În timpul nopţii, una dintre maşinile banalizate ale brigăzii anti-criminalitate (BAC) din cartierele de nord ale Marsiliei patrulează fără încetare. Ritualul este acelaşi în fiecare cartier. Abia-şi arată poliţia vârful calandrului că un strigăt "Arrraaah!" răsună de la bloc la bloc, din clădire în clădire, din casă a scării în casă a scării. Pândarii, copiii, care nu au mai mult de 15 ani, veghează cu vigilenţă asupra traficului de droguri. Uneori, un scuter sau două escortează vehiculul până când iese din zonă. Font-Vert, Le Clos, La Rose, la Castellane... toate cartierele sunt afectate, organizate, structurate de către trafic.[…]

De trei ani aceste cartiere poartă un război care a însângerat oraşul. În biroul său de la secţia de poliţie, în l'Evêché, Roland Gauze, şeful Poliţiei Judiciare (PJ) din Marsilia, îşi face socotelile: "În 2010, la Marsilia, au fost 54 omoruri şi tentative de omor, dintre care 17 în răfuieli; în 2011, am terminat cu 38 omoruri, dintre care 20 din răfuieli". Un an mai calm, deci, dar marcat de o lună decembrie special de ucigaşă. Cinci morţi în patru săptămâni. Cinci tineri, printre care un poliţist, căzuţi sub rafalele automatelor Kalaşnikov. Victimele au între 18 şi 38 de ani. Ele sunt mai mult sau mai puţin cunoscute de poliţie pentru implicarea lor în diferite grade în comerţul cu droguri. […]

"Câştigurile băneşti sunt atât de uşoare astfel, încât atunci se comit omucideri", explică Yves Robert, delegat SNOP, sindicatul majoritar al ofiţerilor. Într-un oraş în care unii atribuie calmul din timpul revoltelor din noiembrie 2005 domniei dealerilor asupra cartierelor, poliţia însăşi se îndoieşte de determinarea propriei ierarhii. "Practic îi lăsăm să-şi facă mendrele", spune unul dintre ei. În douăzeci de ani, numărul de funcţionari afectaţi la brigada de stupefiante a serviciilor de siguranţă departamentală a fost redus la jumătate.[…]

Un antreprenoriat foarte clasic

"Avem de-a face cu persoane din ce în ce mai tinere, din ce în ce mai impulsive şi din ce în ce mai nerezonabile", constată Roland Gauze, şeful PJ. Fiecare grup este format din vreo zece tineri, între 14 şi 25 de ani. Ei au un "plan", care, uneori, este împărţit în mai multe puncte de vânzare instalate în intrarea blocurilor. Şi fiecare "plan" funcţionează conform unei organizaţii şi discipline stricte. "În definitiv, este un antreprenoriat foarte clasic, ca o agenţie de muncă temporară", descrie Claire Duport, sociolog, care lucrează de mai mulţi ani în cartierele nord ale Marsiliei.

În fiecare dimineaţă, un lider distribuie sarcinile, plasează oamenii fiecare în postul lui şi supraveghează ca niciunul să nu adoarmă sau să nu se lase distras. În general, două echipe se schimbă cotidian pentru a asigura vânzarea. […] O santinelă sau două, numite "chouffes"[cuvânt argotic care vine din limba araba, însemnând 'a privi'], se instalează în anumite puncte ale cartierului şi nu se mişcă de acolo atâta timp cât nu sunt înlocuite.[…] Într-un carnet de socoteli confiscat în cartierul Visitation, în cadrul dezmembrării unei reţele în noiembrie anul trecut, costul meselor luate în timpul orelor de lucru era meticulos înscris pentru rambursare. Şi apoi există gonaşii, care pot fi asemănaţi cu reprezentanţii de comerţ, un fel de comişi călători care vânează clientul, aprovizionatorul care are grijă de stoc. Venitul său este cel mai mare. "Cărbunarul" este vânzătorul.

Şi în sfârşit, erau "dădacele" care nu luau parte la trafic în sine. Aceste persoane nu apar niciodată şi au un trecut judiciar neprihănit. Ele sunt adeseori femei, singure cu copii, în situaţii de precaritate şi sărăcie extremă.

În Marsilia, mai mult de o familie din zece este monoparentală, de trei ori mai mult decât oriunde altundeva în Franţa. În schimbul unui salariu pentru a ajuta la plata chiriei sau la umplerea frigiderului, aceste femei ascund în case sau în beciuri droguri şi uneori sume mari de bani.

Reţele, există zeci şi zeci. "Imposibil de cifrat", spune prudent Roland Gauze. Fiecare îşi apără, cu arma în mână, teritoriul, partea de piaţă. Kalaşnikovul este topul, un semn ostentativ al puterii, care a înlocuit puşca de odinioară. Face zgomot. Impresionează. Dar recentele confiscări au pus capăt fanteziei unui potop de mitraliere în Portul Vechi. Adesea, este vorba despre arme vechi care au fost deja folosite.

Salarii lunare între 1 500 – 10 000 euro

La fiecare operaţiune, anchetatorii confiscă prăzi aproximativ identice: câteva zeci de kilograme de canabis, câteva mii de euro bani gheaţă şi ceva arme. În La Visitation, salariile lunare variau de la 5 000 de euro, pentru cei mai puţin plătiţi (pândarii) la 10 000 de euro pentru "cărbunari". Dar de cele mai multe ori totuşi, venitul nu depăşeşte 1500 de euro pe lună, chiar şi pentru vânzătorul cu amănuntul. "Mulţi tineri câştigă de fapt foarte puţini bani, pe care îi cheltuiesc foarte repede", explică Claire Duport.

Confruntaţi cu această ispită, lucrătorii sociali au dificultăţi din ce în ce mai mari pentru a găsi o cale de a se desfăşura. Oraşul adună mai muţi factori agravanţi: nivel ridicat al şomajului, un sfert dintre activi fără calificare, o treime din populaţie trăieşte cu mai puţin de 832 de euro pe lună (pragul sărăciei).

"Problema nu va fi niciodată rezolvată numai de către poliţie", recunoaşte un poliţist, Jean-Louis Martini, responsabilul sindicatului Synergie-ofiţeri în regiune. Cu un an în urmă, în cartierul Busserine, agenţii PJ au interceptat o reţea banală, una printre atâtea altele. Patru traficanţi, douăzeci de ani fiecare. În timpul percheziţiilor, anchetatorii au confiscat 25 kg de canabis şi 6 000 de euro în lichid. Punctul de vânzare era deschis zilnic de la prânz la miezul nopţii. Acesta primea aproape 300 de clienţi pe zi, pentru un câştig mediu de vreo 15 000 de euro. Astăzi, la Busserine, pândarii sunt iarăşi la post. O altă reţea a preluat afacerea. "Cărbunarul" are chiar un fotoliu confortabil în faţa unuia dintre blocuri. Cartierelor din Marsilia nu le plac golurile.