În momentele dramatice pe care le trăim de miercuri după-amiază [8 februarie] şi în cursul nopţii, Grecia nu a putut îndeplini, aşa cum spera, şantajul impus de creditori. Din start, partidele au aprobat orice măsură, cu excepţia diminuării pensiilor.

Asupra acestui punct, creditorii par să ofere timp pentru reechilibrarea obiectivelor, dar, de fapt, ultimatumul troicii formate din Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional a fost acceptat.

Grecia s-a luptat pentru pensii şi, în acest haos, acest lucru are valoare. Dar haosul persistă: recesiunea suplimentară pe care o aduc noile măsuri nu a fost luată în calcul. Veniturile pe luna ianuarie au scăzut, obiectivele structurale (precum reducerea deficitului bugetar) nu au fost atinse, iar toleranţa socială, pacea socială şi dezvoltarea sunt absente.

Prezenţa Greciei în zona euro rămâne la fel de ameninţată ca şi până acum, dacă nu şi mai ameninţată. Nimic nu este garantat, pur şi simplu pentru că toate măsurile luate nu au acest scop, rămânerea în zona euro, ci exclusiv rambursarea datoriilor. Acesta este “călcâiul lui Ahile” al negocierilor.

Astfel, în realitate, întreaga Grecie a ieşit la pensie: după ce liderii partidelor au semnat acordul privind măsurile de austeritate şi după adoptarea măsurilor în Parlament, suveranitatea naţională a Greciei va fi lipsită de sens. Astfel devine posibilă aplicarea oricăror politici, iar evoluţiile politice, oricare ar fi, ne conduc spre impas, în condiţiile unei explozii a concurenţei.

Dar nu este vorba de o concurenţă în economia Greciei, ci de un clivaj între societate şi instituţiile politice, o concurenţă între recesiune şi speranţa relansării economice, care este pe cale să dispară.

În aşteptarea luminiţei de la capătul tunelului

Grecia pare să se îndrepte spre o perioadă asemănătoare celei interbelice, situaţie care diminuează şansele vederii “luminii de la capătul tunelului". Şi totul se întâmplă fără să fi avut succes nici cea mai mică reformă naţională, aşa cum ar fi fost de aşteptat.

Am reuşit să pierdem locul în zona monedei unice, iar această situaţie va continua, pentru că restricţiile se vor înăspri, mai degrabă decât să se atenueze.

Să rămânem cu orice preţ în zona euro pentru a nu distruge societatea. Iată singurul lucru pe care liderii noştri ar fi trebuit să îl negocieze. Şi singurul lucru pe care nu l-a menţionat ministrul grec al Finanţelor la plecarea spre reuniunea Eurogrup pe 9 februarie.

"Plec la Bruxelles cu speranţa că reuniunea Eurogrup va avea loc şi că va fi luată o decizie pozitivă privind programul de asistenţă financiară. Supravieţuirea ţării în următorii ani depinde de această finanţare şi de reducerea sau nu a datoriei. De aceste lucruri depinde locul Greciei în zona euro şi chiar locul ei în Europa", spunea ministrul grec al Finanţelor.

Dar el este singurul care spune aceste lucruri. Iar realitatea arată contrariul.