Crizele sunt surprinzătoare. Dar şi mai mult ar trebui să surprindă caracteristicile comportamentelor care provoacă crizele. Repetarea acestor comportamente este atât de frecventă încât înţelepciunea populară a cristalizat aceste caracteristici în fabule şi poveşti.

Cine citeşte prin prisma prezentului celebra fabulă a celor trei purceluşi şi a lupului cel rău va găsi premisele şi consecinţele crizei din zona euro: criza explicată copiilor. Fabula oferă o metaforă simplă simbolizând criza – lupul cel rău – şi asupra cauzelor acesteia – comportamentul celor trei purceluşi. Dar este şi plină de înţelesuri subtile, având o morală imprevizibilă, care merită explorată până în cele mai mici detalii.

Primul sens este cel al multiplelor consecinţe ale imprudenţei – casa din paie şi casa din lemn – , fragilizarea sistemului economic şi social fiind rezultatul mai multor factori. Al doilea sens este că nu trebuie să ne încredem în mod exagerat în atitudinea prudentă: nu este suficientă o casă din cărămidă dacă lupul ştie să intre prin coşul de fum.

Iar morala este că fără inteligenţă şi în lipsa unei perspective pe termen lung – adică fără ceaunul în care lupul să cadă când coboară pe coş – nici măcar construcţiile sociale mai solide nu sunt sigure.

Casa din paie: cea mai fragilă

Societăţile cele mai fragile – cele din paie – sunt cele unde nu există o competitivitate eficientă, unde lipseşte creşterea economică şi coeziunea socială. După introducerea monedei euro, Italia, Portugalia şi Spania au acumulat pierderi ale competitivităţii comparativ cu Germania de 9, 12, respectiv 19 puncte procentuale.

Privilegiile companiilor – companii bine-reprezentate în parlamentele şi guvernele naţionale – au împiedicat aplicarea de reforme care ar fi fost în favoarea cetăţenilor.

Iar când profiturile companiilor au crescut, a fost afectată competitivitatea, sistemul de producţie şi echilibrele bugetare. Menţinerea unui nivel de trai ridicat a necesitat reducerea investiţiilor, efectul fiind accentuarea inegalităţii sociale.

Casa din lemn: Italia şi Belgia

La fel de fragile – simbolizate de casa din lemn – sunt şi societăţile care au permis creşterea exagerată a datoriilor publice şi private. Cele mai clare cazuri sunt Italia şi Belgia, care în 1999 aveau cel mai ridicat raport între datoria publică şi PIB din zona euro, respectiv 113%.

Reducerea dobânzilor devenită posibilă prin adoptarea monedei euro a facilitat economisiri consistente pe care Belgia, spre deosebire de Italia, le-a utilizat pentru scăderea datoriilor externe mai degrabă decât pentru cheltuieli curente.

În desenul animat realizat pe scenariul fabulei, finalul este fericit: chiar şi cei care şi-au construit casele din paie şi din lemn reuşesc să scape de lup adăpostindu-se în casa fratelui mai deştept şi cu o perspectivă mai clară. Am prezentat diversele forme de prudenţă şi imprudenţă. Dar cine este lupul? Ce îi stârneşte apetitul? Şi în ce mod poate fi făcut inofensiv?

Lupul: speculaţia

Lupul din fabulă este situaţia la care se ajunge când se neagă un pericol evident. Prezintă caracteristicile unei forţe externe – în cazul nostru speculaţiile de pe pieţele financiare – dar nu este altceva decât consecinţa refuzului de acceptare a realităţii.

O negare a realităţii care, dacă se menţine mult timp, are ca efect acumularea unor dezechilibre din ce în ce mai greu de controlat. Lupul (simbolizând speculaţiile financiare) este cu atât mai periculos cu cât societatea sau clasa politică par să nu vadă realitatea.

Fabula capătă sensuri noi pe măsura derulării evenimentelor, arătând că, odată ce apetitul lupului (al speculatorilor) a apărut din cauza lipsei de precauţie, nici măcar cei prevăzători nu mai pot scăpa de pericol. Iar acest lucru este demonstrat de semnele de extindere a crizei în statele nord-europene care au avut comportamente disciplinate.

Final fericit, cu inteligenţă

Şi iată cum se manifestă inteligenţa: prin recunoaşterea că angajamentul celor mai puternici nu trebuie să se limiteze la o datorie civică de oferire a asistenţei, ci trebuie să ia forma unei mobilizări de urgenţă.

Dimensiunea Fondului European pentru Stabilitatea Financiară nu trebuie stabilită de sentimentul civic al contribuabililor germani, finlandezi sau austrieci, iar stabilitatea financiară nu trebuie să fie responsabilitatea Băncii Centrale Europene (BCE).

Inteligenţa trebuie să motiveze intervenţiile de natură excepţională, în cazurile de ameninţări credibile, pentru a "arde" – precum în fabulă – speculatorii financiari şi a-i pune pe fugă. Doar dacă cei imprudenţi vor deveni prudenţi, iar cei prudenţi vor deveni inteligenţi – conform fabulei – vom avea un final fericit şi un viitor strălucit pentru zona euro.