Nimeni nu ştie cu siguranţă câte arme chimice casate se află ascunse în apele ce înconjoară Europa. De exemplu, în Marea Baltică există locuri în care, după cel de-Al Doilea Război Mondial, trupele aliate au deversat muniţie provenind din arsenalul german; se estimează că ar fi cel puţin 40 000 de tone de deşeuri, dintre care aproximativ 13 000 de tone conţin substanţe otrăvitoare. O şesime din această cantitate ar fi suficientă pentru a distruge viaţa în Marea Baltică pentru cel puţin o sută de ani. Nu este un gând prea liniştitor pentru cineva care ştie că cantităţi enorme de gaz muştar (iperită), cloropicrină, fosgen, di-fosfenă şi compuşi de arsenic sunt depozitate în cutii şi butoaie ce vor fi găurite de rugină mai devreme sau mai târziu. Nimeni nu ştie cu siguranţă când se va întâmpla acest lucru, dar în mod sigur ziua aceea va veni.

Viaţa din Marea Baltică, în pericol

În urmă cu zece ani, savantul rus Aleksander Korotenko prezicea că undeva între anii 2020 şi 2060 coroziunea recipienților va avansa atât de mult încât otrăvurile vor începe să curgă. Şaisprezece procente din totalul cantităţii estimate că ar exista în acest loc ar fi suficiente să distrugă întreaga viaţă din Marea Baltică. “Este adevărat că se va întâmpla, dar este greu de crezut că toată muniţia va fi perforată simultan”, spune Jacek Beldowski, încercând să destindă puţin atmosfera. Jacek Beldonski lucrează la Institutul de Oceanografie din Sopot, un oraș cu deschidere la mare din Polonia, și este coordonator al proiectului Chemsea (Chemical Munitions Search and Assess), un program internaţional de cercetare, susţinut din fonduri europene, care a demarat în luna octombrie a acestui an. “Pe de o parte, otrava va începe să curgă, dar pe de altă parte va deveni mai puțin periculoasă în contact cu apa”, spune Beldowski. “Aceste arme chimice sunt împrăștiate pe o arie imensă şi sunt supuse unor condiții de mediu foarte diferite. De asemenea, sunt locaţii unde nu vor avea contact cu oxigenul şi deci vor rugini foarte greu”. În general, subiectul este plin de incertitudini. “Singurul lucru cert este faptul că Marea Baltică se va confrunta în anii viitori cu o formă nouă de poluare”.

O “meduză” de gaz muștar printre heringi

Cercetările din Marea Baltică vor conduce de asemenea la obţinerea unor informaţii importante referitoare şi la Marea Nordului, este de părere Katja Broeg de la Institutul Alfred Wegener din Bremerhaven, unul dintre partenerii în Proiectul Chemsea. “Este cu preponderenţă cazul studiilor de toxicologie. Pentru aceasta, colectăm peşte și midii din locurile afectate pentru a le studia și vedea dacă dezvoltă celule canceroase”. Referitor la subiectul răspândirii otrăvii, Broeg consideră că Marea Nordului și Marea Baltică vor suferi consecinţe diferite, deoarece “Marea Nordului este mult mai sărată și are curenți mult mai puternici în comparație cu Marea Baltică”. Scopul Proiectului Chemsea, precum și al altor cercetări ce se vor efectua, este de asemenea de a furniza informaţii și astfel de a educa pescarii. Ce ar trebui cineva să facă atunci când descoperă un proiectil de 150 mm printre încărcătura de cod (morua) din plasa de pescuit? Ce acţiune trebuie luată când descoperi o adunătură de gaz muştar pe lângă hering? Gazul muştar nu se răspândeşte în mediu sub forma sa gazoasă, ci se transformă într-o substanţă gelatinoasă care poate pluti în derivă în apa mării ani de-a lungul. La scurt timp după ce, în anii 1950, substanţele au fost deversate în apă, primii turişti aflaţi la malul mării în fost Republică Democrată Germană şi Polonia au reclamat apariţia unor arsuri provocate de gazul muştar. Douăzeci şi patru de accidente foarte serioase s-au petrecut în Polonia; ultimul s-a întâmplat în 1997, când pescarii au prins în plasele lor enorme mase de gaz muştar. Cu toate acestea, cel mai mare pericol îl reprezintă distrugerea mecanică. Acesta este motivul pentru care autorităţile din aproape toate zonele afectate au hotărât să nu încerce recuperarea muniţiei. Spre exemplificare, activitățiile în domeniul construcţiilor pot avea rezultate dezastruoase dacă o cantitate mare de proiectile sunt lovite simultan. Acest tip de pericol a fost mediatizat pe scară largă de nenumărate ori cu ocazia lucrărilor la Nord Stream, conducta de gaz care pleacă din Rusia pentru a alimenta Germania, străbătând Marea Baltică. Potrivit lui Beldowski, conducta de gaz este doar unul dintre multiplele exemple: “Fundul mărilor este din ce în ce mai mult perturbat prin punerea în practică a unor proiecte de construcţii: cabluri, grupuri de centrale electro-eoliene, conducte. Tocmai de aceea, ar trebui concepute cât mai urgent nişte proceduri bine definite de excavare, construcţie şi forare în zonele de risc”.

