Alegeți o limbă
Marea Britanie nu părăseşte Uniunea Europeană, cel puţin deocamdată. Dar Uniunea Europeană poate că a abandonat deja Marea Britanie. Ceaţa "Bătăliei de la Bruxelles", din 8 - 9 decembrie 2011, continuă să se ridice. Dar, din punct de vedere psihologic şi politic, a fost depăşită o limită, atât de către Uniunea Europeană, cât şi de către Londra.
Premierul britanic a jucat prost o carte care nu prea era de valoare. A adus Marea Britanie într-o poziţie de izolare profundă în cadrul Uniunii Europene, o situaţie pe care până şi Margaret Thatcher, în perioada în care solicita returnarea fondurilor britanice, o evitase într-un mod abil. Le-a oferit "rechinilor" eurosceptici şi presei un gust de sânge care riscă să se transforme rapid într-un apetit frenetic.
Ieşirea Marii Britanii din UE nu mai este exclusă
Vor urma luni de negocieri dificile în care Marea Britanie va fi etichetată drept trădătoare de către nervoşii parteneri europeni care luptă pentru evitarea prăbuşirii monedei euro. Într-o asemenea atmosferă febrilă în Marea Britanie şi pe Continent, posibilitatea unei ieşiri a Marii Britanii, de facto sau chiar actuală, din Uniunea Europeană nu mai este exclusă.
Disputele din trecut dintre UE şi Marea Britanie au fost pe probleme importante, dar secundare, precum politicile agricole, contribuţiile la buget sau exporturile de carne de vită în contextul bolii "vacii nebune". David Cameron a reuşit să ajungă în poziţia în care Marea Britanie este împotriva tuturor pe o problemă fundamentală: supravieţuirea euro şi chiar a Uniunii Europene.
Premierul britanic a fost prezentat în presa europeană ca fiind un fel de zână rea. El nu a vrut să accepte propunerea de modificare a tratatelor europene, propunere adresată tuturor celor 27 de state membre UE. Acesta a fost dreptul lui. Dar, pentru a le face pe plac euroscepticilor din propriul partid, a refuzat să le permită altora adoptarea acestei propuneri până nu vor oferi Marii Britanii, mai bine spus cercurilor financiare britanice din The City of London, un "cadou pentru desfacerea căsătoriei".
David Cameron a vrut ca Marea Britanie să devină ceva asemănător Insulelor Cayman în cadrul Uniunii Europene: să se bucure de beneficiile de a fi parte a pieţei unice din punctul de vedere al serviciilor financiare, dar fără a fi supusă supravegherii sau reglementărilor comunitare. Ceilalţi lideri nu pot accepta acest lucru. Iar David Cameron ştia că nu puteau accepta aşa ceva.
O decizie forţată şi a cărei vină este atribuită Marii Britanii
Majoritatea celorlalte state au mers înainte cu planurile pentru un tratat interguvernamental separat, mai flexibil, pe tema disciplinei bugetare sau a uniunii nu tocmai fiscale pentru cele 17 state din zona euro. Cele 23 de state sau poate mai multe care au acceptat noul sistem vor participa la reuniuni lunare sau, pe durata crizei, chiar la summituri lunare.
În anumite cazuri, vor putea ajunge la poziţii comune care vor afecta interesele economice ale Marii Britanii, iar aceste poziţii pot fi impuse întregii Uniuni Europene prin vot majoritar. Dacă David Cameron nu ar fi avut o atitudine dură pentru a le face pe plac susţinătorilor săi de pe plan intern, un tratat mai flexibil pentru grupul "17 plus" ar fi fost oricum rezultatul summitului european.
Dar prin formularea de garanţii maximale pentru cercurile financiare britanice (şi pentru forţele de dreapta eurosceptice), primul-ministru britanic le-a permis anumitor state – inclusiv Franţei – să evite capcanele unui nou Tratat european şi să se ferească de nou-descoperitul zel federalist al cancelarului german Angela Merkel.
Există oricum o diferenţă psihologică între o decizie europeană luată prin consens pentru acest "al doilea cel mai bun" tratat interguvernamental, pe de o parte, şi o decizie forţată şi a cărei vină este atribuită Marii Britanii. Urmează lupte complicate şi murdare în legătură cu modul în care va fi gestionat şi implementat noul "sistem fiscal compact".
O Europă a Marii Britanii împotriva celorlalţi
Oare David Cameron va continua să solicite un statut similar cu cel al Insulelor Cayman pentru cercurile financiare din The City of London în schimbul acordului Marii Britanii ca instituţiile europene să implementeze noile reglementări în zona euro? Dacă va refuza în continuare un astfel de acord, noul sistem fiscal compact ar putea fi ameninţat, împingând moneda euro şi economiile europeană şi britanică în prăpastie.
Dacă va ceda, grupurile de lobby eurosceptice – imune în mod isteric la argumentul fuzionării intereselor europene şi britanice – vor încerca să îl distrugă. Rămâne de văzut dacă sistemul fiscal compact, care urmează să fie definitivat în martie, va impresiona pieţele financiare şi va convinge investitorii de la nivel global să înceapă să cumpere din nou datoriile suverane ale statelor din zona euro.
Iar moneda euro ar putea să nu se prăbuşească deocamdată, ameninţând să destrame Uniunea Europeană. Este posibil (sau nu) ca un Tratat "mai puternic" al celor 27 de state membre UE să fi fost mai adecvat pieţelor financiare. Dacă investitorii vor redeveni interesaţi, David Cameron va deveni în mod natural ţapul ispăşitor al Franţei, Germaniei şi altora.
Adevăratul interes naţional al Marii Britanii necesită să rămânem o parte centrală şi respectată a Uniunii Europene pentru a apăra valorile politice şi economice europene într-o lume din ce în ce mai ameninţătoare. Un tratat acceptat de toate cele 27 de state membre nu ar fi impus cu forţa o nouă disciplină fiscală unor state care nu sunt membre euro, cum este cazul Marii Britanii. Ar fi permis Guvernului de la Londra să contribuie în continuare la elaborarea politicilor europene – inclusiv a reglementărilor financiare – dintr-o poziţie influentă în cadrul UE.
Problema cu care ne confruntăm acum nu este cea a unei Europe cu două viteze sau cu două categorii de membri, ci a unei Europe a Marii Britanii împotriva celorlalţi. În noua situaţie de izolare, cetăţenii britanici vor fi demni, cu siguranţă. La fel ca şi locuitorii Insulelor Cayman, dar fără să beneficieze de aceeaşi climă.
