A doua domnie a lui Viktor Orbán este marcată de voinţa de a sparge ideologia care domină în Ungaria de la căderea comunismului încoace. Tot ce spune el şi tot ceea ce face tinde spre acest obiectiv. Ideea principală din ultimii douăzeci de ani a fost "modernizarea". "Suveranitatea", în schimb, era doar un fundal, un miraj.

Scopul celui de-al doilea guvern Orbán – primul a durat din 1988 în 2002 – este deci de a reconstrui puterea suverană care s-ar fi dezintegrat în ultimii opt ani [sub guvernele social-liberale].

Obiectivul proiectului său este deci crearea unui capitalism unguresc. Politica economică, aparent fără cap sau coadă, a ministrului său al Economiei nu serveşte de fapt decât pentru a-i ofer muniţii pentru distrugerea reţelei care continuă să deţină frâiele economiei. În rest, proiectul lui Orban este foarte simplu: capitalismul unguresc nu poate exista fără capitaluri ungureşti, mai ales capitaluri financiare.

Banii nu au miros, capitalurile maghiare, da

Dar cum putem şti dacă banii, care prin definiţie nu au miros, sunt "maghiari" sau nu? În ce măsură o bancă care are o clientelă extinsă în ţară şi care oferă locuri de muncă la câteva mii de unguri poate ea fi considerată ca "străină"? Este simplu: potrivit "sistemului Orbán", pot fi considerate drept ungureşti acele capitaluri dispuse să colaboreze la crearea unui capitalism unguresc, deşi conturul acestuia rămâne neclar.

Pentru a crea acest capitalism, sunt deci necesare instituţii financiare – bănci şi societăţi de asigurare – în măsură să "invadeze" pieţele. Acestea pot fi create fie prin investiţii directe ale statului în noi bănci fie răscumpărând băncile deja existente. Iar atunci când această reţea va fi operaţională, vor putea fi ademeniţi şi ceilalţi actori ai pieţei.

Instituţiile financiare recent create de către stat sunt toate conduse de oameni de încredere ai primului-ministru şi nicăieri nu este precizat că, dacă băncile germane sau austriece pot răscumpăra bănci maghiare, nu se poate şi invers. În mod similar, "puţinele instituţii financiare care rămân în mâinile statului" pot foarte bine să fie recapitalizate. Iar în ceea ce priveşte instituţiile care s-au dezvoltat cu propriile puteri în ultimii ani, atunci când va veni momentul, va fi uşor pentru stat să le răscumpere oficial. Cu două treimi din locurile din Parlament, se poate face practic orice.

Capitaluri pentru a proceda la o invazie programată

Admiţând deci că aceste instituţii există, trebuie găsite capitalurile pentru a proceda la o invazie programată. Nimic mai simplu: guvernul are mai multe mijloace de a avantaja actorii "locali" în licitaţii şi achiziţii publice, prin modificarea legislaţiei fiscale sau împingând în braţele băncilor maghiare un număr mare de împrumutători. Dovada? Începând cu toamna anului trecut, PSZÁF [Autoritatea de Supraveghere a Sectorului Financiar] impune din ce în ce mai des amenzi actorilor multinaţionali. Taxa excepţională aplicată instituţiilor financiare obligă de asemenea băncile mame străine să injecteze sume de capitaluri nete în filialele lor maghiare.

Dar pentru moment, mai sunt încă multe obstacole. În primul rând, băncile din Ungaria nu au suficiente lichidităţi pentru a propune credite în forinţi la un preţ accesibil. Şi să nu ne amăgim: ele nu vor fi niciodată în măsură să înlocuiască concurenţii lor internaţionali în domeniul creditelor pentru întreprinderi. Noii actori ai capitalismului maghiar nu vor putea intra pe piaţă decât prin intermediul economiilor sau a creşterii de capital. Iar populaţia nu are bani pentru a economisi; statul, la rândul său, împrumută masiv iar întreprinderile sunt îndatorate până în gât. În această situaţie, avem nevoie de investitori străini – sau maghiari – care să poată fi convinşi de viabilitatea proiectului lui Viktor Orbán. Dar este puţin probabil ca aceste subiecte să se fi aflat pe ordinea de zi în timpul călătoriilor sale recente în Arabia Saudită şi în China.

Sectorul financiar maghiar, în clătinare?

Vom asista oare la opusul eroziunii şi la prăbuşirea zidurilor care protejează actualmente proprietarii sectorului financiar maghiar? Este prea devreme s se poată şti. Dar recenta deteriorare a ratingului datoriei suverane a ţării nu este de bun augur în această privinţă. Dacă scăderile notei continuă, licitaţiile privind obligaţiunile de stat vor fi îngheţate pentru mult timp, moneda euro se va stabiliza la peste 300 de forinţi şi francul elveţian la 250 ar închide definitiv uşa, în timp ce majoritatea maghiarilor este datoare în valută străină. Dar dacă proiectul reuşeşte, se va crea atunci un corp economic favorabil lui Orbán care ar face de facto ca ţara să devină neguvernabilă pentru oricine altcineva. Politicienii la conducere nu vor avea altă alegere decât să facă concesii şi să ajungă la compromisuri cu acest Leviathan economic.

De 20 de ani, elitele post-comuniste şi neoliberale – care sunt acum unite – au servit mai ales interesele capitalului internaţional în schimbul sprijinului moral şi financiar al Occidentului. În faţa acestei strategii de supravieţuire bazate pe defetism, proiectul lui Orbán propune o viziune de viitor care corespunde mult mai mult stării actuale de spirit a maghiarilor, sătui de a fi supuşi. Problema cu acest proiect nu este deci ceea ce i se reproşează de către comunitatea de afaceri (care este apolitică) sau de analiştii liberali sau de stânga care tind să supra-politizeze orice. Nu, problema reală este că, oricum, fie că proiectul lui Orbán reuşeşte sau fie că nu, rezultatul va fi tragic.