Egoismul

Irlanda – O putem într-adevăr explica asemeni ministrul irlandez al Culturii: "Noi suntem un popor fericit şi, în principiu, un popor sincer", a declarat el recent. Pentru investitorii străini acestea sunt puncte importante”. Sigur. Impozitele mici pe care le plătesc firmele în Irlanda sunt, la o privire atentă, motivul pentru care insula din Oceanul Atlantic atrage corporaţiile internaţionale ca un magnet.

Taxa pentru companii este de doar 12,5%, mult mai mică decât în alte state europene. Mare parte a ţărilor UE cer firmelor impozite de 30%, aşa cum se întâmplă în Germania şi Franţa. Cum poate exista aşa ceva pe o piaţă internă, în care fiecare trebuie să aibă aceleaşi şanse de a intra în competiţie?

Cu mult înainte de criza datoriilor, Irlanda a ademenit multinaţionale puternice pe teritoriul ei: Facebook, Intel, Pfizer, Merk, SAP, IBM – toate se înghesuie pe insula "céad míle fáilte", celor o sută de mii de bun venit-uri. Frumos, dar o logică foarte insulară: cu cât mai multe firme se strâng acolo, cu atât mai blândă rămâne intervenţia statului. Guvernul irlandez vrea acum, într-adevăr, să mărească două taxe, dar nu impozitul pentru corporaţii.

În definitiv, Irlanda trebuie să compenseze câteva dezavantaje naturale de concurenţă, de exemplu, pe acela că nu poţi ajunge cu trenul în ţară. Dar de când este asta o problemă pentru industria IT sau pentru branşa asigurărilor? În plus, să fii singurul cap de pod de limbă germană în zona euro înseamnă ceva. Deci, Irlanda, rămâi sinceră, solidară şi fericită! J.B.

Aroganţa

Franţa – Atunci când concernul nuclear francez Areva îşi va dezvălui la mijlocul lui decembrie planurile de tăiere a mai multor mii de locuri de muncă, angajaţii nu trebuie să se teamă. “Nu vor exista consecinţe, aceasta este linia pe care o doreşte statul", a anunţat ministrul de Finanţe, François Baroin, după ce primele informaţii legate de intenţiile de reduceri s-au scurs în presă.

Baroin l-a convocat apoi pe şeful "Areva", Luc Oursel. "Nu va exista o decizie care să trateze locurile de muncă precum o masă de manevră, indiferent de urmările pe care le va avea scăderea globală a creşterii economice”, s-a răstit el la acesta. Accentul a fost pus pe locurile de muncă franceze.

În Franţa nimeni nu se miră de asemenea afirmaţii. Ele ţin de raţiunea de stat, de când Jean-Baptiste Colbert, ministrul de Finanţe al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, a început să conducă economia prin măsuri dirijiste. Este irelevant faptul că 87% din acţiunile Areva sunt deţinute de stat.

Şi atunci când concernul privat de automobile "PSA Peugeot Citroën" a anunţat de curând desfiinţarea unor posturi, ministrul industriei Éric Besson a promis imediat că în Franţa toate joburile sunt menţinute. Şi şeful Renault, Carlos Ghosn, a trebuit să renunţe la delocalizarea unei mici părţi de producţie în Turcia.

Opreliştea statală îndreptată împotriva mutării producţiei în ţările emergente este însă astăzi una dintre cauzele importante ale dificultăţilor întâmpinate de constructorii francezi de automobile. Aşa se întâmplă atunci când statul se erijază în protector al economiei. Costurile de producţie cresc, bunurile devin prea scumpe.

Pentru a contracara o scădere a exporturilor, guvernul întăreşte protecţionismul. Un cerc vicios. În cel mai bun caz, guvernul francez răsplăteşte în acest fel o muncă nerentabilă. În cel mai rău caz, Elysée (palatul prezidenţial) abuzează de puterea sa asupra concernelor, ca armă politică.

Politicienii francezi sunt europeni convinşi atunci când nu se descurcă singuri. Această atitudine a dus la fondarea "EADS", cel mai mare concern aviatic şi militar din Europa. De aceea, sunt interesaţi şi de o alianţă a şantierelor navale, după modelul constructorului de avioane. Intrarea "Siemens" în acţionariatul concurentului francez "Alstom" a fost împiedicată de ministrul Economiei de la acea vreme şi, actualmente, preşedintele Nicolas Sarkozy.

Acelaşi care a orchestrat, în 2004, preluarea concernului germano-francez de farmaceutice "Aventis" de către francezii de la "Sanofi", aducând astfel pe lume cel de-al treilea concern farmaceutic la nivel mondial. Şi la solicitarea sa, formularea "o piaţă internă cu concurenţă liberă şi nefalsificată” a fost tăiată din Tratatul de reformă al UE. Cât timp va mai accepta Uniunea Europeană atâta aroganţă? K.F.

Cupiditatea

Marea Britanie – N-au auzit britanicii împuşcătura? Ei se poartă ca şi cum în ultimii trei ani lumea financiară nu s-ar fi prăbuşit şi cred în continuare că pot să compenseze pierderea industriei lor prin speculaţiile cu bani străini. Pierderea industriei trebuie să rămână un câştig. Ei continuă să creadă cu încăpăţânare că pieţele sunt infailibile în logica lor şi că politica şi societatea trebuie să se subordoneze acestei logici.

În această lume în care noţiunile de libertate ale lui John Stuart Mill şi Adam Smith au fost răstălmăcite, a fost posibil ca să apară în "City"-ul londonez un sistem financiar fără reglementare, în cadrul căruia au fost tranzacţionate toate complicatele derivate şi alte instrumente financiare, care au dus în mare măsură la marele crah din 2008.

Acolo au fost extrase miliarde de euro din economiile şi fondurile de pensii ale clienţilor simpli ai băncilor, iar bancherii londonezi n-au păţit nimic. Criza datoriei suverane a izbucnit atunci când guvernele au trebuit să salveze băncile.

În ciuda acestui fapt, din Londra au venit numai respingeri ale propunerii de a implica băncile şi investitorii în suportarea riscurilor. Iar taxa pe tranzacţiile financiare propusă de guvernul german, prin care se pot împiedica speculaţiile pe termen scurt pe piaţa valutară, a fost respinsă teatral de George Osborne, ministrul de finanţe al Marii Britanii ca "glonţul de aur tras în inima City-ului”. Cine înnoată cu atâta obstinaţie contra curentului, ar trebui poate mai bine să se ducă să se scalde în altă parte. J.J.