În noul său thriller, The Fear Index ["Indicele fricii", ediţiile Hutchinson, încă nu a fost tradus în limba română] istoricul şi scriitorul Robert Harris descrie mijlocul de a se îmbogăţi prin exploatarea fricii. Iată intriga: fizician genial, Dr. Hoffmann (Edgar Allan Poe nu este departe), un fost cercetător pe lângă acceleratorul de particule Large Hadron Collider, pune la punct un fond speculativ informatizat.

La scara milisecundei, VIXAL-4 scanează Web-ul în căutarea semnelor de panică, ţintind termeni precum terorism, alertă, oroare, sfârşit, declin, criză, faliment, pericol, prăpastie, îngrijorare, accident nuclear.

Când indicatorii pâlpâie, se poate paria imediat pe o cădere a cursurilor şi se pot câştiga miliarde în câteva secunde. Fondul speculativ înregistrează o creştere anuală de 80%. Bineînţeles, lucrurile derapează. Aparatul începe să speculeze pe cont propriu, creând panică. Căsătoria, familia şi psihicul eroului vor sfârşi prin a se prăbuşi împreună cu întreaga economie globală.

Ficţiune sau realitate

Să presupunem un moment că această ficţiune este de mult timp o realitate, şi că această criză din zona euro este rezultatul unei anxietăţi colective. O anxietate în creştere. Care se răspândeşte. Care trece din creier în creier. O infecţie colectivă. Pentru a alimenta sistemul, un calculator central de tip HAL sau Big Brother nici măcar nu ar fi necesar.

"Criza" nu ar exista decât dacă toţi cred în ea. Aud deja de-aici oracolii crizei spunându-mi: nu există fapte verificabile? Băncile nu sunt ele responsabile pentru criza imobiliară, nu au împins ele ţările europene să se îndatoreze? Sau varianta – politicienii noştri iresponsabili nu au acţionat ei în mod continuu contra-curent faţă de pieţe aruncând fără ruşine banii contribuabililor pe ferestre, în detrimentul generaţiilor viitoare?

Poate că de mult timp nu mai contează toate acestea. În noua sa carte, Mood Matters ["Starea de spirit contează", ediţiile Springer, încă nu a fost tradusă în limba română], futurologul şi geniu al matematicii John Casti arată în ce fel starea de spirit condiţionează istoria.

Cu un argument radical: nu evenimentele din lumea reală sunt cele care decid viitorul, ci exclusiv aşteptările colective fictive. Cum spunea Epictet, acum deja peste 2 000 de ani, "Ceea ce tulbură oamenii, nu sunt evenimentele, ci percepţia lor asupra acestor evenimente".

Industrie bazată pe titluri şoc

Speculatorii cei răi nu sunt singurii care speculează împotriva monezii euro. De mult timp, o industrie a fricii şi terorii operează în mass-media, care se bazează în primul rând pe licitaţia de titluri şoc. "Ambianţă de Apocalipsă în zona euro"; "Sfârşitul domniei banilor"; "Adio prosperitate". Profesori mânioşi vin să vorbească în talk show-uri cu aere de "Am ştiut dintotdeauna". La fiecare dezbatere nouă, muzica de fond a fricii creşte cu o octavă.

Această "fearconomy" [economie a fricii] nu a înlocuit ea deja de mult timp o economie reală care, la rândul ei, trebuie să se bazeze pe schimbare, adaptare şi reînnoire?

Terorism, alertă, oroare, sfârşit, declin, criză, faliment, pericol, prăpastie, îngrijorare şi accident nuclear nu formează oare modelul economic cel mai formidabil din toate timpurile, având în vedere că omul este în adâncurile sale o fiinţă nevricoasă? "Suntem profund convinşi", spune Dr. Hoffmann în romanul lui Robert Harris, "că informatizarea în sine, interconectarea lumii, este cauza panicii la nivel mondial. Şi care ne permite să facem o grămadă de bani!".