Cum trebui să analizăm oare dorinţa primului ministru ceh, Petr Nečas, de a organiza în ţara lui un referendum privind adoptarea monedei euro? Ca un "triumf al raţiunii" sau ca o "lovitură de cuţit în spate" a Angelei Merkel, salvatoarea monezii euro? Republica Cehă trebuie să-şi găsească locul şi rolul în criza din Europa. Din acest punct de vedere este interesant să examinăm diferitele abordări ale acestei chestiuni pe continent.

Pentru a simplifica, cele zece ţări ale UE care nu sunt membre ale zonei euro pot fi repartizate în patru grupuri principale: cele care se opun în mod deschis adoptării monezii unice (Marea Britanie, Danemarca şi Suedia), cele care, dacă nu pot încă, doresc să îndeplinească cerinţele pentru aderare (Lituania, Letonia şi Bulgaria), partizanii convinşi ai monedei euro (Polonia); şi în cele din urmă ţările "problematice", care din cauza unei situaţii naţionale economice şi bugetare şubrede, nu pot nici măcar lua în considerare această posibilitate (România şi Ungaria).

Până în prezent, Republica Cehă se afla în al doilea grup. Dar astăzi, ea şi-a schimbat orientarea şi se îndreaptă spre un loc în primul grup. Londra şi Copenhaga au negociat un statut special : ele au fost scutite de obligaţia de a adopta moneda euro. Suedia nu are acest statut, dar ea face parte din oponenţii monedei euro de la victoria "Nu"-ului la referendumul din 2003, privind adoptarea monedei unice.

Frica de a fi departe de inima Europei este un motor bun

Acestea fiind spuse, declaraţia recentă a primului ministru suedez, cum că ţara lui ar putea participa la planul de salvare a Greciei, deşi nu este membră a zonei euro şi deci nu este obligată, s-ar putea explica prin frica de a fi departe de inima Europei.

Aceasta teamă de a nu fi în stare de a rămâne stăpân al propriului viitor însufleţeşte acum şi dezbaterile în Danemarca, o ţară căreia i-a fost lipită eticheta, împreună cu Marea Britanie, de membru cel mai sceptic dintre cei 27. Observatorii totuşi nu încetează să amintească faptul că Danemarca este de mult timp, indirect, un membru al zonei euro. Într-adevăr, coroana daneză evoluează de mai mulţi ani în raport strâns cu moneda euro, aşa cum trebuie să facă fiecare dintre statele membre ale UE în cei doi ani care preced intrarea lor în zona euro.

Cererile de referendum sunt destul de excepţionale în Uniunea Europeană actuală. Doar două ţări au făcut recent astfel de cereri: Letonia şi Polonia. În Polonia, iniţiatorul a fost şeful partidului de opoziţie Lege şi Justiţie, Jarosław Kaczyński. Dar el a pierdut ultimele alegeri împotriva premierului pro-european Donald Tusk.

Exploziile de naţionalism şi de sentimente anti-europene nu au mai avut loc

În ceea ce priveşte Letonia, ea se găsea acum doi ani într-o situaţie identică cu cea a Greciei de astăzi. O serie de dificultăţi economice au forţat-o atunci să adopte măsuri drastice ordonate de către BCE şi FMI. Reducerile în salarii şi în unele prestaţii sociale au fost de ordinul zecilor de procente, şi guvernul a introdus noi taxe şi impozite mărindu-le în acelaşi timp pe cele existente. Mulţi observatori au prezis o explozie de naţionalism şi de sentimente anti-europene. Dar nu s-a întâmplat nimic, cel puţin pentru moment.

Dar Republica Cehă este departe de aceste considerente. "O intrare în viitorul apropiat în zona euro este o absurditate. Uniunea Monetară a devenit o uniune de datorii şi nu văd de ce aş plăti datoriile altuia", a repetat recent premierul ceh Petr Nečas.

Dar este de asemenea important să amintim că Nečas nu a schimbat totuşi poziţia cehă spre acel anti-europenism radical întruchipat de preşedintele ceh Vaclav Klaus. "El subliniază doar faptul că aderarea la UE se traduce prin costuri din ce în ce mai mari şi că, pentru o ţară ca Republica Cehă, o integrare mai lentă ar fi preferabilă".

Niciuna din ţările din afara zonei euro nu se exprimă astfel, cu excepţia Ungariei. "Nu ne putem aştepta la o creştere rapidă din partea UE. Ungaria trebuie să-şi urmeze propria ei cale", a declarat recent premierul Viktor Orbán, care, trebuie amintit, este în general considerat în UE ca fiind un autocrat, sub guvernul căruia Ungaria a ajuns la periferia Europei.