Intr-un autobuz la Bucuresti (AFP)

Vrem căldură, nu promisiuni !

În plină criză economică, fără un guvern stabil de la jumătatea lui octombrie, românii trăiesc dificil criza socială, uneori fără electricitate, căldură sau apă caldă. În timp ce politicienii se dispută, ruptura se adânceşte faţă de celelalte ţări ale UE, se alarmează editorialistul cotidianului Adevărul.

Publicat pe 22 octombrie 2009 la 15:28
Intr-un autobuz la Bucuresti (AFP)

"Deschid televizorul. Dezastru. Imagini din şcolile din Braşov: micuţii, înfofoliţi până în vârful capului, dârdâie de zor la ore. Încălzirea a fost sistată din cauza datoriilor. Şi nimănui nu pare să-i peseă Termometrul pus de reporter într-o sală de clasă arată douăsprezece grade Celsius. O mamă nu-i mai pune fiului ei în pacheţelul de ora zece sendvişuri, ci... Nurofen".

Debutul editorialului semnat de Adrian Halpert în cotidianul Adevărul nu este destinat să provoace râsul. În timp ce ţara arde, baba se piaptănă, spune un vechi proverb românesc, şi probabil că este caracterizarea pertinentă a acestor zile de sfârşit de octombrie românesc. La ştiri, "primele zeci de minute sunt dedicate lui Băsescu-Geoană-Antonescu-Oprescu-Croitoru-Iohannis". Credeţi că pe oamenii de mai sus , "cărora tremuriciul le-a devenit deja reflex necondiţionat, îi mai pot încălzi promisiunile, balivernele, strategiile politice? Ei au nevoie de soluţii urgente, acum, nu la anu’, azi, nu mâine. Altfel, „România îmbelşugată“ de poimâine s-ar putea să nu-i mai prindă la suprafaţă, ci sub pământ..."

Strigătul de alarmă lansat de Halpert este menit să pună pe gânduri. Mai ales când situaţia aceasta, care pare desprinsă "dintr-o altă galaxie", este pusă în comparaţie cu ceea ce se întâmplă cu o altă ţară europeană: Finlanda. „Finlanda a devenit prima ţară din lume care declară accesul broadband la internet un drept legal al cetăţenilor săi. Începând din iulie 2010, companiile de telecomunicaţii vor fi obligate să le asigure tuturor finlandezilor conexiuni la internet cu viteze de minimum un megabit pe secundă". La câţi ani-lumină se află România?, se întreabă autorul.

CONTEXT

Newsletter în limba română

Războiul Primilor miniştri

În 13 octombrie, Parlamentul român a provocat căderea guvernului Emil Boc. Primarul oraşului Sibiu, Klaus Johannis, a fost desemnat şef al guvernului de către Parlament, în timp ce preşedintele Traian Băsescu a însărcinat un tehnocrat, Lucian Croitoru, cu formarea unui guvern de criză. "Noul guvern este aşteptat pentru 23 octombrie, dar există şanse puternice să nu primească acordul Parlamentului", previne România Liberă.

Această situaţie ar putea agrava criza economică pe care o traversează ţara, căci Fondul Monetar Internaţional, care nu mai are interlocutor, a întârziat un virament de 3.5 miliarde de euro prevăzut pentru sfârşitul lui octombrie. Dar scandalul dintre deputaţi şi preşedinte riscă să dureze până în 22 noiembrie, data alegerilor prezidenţiale.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect