Summit-ul care a avut loc în baza militară NATO de la Butmir, nu este oare cea mai bună dovadă că americanii, după ce au deblocat negocierile privind aderarea Croaţiei la UE, au decis să continue procesul de stabilizare a regiunii şi să accelereze apropierea acesteia de NATO şi UE ? Croaţia înaintează cu paşi mari către UE, Serbia ar putea urma în curând aceeaşi cale. Iar despre Bosnia-Herţegovina, se poate spune că a pierdut 14 ani. Desigur, Acordurile din Dayton au oprit războiul din Bosnia-Herţegovina, dar ţara a pierdut oportunitatea de a se pregăti pentru pace. Washington a înţeles că este, probabil, ultima şansă pentru a preveni dezintegrarea Bosniei-Herţegovinei.

Statele Unite şi Uniunea Europeană acţionează împreună. Pentru a salva unitatea, Washington a renunţat să-l numească pe Clifford Bond, fostul ambasador SUA la Sarajevo, în poziţia de trimis special pentru punerea în aplicare a modificărilor constituţionale, necesare pentru ca Bosnia să poată depune o candidatură credibilă UE, deoarece Bruxelles s-a opus acestei numiri. Dar diferenţa de abordare este greu de ascuns. Şeful diplomaţiei suedeze (ministrul de externe al Suediei n.t.), Carl Bildt, care a fost primul Înalt Reprezentant al comunităţii internaţionale în Bosnia, din 1995 în 1997, consideră că OHR, Biroul Înaltului reprezentant, este depăşit, în timp ce americanii nu văd cum politicienii locali s-ar putea pune de acord fără a fi supravegheaţi de un guvernator străin.

"Soft-power" american

Cu toate că Bosnia-Herţegovina, ca şi toată regiunea Balcanilor de Vest, este oficial sub supravegherea UE, încă o dată marionetistul este America. Fără SUA, este greu de imaginat existenţa unor reforme serioase în Bosnia-Herţegovina.

În matricea complexă a Balcanilor, orice problemă poate crea noi situaţii virtuale care se pot dezvolta în conflicte grave. Este suficient să vezi ciudata revendicare teritorială a Sloveniei împotriva Croaţiei, pe care puţini oameni în afara acestor două ţări au reuşit să o înţeleagă, dar care a blocat timp de un an procesul de extindere al Europei.

În Bosnia-Herţegovina, America încearcă să oprească procesul de dezintegrare al Balcanilor, deşi are unele probleme în a convinge partenerii săi din Serbia, din cauza sprijinului pe care îl acordă separatismului albanez din Kosovo.

Chiar fiind interesată de stabilitatea din vecinătatea ei apropiată, Europa nu s-a dovedit capabilă de a rezolva conflictele din Balcani. Politica ei a morcovului şi băţului poate da rezultate neaşteptate. Liberarea regimului de vize este cel mai bun exemplu. Suprimarea vizelor pentru cetăţenii sârbi, dar nu şi pentru cei din Bosnia-Herţegovina, ar crea un paradox. Cu un paşaport sârb în buzunar, călăul de la Srebrenica, Ratko Mladic, va putea călători în UE fără viză, în timp ce victimele sale nu pot, spre deosebire de sârbii bosniaci, care au dreptul la dublă cetăţenie.

De aceea America s-a întors în Balcani. Dar nu mai este America lui Bush care vorbea limba forţei şi a armelor. Astăzi, este vorba de "puterea de catifea" ("soft power") a lui Barack Obama, care pune accentul pe principiile europene: negociere, cooperare, compromis, consens. Dar politicienii din Balcani nu înţeleg această limbă, ceea ce explică eşecul relativ al tentativei de reconstrucţie a Bosniei de la Butmir. Rămân acum două posibilităţi: fie politicienii locali vor fi obligaţi să-şi schimbe discursul lor politic, fie ei vor simţi că formula "soft power" conţine şi putere.