În săptămâna aceasta, care se va încheia cu summitul UE din 9 decembrie, relaţia dintre Franţa şi Germania va fi din nou cheia unei eventuale portiţe de ieşire din criză. În acest domeniu, greşelile trebuie să fie recunoscute şi corectate, şi trebuie evitată o eroare de optică.

Greşeala, grea, este cea a tuturor vocilor germanofobe care au fost auzite înainte de week-end. "Europa la pas de marş" (Marine Le Pen) [preşedintele Frontului Naţional, partid de extremă-dreapta francez]; "Politica Dnei Merkel 'à la Bismarck'" (Arnaud Montebourg ) [deputat socialist, el a fost al treilea candidat în top la primarele socialiste]; Nicolas Sarkozy este "Daladierla München" (Jean-Marie Le Guen) [deputat socialist], ceea ce înseamnă a o compara pe cancelar cu Hitler; "capitulare" (Martine Aubry) [prim-secretar al Partidului Socialist]... Aceste cuvinte pot "trezi vechii demoni" pentru a relua titlul excelentei noi cărţi a economistului [Jean Pisani-FerryLe réveil des demons, editura Fayard, Trezirea demonilor, nu încă tradusă în limba română]

Respingerea acestor practici de ţap ispăşitor care insultă istoria nu înseamnă că marele nostru partener nu trebuie criticat: încetineala sa de a reacţiona în ultimii doi ani, în criza euro, şi concentrarea sa doar asupra disciplinei bugetare sunt discutabile în vremuri de recesiune.

Dar cuvintele alese nu sunt niciodată nevinovate şi cele ale lui François Hollande [candidat socialist pentru alegerile prezidenţiale franceze din 2012] în Journal du dimanchede ieri ("Să evităm cuvintele care dor") sunt sub ceea ce trebuia spus.

Puterea Berlinului este slăbiciunea Franţei

Trebuie spus şi că puterea Berlinului este slăbiciunea unei Franţe a cărei credibilitate asupra finanţelor publice este ştirbită de mult timp încoace, şi în continuare astăzi. Vom nota în cele din urmă, de data aceasta cu un zâmbet pe buze, că francezii ţin la Europa, cu condiţia expresă ca aceasta să fie franceză !

Greşeala de optică se află în mijloacele de a deznoda criza actuală. Discuţiile dintre Franţa şi Germania se desfăşoară cu privire la automatismul sancţiunilor împotriva ţărilor greieri, cu privire la reforma tratatelor (cum, când, câţi: douăzeci şi şapte sau şaptesprezece ?) şi rolul Curţii de justiţie, iar acestea sunt într-adevăr subiecte importante pentru Uniune, fiind mijloace de a linişti creditorii asigurându-i că datoriile lor nu vor mai fi şterse. Dar, în realitate, deşi un acord este necesar, acesta nu va fi îndeajuns.

Soluţia la neîncrederea care persistă pe pieţe (retragerile de capital, faptul că întreprinderile împrumută la dobânzi mai mici decât statul) este într-adevăr în mâinile Băncii Centrale Europene, singura care poate linişti acum zona euro. Relaxarea ratelor dobânzilor înregistrată în ultimele zile ("spread"-ul franco-german a trecut de la 220 la 100 puncte în zece zile), se explică prin discursul mai deschis al lui Mario Draghi, preşedintele acesteia. Toate drumurile duc la Frankfurt.