Europa a mai înfăptuit un miracol cândva: duşmanii au devenit vecini. În lumina crizei euro, întrebarea cardinală trebuie confruntată încă o dată: cum poate Europa să garanteze cetăţenilor pacea, libertatea şi securitatea având în vedere riscul de furtună ce face ravagii în lumea globalizată? Este nevoie atunci de un al doilea miracol: cum poate Europa birocraţiei să devină o Europă a cetăţenilor?

Cândva, după ce datoria grecească a fost devalorizată, oamenii au început să respire uşor şi să aibă speranţe: Europa a supravieţuit şi era poate chiar suficient de puternică şi de agilă încât să-şi depăşească problemele. Apoi premierul grec, Giorgios Papandreu, a anunţat că vrea să pună această întrebare vitală poporului grec, la un referendum.

Dintr-odată, realitatea ascunsă, inversată, a ieşit la lumină. În Europa, care este atât de mândră de democraţia ei, cineva care practică democraţia devine o ameninţare pentru Europa! Papandreu a fost forţat să anuleze referendumul democratic.

Salvare dar şi pericol

Întrucât acum puţin timp am sperat, pentru a-l cita pe poetul german Hölderlin, că “Acolo unde este pericol, apare şi salvarea”, acum o nouă realitate-contrară apare la orizont: acolo unde există salvare, apare şi pericolul.

În orice caz, întrebarea plină de anxietate şi-a făcut loc în minţile oamenilor: Desfiinţează aceste măsuri introduse pentru a salva euro, democraţia europeană? Va înceta UE “salvată” să fie o Uniune Europeană aşa cum o cunoaştem şi va deveni în schimb un “IE”, un Imperiu European cu o ştampilă germană? Dă naştere această criză fără sfârşit unui monstru politic?

Nu cu mult timp în urmă era ceva obişnuit să se vorbească în termeni peiorativi despre cacofonia din Uniunea Europeană. Acum, dintr-o dată, Europa are un singur telefon. Sună la Berlin şi pentru moment aparţine Angelei Merkel.

Când Europa învaţă germană

Unii nemţi cred că modelul lor exercită o putere magnetică de atracţie pentru oamenii din Europa: Europa învaţă germană, spun ei. Dar este mai realistic să întrebăm: care este fundamentul puterii de a se impune? Angela Merkel a dictat că preţul pentru datoria fără reţineri este pierderea suveranităţii.

Viitorul ce ia formă în laboratorul salvării euro ca un efect secundar internaţional – ezit să o spun – seamănă cu o variantă europeană întârziată a Uniunii Sovietice. O economie centralizată nu mai înseamnă să facem planuri cincinale pentru producţia de bunuri şi servicii, ci planuri pe cinci ani pentru reducerea datoriei.

Puterea de a le implementa este plasată în mâinile “comisarilor”, autorizaţi de “drepturile accesului direct” (Merkel) de a nu se opri de la dărâmarea satelor Potemkin ridicate de ţările cunoscute ca datornice. Cu toţii ştim cum s-a sfârşit cu URSS.

Criza euro nu ţine doar de economie

Dar ar putea exista şi o oportunitate în această criză? John F Kennedy a uimit cândva lumea cu ideea sa de a crea un program de voluntariat (peace corps). Prin analogie, neo-europeana Merkel ar trebui să îndrăznească să surprindă lumea cu înţelegerea şi iniţiativa potrivit căreia criza euro nu este doar legată de economie ci şi de iniţierea Europenizării Europei de jos, de diversitate şi autodeterminare, de un spaţiu politic şi cultural în care cetăţenii nu se mai confruntă între ei ca duşmani care nu mai au drept de vot sau au fost înşelaţi. Creaţi Europa cetăţenilor acum!

Regula legii şi a pieţei nu sunt suficiente. Libertatea are nevoie de un al treilea stâlp de susţinere pentru a deveni sigură; numele său este o societate europeană civilă, sau în termeni mai concreţi, realizarea unei Europe sau unei activităţi europene civice.

O astfel de practică civilă autonomă, ce oferă finanţări de bază pentru tinerii şomeri ai Europei, va costa cu siguranţă o grămadă, dar doar o fracţiune a zero-urilor care au fost, şi care probabil vor mai fi înghiţite de salvarea băncilor.

Nu ar trebui să ne temem de democraţia directă. Fără oportunităţi transnaţionale pentru intervenţii de jos, fără referendumuri europene pe teme europene care trimit un fior prin barca Europa, întreaga întreprindere va cădea.

De ce să nu fie preşedintele Comisiei Europene ales direct de toţi cetăţenii europeni în aceeaşi zi, fiind astfel pentru prima oară, european în cel mai strict sens?

Legitimitate pentru o altă Europa

Ar avea de asemenea sens să stabilim o nouă convenţie constituţională care să confere de data aceasta legitimitate democratică unei alte Europe – să o numin “Comunitatea Europeană a Democraţiilor” (CED). Acesta ar fi un început, nu răspunsul la criza europeană. Trebuie să vorbim despre Europa unui citoyen, a unui citizen, a unui burgermaatschappij, a unui ciudadano, a unui obywatel, etc, care echivalează cu antagonsimele ascunse în formula unificatoare “Europa cetăţenilor”.

Cum este posibilă o democraţie europeană fără revocarea dreptului de vot al parlamentelor naţionale? Presupunând că se recunoaşte că implementarea drepturilor democratice implică şi cere multe variante, poate fi însoţită abilitarea democratică a unei Europe cosmopolite de o întărire a democraţiilor naţionale în statele membre?

Răspunsul trebuie să fie că noua Europă nu va urma modelul euronaţionalismului german, dar va fi o Comunitate Europeană a Democraţiilor emergentă. Iar împărţirea suveranităţii multiplică puterea şi democraţia.