Alegeți o limbă
Întreaga lume a urmărit cu groază şi fascinaţie activitatea anchetatorilor implicaţi în depistarea cauzei naufragiului din Italia, tragedie care ar fi putut fi uşor evitată. Concomitent, în atenţia publicului se profilează cauza unui posibil alt mare naufragiu.
În timp ce incapacitatea de plată a Greciei ia amploare, Franța, Italia şi Spania sunt afectate de degradarea ratingului riscului de ţară, iar negocierile asupra tratatului încheiat luna trecută au ajuns într-un impas, euro se îndreaptă spre autodistrugere iar forţa sa motrice devine tot mai clară. Cauza adevărată a dezastrului prin care trece euro nu o constituie Franţa, Italia sau Grecia, ci Germania.
Problema majoră nu o constituie eficienţa economiei germane, care a contribuit major la discrepanţa în evoluţia economiilor ţărilor europene, ci în atitudinea politicienilor nemţi şi a liderilor băncii centrale.
Germania, responsabilă pentru politicile impuse zonei euro
Guvernul german nu este vinovat doar de faptul că s-a opus în mod constant tocmai politicilor care ar fi putut controla criza euro – garanţiile colective europene pentru datoriile naţionale și intervenţia la scară largă a Băncii Centrale Europene. Pentru a agrava și mai tare lucrurile, Germania este responsabilă pentru aproape toate politicile dăunătoare impuse zonei euro, începând cu creşterea iraţională, anul trecut, a ratei dobânzii de către BCE și până la cererile excesive de austeritate și de limitare a pierderilor bancare, datorită cărora Grecia se află acum într-o haotică criză financiară.
Mario Monti – primul ministru italian, numit la cererea Germaniei – a avertizat în mod explicit că Germania va suferi o respingere puternică dacă persistă în a se opune măsurilor care ar fi putut uşura puţin din presiunea financiară exercitată asupra altor membri ai zonei euro, un exemplu fiind emiterea de obligaţiuni garantate în comun. În acest timp, mulţi dintre economiştii de frunte ai Italiei, foşti conducători ai băncii centrale și lideri ai lumii afacerilor au început să scrie articole în care pledează pentru retragerea din zona euro, pe motiv că politica dusă de Germania este incompatibilă cu cea a altor membri ai zonei euro.
Recunoaşterea timpurie a faptului că Germania este diferită faţă de ceilalţi membri ai zonei euro uşurează înţelegerea traiectoriilor derutante ale crizei euro şi a răsturnărilor de situaţie provocate de încercările de rezolvare a acestei crize, precum și a modului în care această criză ar putea să se încheie. Așa cum euroscepticii au susţinut încă de la începutul anilor 1990, există doar două rezultate posibile ale proiectului monedei unice: fie moneda euro se va dezintegra, fie zona euro va fi transformată într-o mare federaţie fiscală și o uniune politică. Cele două variante de deznodământ sunt recunoscute deja pe scară mondială. Întrebarea este, însă, ce înseamnă, cu exactitate, ”federaţie fiscală”. Astfel, ajungem direct la miezul problemei - culpabilitatea Germaniei în criza actuală.
Trei condiţii pentru ieșirea din criză
Pentru ca moneda euro să supraviețuiască este necesară îndeplinirea a trei condiţii. Prima, pe care Germania o susține foarte insistent, este aceea a impunerii unei discipline bugetare stricte, condiţie care poate fi aplicată doar printr-un control centralizat al Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte taxele și politicile fiscale ale guvernelor naţionale.
A doua condiţie este asumarea unui grad înalt de responsabilitate colectivă europeană în ceea ce priveşte datoriile naţionale ale guvernelor şi garanţiile bancare. Acest ajutor reciproc reprezintă cealaltă faţă a monedei federalismului fiscal, după cum a subliniat dl. Monti, dar este un quid pro quo pe care Germania a evitat mereu chiar și să-l aducă în discuţie.
A treia condiţie este sprijinirea federaţiei fiscale de către Banca Centrală Europeană, acțiune comparabilă cu sprijinul monetar acordat de către băncile naţionale, guvernelor aflate în criză, în ţări ca US, Marea Britanie, Japonia, Elveţia și altele cu economie dezvoltată. Faptul că US, Marea Britanie și Japonia au reuşit să finanţeze deficite bugetare mai mari decât ale Franţei sau Italiei fără a provoca îngrijorări majore privind afectarea negativă a ratingului, este în exclusivitate doar meritul propriilor bănci centrale, care au sprijinit piaţa obligaţiunilor garantate de guverne.
Intransigenţa Germaniei, o adevarată problemă
Marea problemă a zonei euro este aceea că Germania se concentrează în exclusivitate doar pe prima condiție – impunerea disciplinei bugetare. Ea constrânge guvernele altor ţări să adopte planuri de austeritate din ce în ce mai draconice și nerealiste, în timp ce refuză discutarea subiectului unei quid pro quo de garantare colectivă a datoriilor naţionale și intervenţie a băncilor centrale. Datorită intransigenţei Germaniei în aceste două chestiuni, noul tratat european în privinţa euro, adoptat în principiu luna trecută, este asemeni unui scaun cu trei picioare care se sprijină doar pe unul singur.
Sunt toate acestea o dovadă că zona euro se va dezintegra? Nu neapărat, din două motive contradictorii. Alternativa optimistă este aceea că presiunea fiscală inutilă discutată luna trecută a fost doar o tactică diversionistă, în timp ce Angela Merkel a pregătit opinia politică și publică germană în vederea viitoarelor compromisuri privind garantarea comună a datoriilor şi implicarea BCE în adoptarea stilului anglo-saxon a politicilor monetare neconvenţionale cunoscute sub numele de „quantitative easing”.
Ce-ar fi să excludem Germania din zona euro?
Alternativa pesimistă este aceea că Germania este determinată în mod serios să împiedice ”uşurarea monetară” de care moneda euro are nevoie stringentă pentru a supravieţui. În acest caz, ceilalţi membri ai zonei euro vor fi puşi în curând în faţa adoptării unei decizii istorice: să abandoneze moneda euro sau să excludă Germania din zona euro – fie simplu, cerându-i acesteia să se retragă, fie prin adoptarea în unanimitate a unei strategii monetare și fiscale care ar determina Germania să se retragă din proprie iniţiativă.
Franţa, Italia, Spania și ceilalţi parteneri din zona euro au resursele necesare salvării monedei euro și prin aceasta ar putea evada de sub hegemonia economică a Germaniei. Întrebarea care se pune este dacă aceste state au încredere în puterile proprii și cunoştinţele economice necesare să se coalizeze împotriva Germaniei.
În orice caz, în curând, pentru conducătorii Europei va veni timpul să înceteze să mai învinovăţească economia mondială, băncile, ori incompetenţa guvernelor precedente pentru criza prin care trece zona euro. Așa cum scria Shakespeare: ”Vina, dragă Brutus, nu este a stelelor, ci a noastră, că stăm sub ele!"
