Alegeți o limbă
Pentru Grecia, această lună de noiembrie 2011 înseamnă sfârşitul mai multor cicluri: al celui deschis în 2009, o dată cu urcarea lui Papandreu la putere, dar, mai important, al celui început în 1981, o dată cu intrarea Greciei în CEE, care a fost urmată de prima victorie electorală a PASOK-ului. Din aceste două cicluri nu mai rămâne decât o situaţie economică şi socială care nu are nimic de-a face cu visele europeniştilor greci.
Recesiune, datorii, proasta gestionare a statului, demoralizare a populaţiei, totul se petrece ca şi cum Grecia nu ar fi fost parte din NATO şi din Uniunea Europeană, ci ar fi ieşit, ca şi celelalte ţări balcanice, din noaptea comunistă. Răzbunare geografică? Sau mai simplu, rezultatul gestionării de către o familie, Papandreu, pe care în Grecia mulţi o consideră responsabilă pentru toate relele ţării?
Preocuparea [astăzi] a Greciei şi Europei priveşte viitorul. Iar acesta nu pare radios. Gestionarea crizei economice de un guvern oportunist şi de o Europă prea absorbită în propriile ei afaceri a zămislit o serie de crize, care sunt dezvăluite una după alta : economică ieri, politică azi, poate geopolitică mâine.
O ostilitate evidentă împotriva Occidentului
Într-adevăr de câteva luni între greci şi Europa este pe cale să se creeze un nou decalaj. În presă, caricaturiştii greci înmulţesc referinţele la o Germanie nazistă reîncarnată în Uniunea Europeană. Anti-europenismul şi atitudinile anti-occidentale se dezvoltă rapid. Nostalgia faţă de un trecut de relativă prosperitate şi de demnitate - epoca drahmei -, sentimentul de umilire prin comentariile, adeseori cu intenţii rele, ale presei şi responsabililor europeni, şi, nu în ultimul rând, o propagandă guvernamentală care aruncă vina politicii de austeritate asupra unor presupuse porunci dictatoriale ale Europei, sunt factori care alimentează ostilitatea faţă de Occident, reînviind un imaginar istoric adânc înrădăcinat în schisma din 1054, a patra cruciadă, ocupaţia nazistă, sau sprijinul SUA al dictaturii coloneilor...
Este suficient să privim contextul geopolitic al Greciei pentru a ne da seama de noile pericole. Regiunea Balcanilor occidentali nu este încă stabilizată, Turcia se depărtează de Occident, criza economică a erodat o mare parte din influenţa SUA. În acelaşi timp, Rusia şi China reiau legăturile cu fostele lor sfere de influenţă şi înfiinţează noi reţele economice şi politice.
Umilinţa Europei
Grecia rămâne principalul punct occidental de ancorare în această regiune geopolitică. Iată probabil motivul pentru care Europa a tolerat abaterile Greciei faţă de normele economice. O eventuală ieşire din Uniunea Europeană, sau chiar din zona euro, ar transforma din nou această ţară într-o arenă de confruntare de interese englezeşti, germane, franceze, americane, ruseşti şi chinezeşti.
Şi dincolo de consecinţele unor asemenea schimbări pentru stabilitatea regională, ce umilinţă ar fi pentru prestigiul Europei! Europa, care se vedea ca un model şi un pacificator pentru periferiile sale, ar fi silită să-şi admită eşecul de a "europeniza" un stat care este membru de treizeci de ani, considerat ca fiind "leagănul democraţiei".
Criza economică, prost tratată, a dus la criza politică. Noi trebuie să învăţăm din acest eşec, cât mai curând posibil. Este singura modalitate de a evita o nouă mutaţie a crizei politice într-o criză geopolitică.