Şaizeci şi patru de arme zac în largul coastei franceze

Potrivit OSPAR – un contract de colaborare între ţările din zona Mării Nordului – sunt cunoscute 31 de zone în Marea Nordului şi zonele adiacente acesteia din Oceanul Atlantic în care armele chimice continuă să ruginească. În plus, sunt 120 de “gropi de gunoi” pentru armele convenţionale, dintre care 64 doar în zona coastei franceze. După cel de-Al Doilea Război Mondial, mai mult de 1 500 000 de tone de muniţie (dintre care 90 de tone de arme chimice) au fost aruncate în Golful German, nu foarte departe de Insulele Frizone. În Strâmtoarea Skagerrat, între Danemarca şi Norvegia, aliaţii au scufundat cel puţin 45 de vase ce transportau arme chimice. Un milion de tone de arme, printre care şi arme chimice, au fost deversate între Irlanda şi Scoţia, în Canalul lui Beaufort. În Marea Baltică sunt cunoscute două zone majore de depozitare a deşeurilor toxice: lângă Insula Bornholm și în Bazinul Gotland, între Insula Gotland, aparţinând Suediei, şi statele Baltice. În Mediterană, cea mai mare concentrare de muniţie neexplodată aruncată este în apropierea oraşului italian Bari. După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în această zonă s-au petrecut 232 de accidente provocate de “gunoiul chimic”, în particular de gazul muştar.

Tone de gaz otrăvitor în apele belgiene

Una dintre cele mai largi zone de gunoi pentru armele chimice din Marea Nordului se află în zona de coastă belgiană, nu foarte departe de graniţa cu Olanda. După Primul Război Mondial s-a încercat o curăţare a câmpurilor de bătălie. Deoarece în timpul încercărilor de transportare şi depozitare a armelor accidentele erau foarte dese, echipele de intervenţie fiind în mod regulat spulberate de muniţia neexplodată, la sfârşitul anului 1919 guvernul de la Bruxelles a hotărât ca muniţia să fie aruncată în mare. Zilnic, timp de şase luni, încărcătura de pe un vas încărcat cu muniţie dispărea în apa mării din zona coastei comunităţii Knokke Heist. “Nu ştim motivul pentru care nu au navigat mai departe, în largul mării. Probabil că au dorit să scape de încărcătură cât mai repede posibil, deoarece transportarea muniţiei era, de asemenea, extrem de periculoasă”, consideră Tine Missiaen, de la Centrul de Geologie Marină Renard, din Gent. Urmarea este că zona Paardenmarkt, un banc de nisip de lângă coastă, este monitorizat anual. Acolo este locul final de odihnă a cel puţin 35 000 de tone de muniţie, din care aproximativ o treime sunt proiectile ce conţin un gaz otrăvitor. Majoritatea au dispărut sub un strat gros de sedimente. În 1972, câteva dintre ele au fost recuperate din apă. S-a constat că muniţia era într-o stare foarte bună, mulţumită mediului marin cu conţinut scăzut de oxigen. Părerea specialiştilor era că, la acea dată, ar fi trebuit să fie deja vizibile coroziuni extrem de serioase.