Există oare o legătură între criza monedei euro, neputinţa politicienilor şi asasinarea de către un extremist de dreapta a doi vânzători ambulanţi senegalezi ieri [13 decembrie] la Florenţa?

La prima vedere, nu: pe de o parte, există un continent bogat şi liderii săi incapabili să repornească după o jumătate de secol de succes, pe de altă parte, un extremist neo-fascist, rasist şi înarmat. Dar la o analiză mai minuţioasă, se poate observa cum cele mai rele otrăvuri din istoria noastră urcă din nou la suprafaţă, în urma tulburărilor cauzate în conştiinţe de către atmosfera de recesiune.

Când s-a întors la Londra, după divorţul de Europa, premierul britanic David Cameron a fost desigur criticat de observatorii din acea Londră a cartierului de afaceri pe care pretindea a o apăra. Dar deputaţii conservatori de la Westminster l-au aclamat strigând "Bulldog spirit!", duhul de bulldog îndrăgit de Winston Churchill.

Reapar clișeele de tristă amintire

În câteva luni de dezbateri asupra monezii euro, am asistat la resurgenţa celor mai clocite clişee din albumul de proaste amintiri pe care îl credeam închis pentru totdeauna. În Grecia, s-a cerut "plata daunelor de război pentru ocupaţia germană din timpul celui de-al doilea război mondial" în schimbul plătirii datoriilor Atenei.

Ziarele germane, cu Bild în frunte, au descris grecii ca fiind leneşi şi pe noi italienii ca cheflangii cheltuitori. Ca răspuns la criticile economiştilor berlinezi cu privire la conturile noastre publice, site-urile italiene sunt pline de comentarii anonime limitându-se la "nemţi=SS".

Jocul lui Cameron a suscitat evocări ale "Perfidului Albion", drag lui Mussolini. Ura, ranchiuna, rasismul, dispreţul pentru ceilalţi, intoleranţa: acelaşi ADN iese la iveală în vremuri de criză, precum în acest 13 decembrie la Florenţa.

În 2003, în ajunul războiului din Irak, Statele Unite şi Europa, aliaţii care, acum 15 ani, au câştigat Războiul Rece, s-au divizat şi s-au insultat cu o vehemenţă surprinzătoare. Vă amintiţi? Americanii vin de pe Marte, europenii de pe Venus... prostii care au stricat atmosfera, au scos la suprafaţă unele probleme şi au creat o fisură care nu a fost încă astupată.

În primăvara anului 2003, Congresul Statelor Unite a invitat patru martori europeni pentru o audiere, în scopul de a reduce distanţa dintre Washington şi Bruxelles. Făceam parte dintre aceştia, ca şi actualul ministrul de externe polonez Radek Sikorski. Am confirmat la vremea respectivă că, în climatul economic dificil de la începutul secolului, a se juca cu focul populismului şi al naţionalismului era periculos.

Şi astăzi, observatori europeni serioşi, precum Gideon Rachman şi Martin Wolf, ca şi laureatul premiului Nobel pentru economie Paul Krugman, văd, în ura care creşte pe Internet şi în recesiunea pe cale de a fi declanşată de alegerile ratate ale cancelarului Angela Merkel şi ale preşedintelui Nicolas Sarkozy, premisele unor vremuri tragice, ca cele din anii 1930 în Europa, cu totalitarismul fascist în Italia, Spania şi Germania şi epurările staliniste de la Moscova.

Istoria nu se repetă mecanic

Krugman a scris că "recesiunea este [...] pe cale de a crea o mânie imensă [...] împotriva a ceea ce pare a fi pentru mulţi europeni doar o pedeapsă cauzată de nemţi. Oricine cunoaşte istoria Europei poate doar să tremure în faţa acestei întoarceri a ostilităţii".

Laureatul premiului Nobel a scris aceste rânduri înainte de asasinatele din Florenţa, dar menţiona deja neo-naziştii apropiaţi de Partidul Libertăţii din Austria, xenofobia Adevăraţilor Finlandezi din Helsinki, grupul anti-romi şi anti-semit Jobbik şi tentaţiile autoritare ale guvernului Fidesz în Ungaria.

Am putea adăuga neo-fasciştii în Anglia şi Franţa şi rasiştii noştri italieni, care au vărsat sânge în atât de civilizata Florenţa, capitală a culturii europene de o jumătate de mileniu încoace.

Krugman exagerează? Sper că da. Nu cred, spre deosebire de colegii mei anglo-saxoni, că anii 1930 se vor repeta şi că vom vedea din nou cămăşi maro pe stradă: istoria nu se repetă mecanic. Răul dă dovadă de imaginaţie şi are capacitatea de a se metamorfoza.

Dar cred că, în vremurile care ne aşteaptă, grele din punct de vedere economic, a-i ataca pe cei mai slabi, a face referinţă la o anumită identitate ascunsă, a acuza europenii la Londra şi englezii pe continent, a-i ataca mereu pe "ceilalţi" pentru a "ne" apăra va deveni o obişnuinţă.

Liderii politici care doresc să exploateze această epidemie pentru câteva voturi în plus, ziariştii care seamănă ura şi populismul pentru o pagină sau un clic în plus, prepară o mixtură care poate face mult rău.

Dar nu teama unei întoarceri ale unui trecut autoritar ar trebui să ne conducă la a apăra bunăstarea, creşterea, dialogul şi toleranţa. Ci frica de demonii pe care intoleranţa îi invocă: ei nu poartă culoarea verde-gri, dar îşi iţesc deja chipul schimonosit în masacrul studenţilor de lângă Oslo şi în asasinatele din Florenţa.