Executiv, legislativ, judiciar: filosofia politică învaţă că un stat democratic se bazează pe separarea dintre aceste trei puteri, dar şi pe dinamica de contra-putere pe care fiecare o desfăşoară faţă de celelalte două, o putere care nu se limitează de la sine-însăşi.

Criza economică a măturat acest vechi sistem. De trei ani de când durează, episoadele sale remarcabile şi măsura ei bătută ironic amintesc că este acum depăşit. Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel îşi anunţă, satisfăcuţi şi cu fanfară, proiectele lor europene? Câteva ore mai târziu, o agenţie de rating le spulberă şi îi ridiculizează, punând zona euro sub supraveghere negativă.

Sistemul fondator al democraţiei este înlocuit acum de o nouă organizare a forţelor, brutală: o nouă putere, economică, fără contra-măsură capabilă de a limita sau chiar de a o reglementa, domină toate celelalte şi îşi impune legea. Niciodată raportul de forţe şi de slăbiciuni nu a fost atât de evident, şi niciodată puterea politică nu a părut atât de neajutorată.

Campania prezidenţială va avea drept principală miză ascunderea deznădejdii politicianului şi chiar imposibilitatea de a lua orice acţiune politică eficace: cei trei ani care au trecut au arătat că pompierii au fugit în urma incendiilor, mereu în întârziere.

Comentatorii se vor concentra pe frumuseţea mişcărilor diplomatice şi pe măiestria compromisurilor. În timp ce totul se va juca, astăzi şi mâine, în gestiunea consecinţelor sociale ale crizei.