Alegeți o limbă
Candidaţii se încălzesc, ringul este gata şi îi aşteaptă. Vor fi, fără îndoială, mari avântări împotriva încălzirii globale. Dar o altă bătălie, mai puţin arătoasă, se va derula în cadrul Consiliului European. Tratatul de la Lisabona nu este ratificat încă, dar deja circulă pe sub masă o listă de nume pentru viitorul preşedinte al UE. Doi concurenţi sunt în competiţia pentru primul rol. Considerat de câteva săptămâni favorit, Tony Blair, fostul prim-ministru Laburist al Marii Britanii, adună atât laudele cât şi criticile. Candidat declarat, Jean-Claude Juncker, prim-ministru luxemburghez a intrat pe ring cu zâmbetul pe buze. "Dacă m-ar chema, n-aş avea nici un motiv pentru a refuza", a declarat acesta într-un lung interviu cu Le Monde.
Este nevoie de un lider popular şi carismatic sau de un negociator consensual şi măsurat ? Categoria grea sau pană ? Tony Blair şi Jean-Claude Juncker întruchipează perfect alternativele. Foarte pro-Blair, cotidianul italian Il Foglio nu-şi ascunde reticenţele faţă de Juncker, "euro-pigmeul" (cuvânt inventat de The Economistcare desemnează toţi "micii" candidaţi împotriva fostului prim-ministru britanic). "Primul-ministru al unei ţări la fel de mari ca provincia Ancona îl sfidează pe Tony Blair. [...]. În spatele lui este Europa veche: cea a axei Paris-Berlin, al unui echilibru al puterii depăşit şi al unei viziuni birocratice ale relaţiilor UE. Juncker este opusul lui Blair: lipsit de charismă şi de ambiţie politică, ar stabili doar ordinea de zi a celor 27 şi ar face compromisuri, cu capul între umeri " a scris ziarul italian. "Nu sunt un pitic", pare să-i răspundă luxemburghezul, în coloanele din Le Monde. Ca dovadă, "am relaţii amicale cu Vladimir Putin şi îi cunosc de mult timp pe conducătorii chinezi", se apără acesta.
S-a dus timpul marilor perspective
"Pariul lui Jean Claude Juncker ar putea fi interpretat ca o modalitate de a se răzbuna [în numele Beneluxului] pentru manevrele desfăşurate de către britanici în 2004 împotriva fostului prim-ministru belgian Guy Verhofstadt pentru a ocupa preşedinţia Comisiei Europene, comentează El Pais. Blair a făcut atunci totul pentru a bloca candidatul liberal belgian".
Alt candidat în categoria pană : Jan Peter Balkenende, prim-ministrul olandez. "S-a dus timpul marilor lideri europeni inspiraţi, marile perspective sunt depăşite", ironizează un cronicar în De Volkskrant. "Cei mari nu vor o persoană care se amestecă în tot şi care face pe preşedintele". "[Tony Blair] are mai multe de temut de la candidaţi insipizi şi monotoni ca [Balkenende], sau mai rău. Ca Jean-Claude Juncker, care este plictisitor, sau Paavo Lipponen. Herman Van Rompuy de asemenea, pare să exceleze în arta de a fi anost, aşa că Balkenende ar trebui să fie prevenit". Pe scurt, rezumă Gazeta Wyborcza, Balkenende este atât de insipid încât nici o capitală europeană nu îl consideră ca fiind un concurent credibil. Ori tocmai de aceea, după cotidianul polonez, Jan Peter Balkenende ar avea toate şansele să câştige moţul preşedinţiei Consiliului.
Sarkozy despre Tony Blair: "Tu e**ş**ti persoana care trebuie!"
Nu şi-a anunţat încă candidatura şi rămâne discret, dar totul indică faptul că Tony Blair se gândeşte la preşedinţie, şi nu numai în timp ce se rade. Nicolas Sarkozy i-ar fi sugerat ideea în 2006, când era încă ministru de Interne. "Persoana care trebuie în această poziţie, tu eşti !", i-ar fi lansat acesta. Pentru a nu-şi arăta satisfacţia, Tony Blair a preferat să râdă. "Dar i-a plăcut, şi chiar mult!", a scăpatunul dintre colaboratorii lui ziarului Le Monde.
Conform luiThe Irish Times, în faţa lui va fi şi un irlandez. Ultimul concurent care să-şi fi pus mănuşile de box, John Bruton, fost prim-ministru (1994 - 1997) - care nu este cunoscut pentru charisma sa debordantă - tocmai şi-a anunţat candidatura, dezvăluie cotidianul irlandez.
Între candidaturile ieşite de nicăieri şi speculaţiile de toate felurile, din nou, suspinăDer Spiegel, "târgul este deschis". "Liderii europeni se bagă peste tot, [la Viena], în birourile de la Stockholm, în cinele de la Downing Street la Londra, în micul birou al primului-ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker şi în camerele luxoase al preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy". Vechiul sistem este în toi : "Dacă îmi sprijini candidatul meu, eu o să-l ajut pe-al tău, şi împreună vom reduce concurenţa. Candidaţii periculos de inteligenţi, curajoşi, sau chiar prea populari sunt imediat eliminaţi" ... Aşa cum aminteşte (în Le Monde) Matthew Doyle, fost şef de cabinet al lui Tony Blair: "La ce bun să faci campanie fiindcă decizia va fi luată de douăzeci şi şapte de oameni, în spatele uşilor închise ?"
