Alegeți o limbă
Orice scenariu pare posibil în Europa de astăzi: prăbuşire, ruptură, decadenţă sau renaştere. Când unii vorbesc despre dispariţia monedei euro, alţii evocă mai multă integrare. Deci, asistăm oare astăzi la sfârşitul solidarităţii sau, dimpotrivă, la o aprofundare fără precedent a legăturilor europene prin împrumutul comun sau intervenţia BCE?
Niciodată nu am fost atât de aproape de o politică internă europeană. Noii lideri în Spania, Italia şi Grecia vor juca un rol mult mai important pentru Germania decât noua Mare Coaliţie de la Berlin. Această apropiere bruscă nu este lipsită de orice pericol, precum reiese din alocuţiunea naţionalistă stângace a politicianului Volker Kauderdespre predominanţa Germaniei sau din agresivitatea reacţiilor din Londra. Toată lumea presimte că Europa a ajuns la un punct de cotitură. A venit momentul să ne punem întrebări despre sensul lucrurilor.
În acest scop, trebuie să luăm ceva perspectivă, să zicem câteva mii de kilometri. Scena se petrece într-o cafenea în Lahore, Pakistan. După ce a ascultat întrebările vizitatorului său german, pakistanezul începe să pună întrebări acestuia despre ţara lui. Un subiect îl interesează în mod special. Germanii nu sunt ei ingineri celebri? Da. Nu sunt ei capabili să construiască arme ultra-performante? Da, poate. "Atunci de ce nu aveţi bomba atomică? Francezii şi britanicii o au. Cum puteţi accepta ca alţii să o aibă şi voi nu?"
Pentru pakistanezi, faptul că Germaniei nici nu-i pasă să se doteze cu arme nucleare este o aberaţie. Pentru el, vecinul care deţine focul nuclear este duşmanul ereditar, India. Pentru noi, este Franţa, iar nouă nu ne pasă de arsenalul său nuclear. Nu ne pasă de armele Franţei, ci de nota ei, şi ceea ce ne îngrijorează nu este când urcă, ci când coboară. Acest raţionament merge împotriva mai multor secole de istorie. Pentru 90% din omenire, un astfel de mediu politic este inimaginabil.
Europa, doar o familie, ca oricare alta
Politica post-eroică, săracă în hormoni, desfăşurată de europeni în ultimele decenii, reprezintă mult mai mult decât pur şi simplu consecinţa unui trecut războinic. Este mai degrabă o nouă modalitate de a trăi împreună, de a lega între ele popoarele şi statele. Criza împinge acum acest experiment pe un nou teren: economia şi finanţele. Pentru a descrie această formă de viaţă comună, există o imagine înţeleaptă, sentimentală şi Helmutkohliană dar perfect potrivită: Europa este o familie.
Prin familie, înţelegem formarea de legături naturale de solidaritate care nu pot fi dezlegate cu forţa, nici chiar în caz de greşeli. Cu alte cuvinte, nicio eroare de gestiune nu poate face din Grecia o străină.
Şi totuşi, orice familie are propriul ei fel de a exercita presiuni morale asupra oilor rătăcite sau a verilor alcoolici pentru a-i obliga să urmeze o cură de dezintoxicare. Nu este plăcut nici să fii dependent de părinţi, şi poate fi chiar mai inconfortabil decât de a fi dependent de banca sa. Amestecul atât de caracteristic de bunăvoinţă şi de brutalitate cu care Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel s-au purtat faţă de şefii de state îndatorate la summitul de la Cannes semăna puternic cu felul în care unii părinţi îşi pedepsesc copiii "pentru binele lor". Şi niciunui copil nu-i place.
...în care politeţea nu-şi are locul
Modelul familial adaugă de asemenea un alt element care ar putea fi numit sfârşitul diplomaţiei. O familie este într-adevăr un spaţiu relativ informal : nu se obosete nimeni cu politeţuri. Şi este evident că schimburile dintre ţările europene devin din ce în ce mai directe. Oricât de neplăcute ar fi, aceste scăpări despre leneşii din Sud, britanicii egoişti, sau nemţii megalomani sunt toate semne ale unei intimităţi din ce în ce mai puternice. De mult timp, unii se amestecă în treburile celorlalţi cu mâna pe băierile pungii sau cu un picior pe pedala de frână. Totuşi această situaţie poate dăuna grav relaţiilor dintre membri. Dar nu este vorba despre întoarcerea demonilor războiului mondial sau dinainte, ci de scârţâiturile, ajustările şi accidentele unui proiect experimental.
Succesul acestei filosofii politice nu este deloc asigurat. Dimpotrivă, proiectul european trebuie să înfrunte opoziţii mai puternice ca niciodată. Europa este un obiect politic inedit, o excepţie istorică. Văzut de la Lahore, de pe un continent divizat şi năpădit de arme, unde bărbaţii sunt încă bărbaţi şi bombele sunt încă bombe, Europa este o sursă inepuizabilă de mirare. Şi de invidie.
