Societatea noastră s-a detaşat de comunism doar parţial”, afirmă disidentul est-german Wolfgang Templin. Acest denunţ merge mai departe de simplul fapt că, în unele oraşe germane, încă din perioada fostei Republici Democrate Germane, numeroase străzi au menţinut numele Rosei Luxemburg, celebra revoluţionară ucisă în cursul revoltelor muncitoreşti de la Berlin din 1919.

Adevărata problemă este cu personaje precum Ernst Thälmann, liderul Partidului Comunist german, executat în 1944 în lagărul de concentrare de la Buchenwald, sau cu Wilhelm Pieck, preşedinte al Republicii Democrate Germane.

Sunt pregătit să o tolerez pe Rosa Luxemburg, pentru că biografia sa conţine şi pagini glorioase. Dar Thälmann era loial regimului lui Stalin, iar Pieck a contribuit la crearea statului de teroare care a fost Republica Democrată Germană. Este ca şi cum în Polonia ar exista şi astăzi străzi cu numele Wanda Wasilewska (scriitor polonez, activist comunist sovietic, colonel al Armatei Roşii) şi Bolesław Bierut (primul lider al Poloniei comuniste după război)", adaugă el.

Fără statistici

Ce pondere au străzile cu nume comuniste pe teritoriul fostei RDG? Nici autorităţile landurilor, nici primăriile nu au o evidenţă în acest sens. În 2006, cercetătorii Muzeului STASI din Berlin, încercând să estimeze amploarea fenomenului, stabiliseră că mii de nume de străzi au rămas neschimbate după căderea comunismului.

Astfel, numele Thälmann apare în 613 pieţe şi străzi, iar cel al lui Pieck în 90 de locaţii. Acestor două personaje li se adaugă zeci de membri de rang secund ai aparatului de stat din aceeaşi perioadă. Desigur, fără a uita de Marx şi Engels, care, în afară de zecile de străzi cu numele lor, au şi un monument în centrul Berlinului.

Sute de străzi comemorează încă "prietenia" şi "pacea" dintre fostele state socialiste. Aproximativ 90 de străzi sunt dedicate pionierilor comunismului, iar circa 50, Societăţii de Prietenie Germano-Sovietice, desfiinţată în urmă cu 21 de ani…

Chiar mai rău, numeroase străzi cu numele Otto Grotewohl şi Walter Ulbricht, lideri est-germani responsabili în special de reprimarea sângeroasă a revoltei muncitoreşti din Berlinul de Est în 1953, s-au menţinut după unificarea Germaniei.

Hubertus Knabe, directorul Muzeului STASI, consideră scandalos că pe teritoriul fostei Germanii de Est practic nu există străzi dedicate disidenţilor care au plătit cu viaţa opoziţia faţă de regimul comunist.

O astfel de situaţie este de neimaginat în Polonia. Acolo, de mulţi ani, Institutul Memoriei Naţionale (IPN) analizează planurile oraşelor în căutarea numelor de personaje nedemne şi solicită oficial schimbarea denumirilor. Uneori, aceste schimbări sunt făcute din exces de zel, cum s-a întâmplat acum doi ani, când au încercat să şteargă de pe hartă numele lui Klimontów, pseudonimul poetului polonez Bruno Jasieński (un activist comunist care se mutase în Uniunea Sovietică, dar care a fost victima acţiunilor de epurare din anii 1930).

În Germania de Est existau puţine străzi cu nume necomuniste”, afirmă Markus Meckel, disident est-german şi ultimul ministru de Externe al RDG. “Imediat după reunificarea Germaniei, am înlocuit masiv aceste denumiri. Dar entuziasmul a dispărut rapid. Au apărut voci care au spus că istoria trebuie să îi judece pe foştii comunişti. Ajunseserăm la un punct în care orice schimbare a numelor locaţiilor se făcea cu preţul unei adevărate lupte în Consiliul municipal", explică Markus Meckel.

Die Linke se opune

Opoziţia venea în special din partea activiştilor locali ai formaţiunii Die Linke, un partid post-comunist, succesor al Partidului Socialist Unificat (SED). Die Linke este a patra forţă politică din Bundestag şi face parte din coaliţia guvernamentală din landul Brandenburg, situat la frontiera cu Polonia. Liderii formaţiunii, inclusiv unii care au conştiinţa colaborării cu fostele servicii STASI, apără cu trupul şi sufletul realizările Germaniei socialiste.

Lupta cea mai dificilă se dă în jurul persoanei lui Thälmann, asasinat în 1944 de Gestapo la ordinul lui Adolf Hitler, după 11 ani petrecuţi în închisori naziste, o soartă care îi conferă statutul de victimă a nazismului. "Cu toate acestea, o victimă nu merită neapărat venerarea", susţine Meckel.

Dar autorităţile locale şi administratorii clădirilor evită subiectul. Când problema omagiilor cuvenite foştilor comunişti a fost ridicată de curând de presa germană, liderul principalei asociaţii locative din landul Brandenburg declara că subiectul este închis.

Dar nu este închis niciun subiect. Faptul că astfel de nume apar pe străzile noastre demonstrează că Germania nu doreşte să încheie socotelile cu trecutul", comentează profesorul Klaus Schroeder, istoric la Universitatea Liberă din Berlin şi specialist în istoria fostei Germanii de Est. Este chiar mai grav: "Oamenii uită trecutul, nu au nicio idee. Spre exemplu, lumea nu ştie că Piaţa Unităţii, situată lângă ei, marchează unificarea forţată dintre Partidul Comunist şi Partidul Social-Democrat, o manevră efectuată după război, la presiunile comuniştilor. Oamenii cred că este vorba de unificarea Germaniei", deplânge Wolfgang Templin.