"Viktoria, mândria Belarusului". Astfel începe scrisoarea de felicitări a preşedintelui Alexandr Lukaşenko. Dar liderul a omis să menţioneze că jucătoarea de tenis belarusă Viktoria Azarenka a câştigat 1.7 milioane de euro în doar două săptămâni – şi că nu ar fi reuşit niciodată atât de bine dacă nu ar fi plecat din Belarus.

Sâmbătă noapte (28 ianuarie), domnişoara Azarenka a câştigat Openul din Australia, primul din cele patru turnee de anul acesta ale Marelui Şlem (Grand Slam), unul dintre cele mai importante evenimente ale tenisului internaţional, bătând-o în finală pe rusoaica Maria Şarapova cu 6-3, 6-0. Tânăra Azarenka, la 22 de ani, este acum în topul clasamentului tenisului mondial, intrând în legendă lângă celebrităţi precum Steffi Graf sau Martina Navratilova.

"Patria mamă îţi este recunoscătoare pentru marea ta realizare, care va fi înscrisă pentru totdeauna în istoria sportului belarus", a scris preşedintele Lukaşenko. El a decernat de asemenea domnişoarei Azarenka „Medalia Patriei”, una dintre cele mai înalte distincţii ale ţării, până acum rezervate mai degrabă eroilor de război decât sportivilor.

Dl Lukaşenko laudă şi felicită, deşi Azarenka este un simbol al succesului obţinut departe de ţara sa. Ea s-a născut în Minsk şi a început să joace tenis la vârsta de şapte ani. Mama ei, Alla, lucra ca instructor în cel mai mare club de tenis al capitalei.

Locuind la Monte Carlo, Azarenka nu şi-a renegat niciodată originile

În fostele republici sovietice tenisul era o disciplină mai puţin populară decât artele marţiale, hocheiul pe gheaţă sau fotbalul, dar era totuşi apreciat, în special de către nomenclatură, care îşi putea permite echipamentul şi lecţiile. În Belarus, tenisul îşi datora popularitatea câtorva succese internaţionale ocazionale : în 1988 Natasha Zvereva, finalistă la Wimbledon, Vladimir Volchkov, în semifinală, şi Max Mirnîi, în topul jucătorilor mondiali de dublu. Toţi aceştia vin din Belarus.

Pentru a obţine reuşite internaţionale, jucătorii de tenis trebuie să fie în măsură să călătorească în jurul lumii, motiv pentru care chiar şi în perioada sovietică li s-a permis să plece peste hotare şi, în unele cazuri, să se antreneze acolo. Mirnîi a plecat în Florida iar Azarenka, jucător junior de top al ţării la vârsta de 14 ani, în Scottsdale, Arizona.

Acolo ea a fost ajutată de către profesionistul de hochei de origine rusă din NHL [liga nord-americană de hochei pe gheaţă], Nikolai Habibulin, care locuia în Phoenix, pe care mama lui Azarenka îl cunoştea din vremurile sovietice. Un star NHL şi milionar, Habibulin a oferit talentatei jucătoare junioare o bursă şi un adăpost. Fără ajutorul lui, cariera Azarenkăi probabil s-ar fi împotmolit, deoarece ea a ajuns la stilul ofensiv de astăzi, care i-a permis să câştige, dar doar după mai multe sezoane de antrenament cu instructori americani.

În SUA, lucrurile au mers repede pentru Azarenka – ea a devenit un jucător junior mondial de top la vârsta de 17 ani şi câţiva ani mai târziu a câştigat primele sale turnee profesioniste, în Brisbane, Memphis, şi Miami.

După ce şi-a câştigat primul milion de dolari, ea s-a mutat cu familia ei la Monte Carlo. Autorităţile din Belarus nu au încercat să o împiedice, pentru că domnişoara Azarenka era deja clasată printre primii zece jucători din lume iar publicitatea i-a făcut mai mult bine decât rău regimului domnului Lukaşenko.

Patria îi este recunoscătoare, dar de departe

În Monaco, Vika, aşa cum i se zice pe acolo, locuieşte aproape de primul jucător de tenis din lume, Novak Djokovic, şi, ca şi el, nu plăteşte impozite. Ceea ce este important, deoarece ea a câştigat deja 2.3 milioane de dolari jucând tenis. Este antrenată de un francez, dar e reprezentată de o agenţie americană din SUA, şi sponsorizată de către Nike, Rolex şi alte câteva mărci care în ţara ei de origine sunt accesibile pentru foarte puţini oameni.

Dar ea nu a renegat niciodată regimul din Minsk şi, spre deosebire de Martina Navratilova sau Ivan Lendl, care şi-au schimbat rapid paşapoartele lor cehoslovace contra unor paşapoarte americane, ea încă joacă sub steag belarus, participă sârguincioasă la meciuri pe echipe naţionale, vizitează Minskul (deşi în principal pentru scopuri sociale) şi cu puţin timp în urmă a jucat acolo un meci de gală cu scopuri caritative, împotriva Carolinei Wozniacki.

Atunci când jurnaliştii străini îi pun întrebări despre Belarus, ea spune întotdeauna lucruri frumoase – despre bunica ei, o educatoare de grădiniţă care era atât de muncitoare încât a trebuit să fie obligată să iasă la pensie, sau că ţara "este curată şi oamenii cinstiţi şi harnici". Ea nu a făcut niciodată comentarii despre aspectele politice.

Iar dl Lukaşenko îi întoarce amabilitatea. El o invită în Belarus de fiecare dată când ea câştigă o victorie majoră şi se mândreşte cu ea, dar s-a ţinut departe de rudele – şi de dolarii ei.