamnă de asemenea a se angaja pentru ceilalţi.
