Alegeți o limbă
De-a lungul căii Ostiense, aceştia încearcă prin toate mijloacele să treacă neobervaţi. Pentru refugiaţii afgani eşuaţi în capitala italiană, Roma este un oraş dificil de părăsit. Imposibil de a trăi aici dar imposibil şi de a pleca. "Stau aici şi aştept ca cererea mea de azil să fie acceptată", spune Samadeli. Toţi repetă acelaşi lucru, fără deosebire.
Ziua, îi vedem aşezaţi la ieşirea din metrou, staţia Piramide, linia B direcţia Laurentina, în grupuri de câte patru, între sticle de bere Peroni goale şi şerveţele folosite. Vorbesc în pachtou (limba Patchounes din Afganistan) şi nu au încredere în persoanele străine care sunt în preajma lor. Câţiva sunt foarte tineri, alţii bătrâni : toţi au făcut o cerere de azil. "Aş fi vrut să merg în altă parte dar sunt blocat aici. Am fost obligat să cer azil în Grecia, dar am plecat pentru că acolo nu mă simţeam bine. Şi nu lucram. Aici lucrez pe ici pe colo, ajut un prieten. Dar nu pot nici rămâne şi nici pleca de aici. Oricum nu vreau să mă întorc la Atena. Şi nu aş mai putea niciodată, şi mai ales acum, să mă întorc la Kabul, oraşul meu natal."
Toate istoriile sunt foarte asemănătoare, mărturia unuia se regăseşte în cuvintele tuturor celorlalţi : traversarea Iranului, a Turciei, apoi marea, apoi Grecia pentru a ajunge în cele din urmă în Italia, unde rămân în tranzit, în aşteptare, luni în şir.
Regulamentul Dublin II impune ca cererea de azil să fie depusă în prima ţară membră a UE prin care străinii au intrat. Iar prima ţară este cel mai adesea Grecia, cu toate că aceasta nu este decât un teritoriu de trecere. "Nu ştiam nici măcar dacă voi putea rămâne în Italia unde trebuia să îl întâlnesc pe fratele meu, povesteşte un tânăr de 20 de ani, şi nu mă gândeam să cer azil. În Grecia, mi-au luat amprentele, şi chiar dacă credeam că în Europa voi fi fericit şi protejat - acesta a fost motivul pentru care am părăsit Afganistanul - în cele din urmă am sentimentul de a fi prizonier. Am evadat din Atena cum am evadat din Ghazni mai înainte. Şi nimic nu s-a schimbat. Oriunde aş merge, eu rămân un refugiat şi nu un om."
Doi ani pentru azil
Într-o tabără care serveşte de cămin, puţin mai depate de gară, corturile se ridică regulat, unele lângă altele, separate de haine puse la uscat. Asta îi aminteşte lui Samadali de lanţul muntos de la Safed Koh. "Mirosiţi această bucată de piele, am adus-o din ţara mea". Ghazni (un oraş situat la 200 km vest de Kabul) este renumit pentru broderiile făcute în piele. Şi tocmai în acel lanţ muntos se ascund talibanii. Câţiva cred de altfel că bin Laden încă se mai ascunde acolo. Refugiaţii din Safed Koh se ascund sub un vagon de tren. Între roţi. Şi asta se petrece aici, la Roma, în Italia, Europa. "Până ieri, era un băiat care dormea lângă cortul meu. A stat aici trei săptămâni şi după aceea a plecat. L-au dus într-un centru deoarece nu avea decât 15 ani."
Refugiaţii sosesc aici dar nu pot rămâne multă vreme. Prin urmare, acest dute-vino din tabără nu permite dezvoltarea unei comunităţi solidare. Alem vine din când în când în vizită. "Nu vin pentru a vedea pe cineva în mod special, spune acesta. Cei care rămân sunt puţini. Sunt în general adulţi. Vin mai degrabă pentru a verifica că aceştia sunt protejaţi şi că au din ce să supravieţuiască". Acesta a ajuns în Italia pe când avea 15 ani, după moartea părinţilor săi. După Peloponez, a petrecut 10 nopţi la Ostienze : "Am fost dus apoi într-o casă familiară. Mi-a fost acordat azil politic dar aşteptarea (de doi ani) a fost îngrozitoare. Îmi era teamă", mărturiseşte acesta. Alem învaţă astăzi contabilitatea la Roma iar povestea lui – exemplară - a figurat printre cele cinci mărturii ale cărţii "La citta dei ragazzi" (nt : Oraşul băieţilor) a scriitorului Eraldo Affinati. "Aş vrea să îmi scriu eu istoria. Să public cartea mea" adaugă afganul surâzând. Samadali scoate un articol mototolit din buzunar. Acesta a fost tăiat acum mai bine de un an dintr-un cotidian naţional : "Ai văzut? Citeşte. Acest om, eu îl cunosc, vine din aceeaşi ţară ca şi mine. A ajuns în Italia plecând din Grecia, ascuns într-un camion. Un braţ de fier".
Maria Cerino
