Pawel Samecki, comisarul european pentru politica regională, a fost cât se poate de clar: "Trebuie să dezvoltăm cooperarea cu vecinii noştri, pentru că este vital pentru creşterea economică şi stabilitate. Iar vecinul nostru cel mai important este Rusia". Două cifre sunt suficiente pentru a explica această declaraţie: 40% din importurile de energie europene provin din Rusia şi 51% din importurile ruse provin din Uniunea Europeană.

Confruntată cu mondializarea, UE planifică de ani de zile să dezvolte regiunile competitive. Iar acum, două dintre ele se disting: Marea Baltică şi Dunărea, fiecare cu propria ei strategie, dar întoarse spre Rusia. Acestea sunt macro-regiuni, un concept nou, care este considerat cel mai în măsură de a face faţă provocărilor viitoare şi, în plus, aminteşte Europa secolului al XV-lea, înainte ca ordinea să fie bazată pe suveranitatea statelor. "Regiunile, explică Daniel Tarschys, fost Secretar General al Consiliului Europei, prezintă o dualitate foarte interesantă: ele sunt mai mici decât un stat, dar, în acelaşi timp, pot fi mai mari decât un stat".

După Danuta Hübner, fost comisar european pentru politică regională, "nu se poate opri" procesul de concentrare regională. "Este doar posibil de-al ordona. Cooperarea regională va continua să se dezvolte şi să devină din ce în ce mai complexă, spune ea. De aceea am creat un nou teritoriu care, în ciuda aparenţelor, nu va fragmenta, ci consolida UE".

In prim plan, regiunea rusă Murmansk

Energia şi comerţul sunt motoarele noilor macro-regiuni. Baltica, de exemplu, care s-a bucurat de o recunoaştere fundamentală în timpul preşedinţiei suedeze a UE, pe cale de a se încheia, leagă acum relaţii strânse cu regiunea rusă Murmansk pentru a exploata căile comerciale ale Mării Barents, a cărei gheţuri se topesc în fiecare an un pic mai mult din cauza încălzirii globale.

"Cooperarea, spune Kari Aalto, preşedinte al Comitetului Regional Barents, este mult mai importantă între estul şi vestul Europei decât între nord şi sud. Atât pentru motive istorice cât şi pentru interese reciproce". Pentru Evgeni Nikora, preşedinte al Parlamentului Regional Murmansk, este clar că viitorul oraşului portuar se bazează pe legăturile cu Baltica şi nordul Pacificului. "Vrem să consolidăm reţeaua de căi ferate cu Baltica pentru a alimenta portul Murmansk", a anunţat el. El consideră că gheaţa deja nu mai este un obstacol pentru navigare: "Dacă există câmpuri de gheaţă, singura consecinţă este că preţul transportului creşte". Până acum, singurele căi comerciale între Murmansk şi Norvegia transportă containere. Dar în scurt timp vor naviga şi petroliere. Iată deci o nouă poartă spre Europa pentru petrolul siberian.

Petrolul Caucazului este unul din punctele forte principale ale macro-regiunii Mării Negre, în gestaţie de cel puţin doi ani şi sprijinită de alte grupuri de presiune din Europa centrală, ce, cu sprijinul Germaniei, sunt şi ele mai puternice decât cele mediteraneene. Scopul existenţei macro-regiunii Dunării, susţinută de landul Baden-Württemberg, este comercial în plus de a fi istoric şi cultural. Cel mai mare fluviu din Europa va fi şi mai important în viitor. "Pentru noi, este fondamental, recunoaşte Gabor Demszky, primarul Budapestei. Această zonă naturală ar fost organizată, chiar dacă UE nu ar fi existat. Să nu uităm că Uniunea Europeană este cea care a obligat Ungaria să se împartă în regiuni artificiale pentru a putea pretinde beneficia de ajutoare economice".

Poarta de Sud a Europei

Spaţiul natural, istoric şi cultural mediteranean este estompat de marile diferenţe de toate tipurile care separă ambele maluri şi de predominanţa intereselor energetice ale statelor. "Până acum, cooperarea nu a dat nici un rezultat, recunoaşte un diplomat francez care doreşte să rămână anonim întrucât nu este autorizat să facă declaraţii, iar Uniunea pentru Mediterana lansată cu doi ani în urmă de către Nicolas Sarkozy nu este încă decât o vitrină politică".

Preşedinţia spaniolă a UE, din luna ianuarie, va promova această uniune, dar nimic nu este planificat pentru a schiţa o macro-regiune în jurul Arcului Mediteranean Latin, care se întinde din Sicilia la Marea Alboran. Aceasta ar trebui să unească euro-regiunile din Pirineii şi Alpii mediteraneni, trasând astfel un arc de cerc între Genova şi Tarragona, care include insulele Baleare şi oraşe-cheie, cum ar fi Barcelona, Lyon, Marseille, Torino şi Milano. Afinităţilor istorice şi culturale care leagă această regiune s-ar adăuga deci interesul comercial a fi poarta de sud a Europei.