Alegeți o limbă
Germania a simţit pe propria piele ieri [23 noiembrie] criza datoriei suverane europene. Este adevărat că în mod invers faţă de ţările care suferă din cauza greutăţilor bugetare, dar fuga investitorilor din cauza slabei rentabilităţi oferite la licitaţia de obligaţiuni pe zece ani – a putut plasa doar 62% din total – ar trebui să aducă puţină atenţie din partea Angelei Merkel.
Pentru că epidemia se extinde şi de fiecare dată este mai clar că din această criză a datoriei suverane se poate ieşi doar dacă toţi vâslim în acelaşi timp şi în aceeaşi direcţie. Evenimentele se accelerează şi duc în mod aproape iremediabil spre crearea unui fel de datorie comună a ţărilor din zona euro, care să fie capabilă să suporte tensiunile pieţelor.
Caracteristicile şi modul de a participa al ţărilor în aceste emisiuni ar trebui să facă obiectul unei discuţii ulterioare, dar este posibil ca în cazul în care UE nu îşi îndreaptă eforturile pentru a pune în mişcare euroobligaţiunile, să fie nevoie să regândim moneda euro. Merkel, pentru moment, nu vrea nici să audă vorbindu-se de aceste euroobligaţiuni. Ieri s-a arătat din nou categorică: “Nu este bine, a spus, să se concentreze Comisia Europeană pe euroobligaţiuni, pentru că se dă impresia că povara datoriei se poate împărţi”.
Din punct de vedere raţional, este posibil să aibă dreptate. În condiţiile actuale, lansarea vreunui fel de datorii comune ar însemna să se premieze statele care nu îşi fac temele şi să fie pedepsite cele care şi le-au făcut. Problema este dacă zona euro poate să reziste mult în aceste condiţii.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla peste trei luni
Trebuie să ne amintim că abia cu doi ani în urmă criza datoriei era circumscrisă Greciei şi că problemele sale se imputau prostiei unui guvern cheltuitor. Astăzi, numărăm trei ţări salvate, încă două stau ca pe sârmă, restul au greutăţi din cauza datoriei şi neliniştea atinge nucleul dur al UE: Franţa a făcut tăieri de buget pentru a menţine ratingul de triplu A al agenţiilor şi Germaniei îi este greu să găsească investitori pentru că euroobligaţiunile sale erau cotate la sub 2%. Cu această imagine, nimeni nu îndrăzneşte să se gândească pe termen mai lung de trei luni.
Comisia şi-a prezentat ieri, 23 noiembrie propunerea de euroobligaţiuni. A condiţionat cu severitate crearea sa prin oferirea a mai mult control pentru Bruxelles în privinţa conturilor statelor membre aflate în dificultate. Astfel, preşedintele Barroso şi comisarul Rehn vor ca Bruxelles să poată revizui şi să-şi dea acordul pentru bugetele naţionale înainte ca parlamentul ţării să-l aprobe.
Propun să aibă putere Comisia pentru a impune amenzi statelor care nu îi urmează recomandările. Iniţiativa are ca scop să micşoreze asediul asupra guvernelor care nu îşi fac temele, dar creează şi un climat favorabil pentru euroobligaţiuni în ţările centrale ale euro şi la BCE, care nici ea nu le vede cu ochi buni.
Nu există altă soluţie
Potrivit mai multor analişti, UE nu dispune de timp fizic suficient pentru ca măsurile luate deja împotriva deficitului să dea roade iar asociaţii monedei europene să poată rezolva criza datoriei. De aceea se intensifică presiunea asupra lui Merkel şi se speră că poate a înţeles mesajul transmis de investitori ieri.
Mai multă Europa este singurul drum. Trebuie să cerem liderilor politici să facă paşi reali în această direcţie. Investitorii – şi cetăţenii – aşteaptă deja un angajament. Pe 9 decembrie va avea loc un summit la Bruxelles în timpul căruia vor trebui aprobate decizii concrete în acest sens. O reuniune fundamentală care prinde Spania între două guverne.
De aceea trebuie să aplaudăm faptul că Zapatero şi Rajoy au început ieri să vorbească despre atitudinea pe care o vom adopta. Şi care nu poate fi alta decât să pariem pe nişte euroobligaţiuni care, cel puţin, şi-au găsit locul pe agenda oficială a Uniunii Europene.
