Pentru un super critic al agenţiilor de rating, acesta nu era un moment de pierdut.

Abia a sugerat Standard & Poor's o posibilă degradare a zonei euro că a şi izbucnit Christian Noyer. “Agenţiile de rating au alimentat criza din 2008 şi ne putem întreba dacă nu fac acelaşi lucru şi în actuala criză”, a declarat guvernatorul Băncii Franţei.

Noyer, care este şi membru al consiliului guvernator al Bancii Centrale Europene ar putea avea motivele sale pentru a spune asta. Dar nu este o voce singuratică. Astăzi, puţine organizaţii financiare sunt de acord cu oprobriul S&P, Moody’s şi Fitch.

Pe drept sau nu, marile agenţii de rating au o reputaţie de novice ale lumii financiare – ceva de genul celor care strigă “foc” când casa arde deja, şi apoi, în mod neîndemânatic, mai varsă puţină benzină.

Aşa că, spun criticii, nu numai că agenţiile nu au reuşit să întrezărească criza financiară din 2008, dar au pus şi paie pe foc acordând evaluări de triplu A pachetelor toxice de ipoteci care au distrus acoperişul economiei mondiale.

Tot mai multe acuzaţii

Acum, continuă lista cu acuzaţii, au ratat şi criza din zona euro. În plus, tocmai când Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy păreau să ajungă undeva, S&P le-a tras preşul de sub picioare. Pentru Noyer, lucrurile au luat o întorsătură urâtă. Făcând aluzie la o conspiraţie uriaşă, el a acuzat S&P de schimbarea “metodologiei”, care este acum “mai legată de factori politici şi mai puţin de informaţii fundamentale”.

Nonsens” este riposta S&P la toate acestea. După cum subliniază Kathleen Brooks, director de cercetare la Forex.com: “SUA nu vrea ca Europa să se ducă pe apa sâmbetei sau să se piardă controlul în criza datoriei mai mult decât s-a pierdut deja, mai ales nu în an electoral. De asemenea, chinezii se bazează pe Europa pentru creştere, aşa că argumentul politic nu are susţinere”.

În schimb, criticii ar putea ajunge la o concluzie neplăcută. Aşa că, oricare ar fi greşelile sale, S&P a nimerit-o de data aceasta. Şi nu numai atât. Chiar dacă puţini o cred, agenţia are chiar un record mai bun în privinţa datoriei din zona euro faţă de mulţi profesionişti ai pieţelor.

Răspunsuri, după summit

Mai întâi, decizia de luni [5 decembrie]. Sigur, momentul era provocator. Dar agenţia S&P este clară. Prioritatea, spune, era să avertizeze de o potenţială degradare a 15 din cele 17 ţări din zona euro – inclusiv Germania – înainte de summitul crucial UE de joi [8 decembrie].

Răspunzând criticilor de marţi, Moritz Kraemer, analist experimentat al S&P, a explicat: “Credem că riscul sistemic în zona euro a crescut semnificativ în ultimele săptămâni şi sunt îngrijoraţi în privinţa impactului valorii creditelor dacă summitul nu găseşte un răspuns eficace şi credibil. Cu o mare parte a datoriilor aflate la maturitate ce trebuie refinanţate în primul semestru al lui 2012 şi cu o zonă euro ce se aşteaptă să intre din nou în recesiune în prima jumătate a anului, nu mai este timp pentru o soluţie politică.

S&P a citat cinci factori pentru mişcarea sa, corelaţi – “înăsprirea condiţiilor de creditare” pentru băncile din zona euro, “o primă de risc mai mare pentru un număr tot mai mare de datorii suverane din zona euro”, “dezacorduri continue” printre cei care stabilesc politicile europene; creşterea datoriilor guvernelor şi ale gospodăriilor; şi “creşterea riscului de recesiune”.

Niciunul nu a fost îmbunătăţit în mod empiric de flecăreala de luni a cuplului “Merkozy” şi de vorbăritul legat de o mai bună uniune fiscală. S&P are de asemenea rezerve rezonabile legate de programul de reforme al lui Merkel. “În timp ce economia europeană încetineşte, credem că reformele bazate doar pe austeritate fiscală riscă să devină autodistructive”, spune el.

Nimic din toate acestea nu ar trebui să surprindă pieţele. Nici măcar analiza potrivit căreia o mai bună integrare fiscală va lăsa ţările notate cu triplu A – Germania, Franţa, Olanda, Finlanda, Luxemburg şi Austria – într-o situaţie periculoasă pentru cele mai risipitoare.

Cu sau fără surprize pentru pieţe

După cum a subliniat Nicolas Veron în octombrie într-un articol pentru think tank-ul de la Bruxelles Bruegel, în ciuda criticii potrivit căreia acţiunile agenţiilor de rating pot aduce “mişcări negative ale investitorilor... se întâmplă rar ca scăderea notelor să surprindă pieţele – de obicei ele sunt o consecinţă a sentimentului pieţelor, nu le precedă. Când agenţiile anticipează, deseori nu li se dă multă atenţie de investitori, aşa cum s-a întâmplat când S&P a început să scadă nota Greciei în 2004.”

Ceea ce ne aduce la al doilea punct. S&P mai întâi a degradat Italia în iulie 2004, urmată repede de Grecia şi Portugalia. Pe atunci, pieţele de abia diferenţiau riscul de creditare între membrii zonei euro. Este adevărat, S&P, ca şi principalii săi rivali, era prea înceată pentru a identifica în toată splendoarea ei criza. Dar, cel puţin la început, era în faţa pieţelor.

O critică şi mai pertinentă este că agenţiile de rating pot face dintr-o situaţie proastă una şi mai rea. După cum a arătat Veron, asta se întâmplă pentru că agenţiile sunt “împotmolite” în “dispoziţii contractuale şi de reglementare… Astfel, deşi agenţiile spun că ratingurile lor sunt simple opinii… ele pot avea un efect automat dacă astfel de dispoziţii au ca rezultat, de exemplu, o vânzare forţată a unei garanţii” – o problemă pe care Michel Barnier, comisarul european pentru Piaţă Internă şi Servicii încearcă să o abordeze.

Într-adevăr, o degradare a S&P a naţiunilor a căror creditare este monitorizată, ar pune în pericol Fondul European de Stabilitate Financiară, fondul de salvare al zonei euro. Ratingul său AAA depinde de ratingul datoriilor suverane al statelor din spatele lui. Lui Noyer nu i-ar plăcea. Dar asta nu prea e problema S&P.