Este comun a spune, despre Ucraina, că la Kiev domneşte un haos politic. Dar în această analiză se trece sub tăcere faptul că partenerul occidental cel mai important al ţării, UE, are o parte de responsabilitate în această incertitudine constantă. Nimeni nu va nega faptul că perspectiva integrării în UE a jucat un rol important în stabilizarea şi democratizarea din Europa Centrală şi de Est după prăbuşirea blocului sovietic.

Dar puţini politicieni europeni sunt gata să aplice acelaşi principiu în Ucraina. În timp ce participarea la procesul de integrare europeană, perspectiva de a se alătura Uniunii, precum şi negocierile au avut un efect pozitiv de la Tallinn până la Dublin, a refuza această eventualitate Ucrainei o privează de asistenţa de care au beneficiat vecinii săi din vest. Rezultat al izolaţionismului european, Ucraina se găseşte într-un fel de "veche Europă", sau cu alte cuvinte, o situaţie care aminteşte de începutul secolului al XX-lea. Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, liderii ucraineni trebuie, ca pe vremuri, să avanseze într-o lume de state-naţiune concurente, alianţe mişcătoare, tabere politice îngheţate şi jocuri necruţătoare unde orice câştig înseamnă pierdere pentru ceilalţi jucătorim naţionali sau internaţionali.

Atât de departe de Europa ...

Ucrainienii sunt primii care recunosc că ţara lor este încă departe de o candidatură pentru aderarea la UE. Dar cei dintre ei care sunt încă motivaţi de o conştiinţă europeană nu înţeleg comportamentul ţărilor UE : de ce Turcia este deja oficial candidată, de ce România şi Bulgaria sunt deja membri cu normă întreagă, pe când Kiev-ului nu i se lasă nici măcar posibilitatea de a întrevede o mică posibilitate de integrare într-un viitor îndepărtat ? "Revoluţia Portocalie" şi alegerile din 2006 şi 2007 nu au arătat că ucrainenii se simt legaţi de valorile şi procedeele democratice ?

Desigur, în ultimii ani am fost martorii unor evoluţii care par să meargă în direcţia opusă. Ca întotdeauna, aparatul de stat este scena unei corupţii înfloritoare, unor conflicte politice bizare care continuă să paralizeze Parlamentul şi executivul şi împotmolesc reformele necesare. Restructurarea industriei sau politica socială progresează foarte lent. Dar aceste eşecuri sunt ele cauza sau, mai degrabă, rezultatul refuzului UE de a oferi perspective de integrare ţării ? Pretinsa incompatibilitate a Ucrainei cu UE nu se va transforma oare într-o profeţie ce se va îndeplini în mod inevitabil ?

Un câmp de luptă al unui război prin persoană interpusă

Ucraina, privată de perspective de dezvoltare pe termen lung, devine câmpul de luptă al unui război cultural şi politic prin persoană interpusă. Actori pro-occidentali şi pro-ruşi, statali sau ne-statali, naţionali şi internaţionali se înfruntă pentru viitorul acestei importante ţări europene care nu este încă consolidată. Bruxelles, Paris şi Berlin, ar trebui să fie, de asemenea, interesate, deoarece există un risc ca regiunile care alcătuiesc statul ucrainean să se disocieze. Iar tendinţele separatiste ar putea la rândul lor servi drept pretext pentru intervenţia Rusiei. Într-un viitor previzibil, un "da" oficial al UE pentru o viitoare candidatură a Kievului ar fi puţin costisitor pentru Comisia Europeană şi statele membre. O astfel de declaraţie nu ar schimba aproape nimic pentru relaţiile externe ale UE, dar ar impresiona profund elitele din Kiev şi Moscova, şi ar reprezenta un semnal esenţial pentru poporul ucrainean.

Şefii de stat şi de guvern din UE ar trebui să încerce să ia în considerare Ucraina într-o perspectivă istorică, şi să-şi amintească istoria recentă a propriilor lor ţări. Nu trebuie să se facă o distincţie, contrarie sensului istoriei, între greutăţile cu care se confruntă acum Ucraina şi cele cunoscute de ţările lor înainte de a lua parte la procesul de integrare europeană. Iar UE ar trebui să lase Ucrainei o întrezărire a posibilităţii de aderare, în interesul tuturor părţilor implicate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.